Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Cum s-a făcut România de râs la vizita istorică a lui Shinzo Abe, premierului Japoniei
E.B. - - - -
2018-01-17
Actualitate Interna
0

Conflictul din PSD, adică dintre Liviu Dragnea, liderul partidului, şi fostul premier Tudose, a pus România într-o situaţia jenantă. Shinzo Abe, primul premier al Japoniei ajuns în ţara noastră, nu a avut cu cine să se întâlnească la Palatul Victoria.

  

În programul stabilit al vizitei, premierul nipon urma să aibă discuţii cu Mihai Tudose şi să participe la un dejun oferit de acesta. Însă premierul român a demisionat cu o seară înainte de venirea importantului oaspete străin iar evenimentele oficiale au fost anulate.
 

Cum niciun membru al Guvernmului nu s-a dus la aeroport, delegaţia guvernului nipon a fost întâmpinată de ambasadorul României în Japonia. Fără interlocutor de acelaşi rang la Palatul Victoria, premierul nipon a trimis la sediul Guvernului doar o delegaţie, conform Digi24.

 

Paul Stănescu, vicepremier: „Sunteți prima delegatie japoneză la nivel de prim-ministru care vizitează România.

 

Kotaro Nogami, oficial japonez: „Sunt însoțit de 17 companii de top japoneze din diverse domenii, precrum dezvoltarea infrastructurii. Creează mai multe locuri de munca în țara dumneavoastră. Vă rog să consultați lista din fața dumneavoastră.

 

Shinzo Abe şi soţia sa Akie au preferat să meargă la Muzeul Satului, unde au primit cadou o scoarţă cu motive tradiţionale.

 

 

Soţii Abe au făcut o fotografie oficială cu ministrul Culturii şi directoarea Muzeului Satului.

 

Singura întâlnire oficială, în contextul crizei politice de la noi a fost cu preşedintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Am discutat și despre dimensiunea economică a parteneriatului nostru, care are persective foarte bune. Am încurajat realizarea mai multor investiții japoneze în România și creșteea schimburilor comerciale.

 

Shinzo Abe, premierul Japoniei:Pentru economia României, subiectul cel mai important este, fără îndoială, consolidarea infrastructurii, iar Japonia se implică în planul de realizare a accesului rapid între Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, prin construirea magistralei 6 de metrou”.

 

Ministrul de externe regretă că vizita istorică a premierului nipon nu s-a produs în cel mai bun context.

 

Teodor Meleşcanu: Vizita premierului Japoniei este o vizită istorică. E singura vizită a unui premier al Japoniei, in ultimii 100 de ani. Demisia domnului premier Tudose a făcut imposibilă, din punct de vedere protocolar, o întâlnire la nivelul guvernului. Pentru că este normal cand ai tratative diplomatice, șefii de delegație să fie de același nivel.

 

E cineva acolo? Shinzo Abe şi-a ales cel mai prost moment să viziteze România”, a scris, marţi, Euronews, despre vizita premierului japonez.

TAGS : Iohannis Cotroceni Shinzo Abe vizita conflict PSd Dragnea Tudose
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
2137
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22