Iohannis retrimite la Parlament legea care trece MO de la Guvern în subordinea lui Dragnea

Dora Vulcan | 18.01.2018

Presedintele Klaus Iohannis a transmis parlamentului o cerere de reexaminare a legii prin care Monitorul Oficial ar urma să treacă de sub autoritatea Guvernului la Camera Deputaților, proiect adoptat in parlament pe 22 decembrie, in ultima zi a sesiunii parlamentare.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 

Odată cu îndepărtarea inamicului din fruntea guvernului, s-ar putea să nu mai conteze unde va rămâne Monitorul Oficial iar majoritatea să fie de acord cu rămânerea acestuia la guvernul condus acum de un om de încredere al lui Dragnea. 

Proiectul prin care Monitorul Oficial urma să fie trecut de la Guvern la Camera Deputaților a fost adoptat în condițiile în care Tudose le-a dat ceva emoții lui Dragnea și Tăriceanu după ce a făcut mai multe declarații care puneau sub semnul întrebării publicarea în MO a legilor cu miză, cum sunt cele ale Justiției, dar nu numai.

Tudose nu doar că a refuzat să se lege la cap cu legile Justiției și a refuzat să le treacă prin guvern, dar pus să le comenteze pe cele adoptate în Parlament, a spus că nu poate să o facă atâta vreme cât nu sunt încă publicate în Monitorul Oficial. Declarația se referea, aparent, la faptul că acestea nu sunt încă legi câtă vreme nu sunt publicate în MO. Subtextul ei ducea, însă, la persoana care deține butonul de comandă al MO: șeful guvernului, care atunci era Tudose. 

 

Proiectul retrimis joi de Iohannis la parlament pentru reexaminare prevede că ”Procedura publicarii in partile I-VII, procedura republicarii si a rectificarii, precum si cea a publicarii unor acte normative in numere speciale, cu tiraj limitat, se stabilesc prin ordin al secretarului general al Camerei Deputatilor"

 

 

Textul integral al cererii de reexaminare, publicat de Administrația Prezidențială 

 

CERERE DE REEXAMINARE

 

asupra

 

Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

 

 

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României vizează trecerea acestei entități publice de sub autoritatea Guvernului sub autoritatea Camerei Deputaților, care se organizează ca regie autonomă, persoană juridică ce desfășoară activitate de interes public național și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

 

Față de soluția legislativă de trecere a Regiei autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Camerei Deputaților, legea transmisă la promulgare cuprinde și intervenții corelative ale normelor ce vizau competența Secretariatului general al Guvernului. Cu toate acestea, semnalăm că unele dispoziții din conținutul Legii nr. 202/1998 nu au fost modificate în consecință. Astfel, având în vedere că la art. I pct. 2 din legea transmisă la promulgare (art. 2 din Legea nr. 202/1998) se prevede că editorul Monitorului Oficial al României este Camera Deputaților se impunea să fie modificate, în mod corespunzător, și dispozițiile art. 17 și art. 21 din Legea nr. 202/1998. Totodată, intervenția asupra art. 17 din Legea nr. 202/1998 s-ar fi impus și din perspectiva noilor reglementări ale art. 22 (art. I pct. 9 din legea transmisă la promulgare).

 

Art. I pct. 4 din legea transmisă la promulgare  - art. 12 alin. (1) din Legea     nr. 2020/1998 -  prevede că actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se înaintează secretarului general al Camerei Deputaților, în copie certificată, de către autoritățile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locțiitorului său. Semnalăm că din conținutul acestei dispoziții  lipsește referirea la actele care se publică în Partea a II-a a Monitorului Oficial, astfel cum sunt acestea stabilite la art. 6 din Legea nr. 202/1998. De asemenea, în ceea ce privește alin. (2) al art. 12 - ce prevede că secretarul general al Camerei Deputaților transmite Regiei Autonome „Monitorul Oficial” spre publicare actele prevăzute la alin. (1) - apreciem că  pentru evitarea unei conduite abuzive se impune stabilirea unui termen rezonabil pentru îndeplinirea acestei atribuții.

 

Potrivit art. I pct. 8 din legea transmisă la promulgare - art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202/1998 - cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenți, pe baza tarifelor aprobate anual de Biroul permanent al Camerei Deputaților, la propunerea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”. Precizăm că birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului sunt organe de conducere interne, ale căror atribuții sunt stabilite prin regulamentele interne. În exercitarea acestor atribuții, birourile permanente pot emite hotărâri, care privesc fie activitatea internă a Camerei respective, fie relația cu alte instituții publice; în această ultimă ipoteză însă, aceste hotărâri  pot fi  emise doar în exercitarea prerogativelor constituționale ale acelei Camere. În plus, în virtutea autonomiei funcționale a fiecărei Camere, consacrată în art. 64 din Constituție, hotărârile biroului permanent al unei Camere nu sunt opozabile celeilalte Camere. Din această perspectivă, considerăm că soluția legislativă de la art. I pct. 8 din legea transmisă la promulgare se impune a fi reanalizată de către Parlament, întrucât Biroul permanent al Camerei Deputaților nu poate primi prin lege - fără a adăuga la Constituție - competența de a stabili tarife ce vor fi achitate de persoane fizice și juridice. De asemenea, adoptarea unei astfel de hotărâri de către Biroul permanent al Camerei Deputaților ar ridica reale probleme în ceea ce privește opozabilitatea față de terți, efectele sale juridice, precum și exercitarea controlul judecătoresc asupra acesteia. Aceste probleme sunt accentuate și de faptul că legea  nu instituie obligația de publicare a respectivei hotărâri în Monitorul Oficial. Prevederile art. I pct. 9 din legea transmisă la promulgare - art. 22 din Legea nr. 202/1998 - ridică probleme similare celor menționate în ceea ce privește ordinul secretarului general al Camerei Deputaților referitor la procedura publicării în părțile I – VII, procedura republicării și a rectificării, precum și cea a publicării unor acte normative în numere speciale, cu tiraj limitat în Monitorul Oficial.

 

 Considerăm că prevederile întregului art. I al legii transmise la promulgare ar trebui reanalizate și din perspectiva modului în care Camera Deputaților - în calitate de autoritate publică tutelară - își va îndeplini în mod efectiv atribuțiile în relația cu Regia autonomă „Monitorul Oficial al României”. Astfel, deși la art. I pct. 1 -  art. 1  alin. (2) din Legea nr. 202/1998 - se prevede că Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se organizează ca regie autonomă, sub autoritatea Camerei Deputaților, în realitate legea nu cuprinde dispoziții prin care această Cameră a Parlamentului exercită efectiv o asemenea autoritate, întrucât unele competențe sunt atribuite Biroului permanent,  altele secretarului general, iar altele rămân în competența Secretariatului general al Guvernului (art. 21 din Legea nr. 202/1998, care nu au fost modificate). Menționăm că autoritățile publice tutelare exercită această autoritate prin intermediul unor structuri interne. Statutul constituțional al Camerei Deputaților - și al Parlamentului în general - nu permite însă, ca în exercitarea prerogativelor sale legale, să se poată substitui structurile interne de conducere sau înalți funcționari publici. Din această perspectivă, apreciem că prevederile art. I - dincolo de lipsa de unitate a    reglementării - ar trebui reanalizate chiar sub aspectul opțiunii plasării Regiei Autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Camerei Deputaților.

 

Art. II alin. (1) din legea transmisă la promulgare prevede că până la aplicarea acestei legi, prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților se numește Consiliul de administrație al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, compus din 9 membri, dintre care unul este directorul general al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” și președinte al consiliului de administrație. Totodată, conform alin. (2) al aceluiași articol, din Consiliul de administrație fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaților și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

 

În lipsa unei prevederi în conținutul legii transmise la promulgare referitoare la o dată ulterioară intrării în vigoare, de la care aceasta ar urma să fie aplicată, rezultă că momentul de debut al aplicării acestui act normativ va coincide cu momentul intrării sale în vigoare, respectiv la 3 zile de la publicare în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituție. Din această perspectivă, considerăm că sintagma „până la aplicarea prevederilor prezentei legi” din conținutul art. II alin. (1) este neclară. Totodată, redactarea defectuoasă a art. I, plasează sub semnul incertitudinii și mandatele în curs ale membrilor actualului consiliu de administrație.

 

În ceea ce privește administrarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, semnalăm că sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care la art. 2 pct. 2 lit. a) include regiile autonome înființate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială în sfera întreprinderilor publice.  În conformitate cu art. 5 din același act normativ, regia autonomă este administrată de un consiliu de administrație, format din 3-7 persoane: un reprezentant din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, un reprezentant al autorității publice tutelare, 1-5 persoane cu experiență în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăți, inclusiv societăți din sectorul privat. Membrii consiliului de administrație se numesc de autoritatea publică tutelară,  pe baza unor criterii de selecție și potrivit unei proceduri prealabile determinate.

 

Or, intervenția legislativă de la art. II din legea transmisă la promulgare vine în contradicție cu procedura de desemnare a membrilor consiliului de administrației al unei regii autonome, procedură stabilită de O.U.G. nr. 109/2011. Totodată, din modul de redactare a normei, această intervenție legislativă pare a perpetua soluția cuprinsă în art. 12 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, care însă a fost abrogată în mod expres prin art. 65 din O.U.G. nr. 109/2011.

 

În plus, potrivit art. 3 pct. 1 lit. b) și art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/ 2011, membrii consiliului de administrație sunt numiți de autoritatea publică tutelară, iar art. 5 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011 impune prezența în consiliul de administrație a unui reprezentant al autorității publice tutelare. În acest sens, considerăm că secretarul general al Camerei Deputaților nu se poate substitui autorității publice tutelare (Camera Deputaților) în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor acesteia și nu poate avea propriul reprezentant în consiliul de administrație.

 

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

 

 

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

KLAUS - WERNER IOHANNIS

 

 

Background

 

 

În așteptarea legilor Justiției, Dragnea vrea să ia lui Tudose Monitorul Oficial de la Guvern

 

 

Monitorul Oficial ar putea fi mutat din nou, de astă dată pe traseul invers: din subordinea Guvernului in cea a Camerei Deputatilor, unde Liviu Dragnea e șef. Intenția aparține chiar liderului PSD și președinte al Camerei Deputaților.

 

 

Monitorul Oficial a fost în subordinea Camerei Deputaților pana in vara lui 2012, cand premierul de atunci, Victor Ponta, a dat o ordonanta si l-a transferat in subordinea Guvernului, pentru a fi sigur de publicarea deciziei de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu, scrie ziare.com care citează profit.ro.

 

Inițial, majoritatea parlamentara s-a opus revenirii Monitorului Oficial la Camera, tocmai pentru că propunerea aparținea Opoziției. Numai că, la o vedere mai atentă, Liviu Dragnea și-a dat seama că-i profită o astfel de schimbare și că l-ar face mai puțin dependent de premierul Tudose, cu care nu se află în cele mai bune relații. Dragnea nu vrea să repete, astfel, situația din primăvară când, pe fondul conflictului cu premierul Grindeanu, a avut blocat accesul la MO. 

 

Temerile lui Dragnea erau justificate de declarațiile lui Tudose despre legile Justitiei și Fondul Suveran de Investitii, care a refuzat să-și exprime opinia despre conținutul lor pe motiv că nu au fost încă publicate în MO. 

 

Opozitia a initiat un proiect de lege ce prevedea revenirea MOf in subordinea Camerei, insa proiectul a fost respins de majoritatea PSD-ALDE in Senat. Apoi, insa, Comisia Juridica din Camera a dat raport favorabil legii propuse de Opozitie, caz exceptional in ultima perioada.

 

Acum cateva luni, premierul Mihai Tudose si-a exprimat opozitia fata de ideea transferului, pentru ca regia Monitorul Oficial este o intreprindere publica, dupa cum prevede si ordonanta privind managementul corporativ.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22