Mesaj lacrimogen al anchetatului Ionel Arsene către părinți după ce a fost prins de DNA

Dora Vulcan | 19.01.2018

Cu Fecioara pe fundal, președintele CJ Neamț le-a transmis părinților săi, pe care-i apelează pe nume, un mesaj public în care le cere iertare pentru că procurorii DNA îndrăznesc să-l cerceteze. Arsene le dă asigurări părinților săi că va rămâne în funcție ca să termine de implementat proiectele începute.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Mesajul integral postat pe Facebook de Ionel Arsene

 

 Alex, Gabi, părinții mei dragi, prietenii mei iertați-mă că ați fost nevoiți să treceți prin asta!

 

Vă mulțumesc că ați crezut în mine chiar dacă situația, sunt convins, v-a fost prezentată deformat. Au fost multe speculații, multe interpretări care s-au făcut cu privire la dosarul de care sunt vizat. Nu voi sta acum să le demontez, ci voi lăsa justiția să arate adevărul. Am încredere în conduita magistraților, am încredere în capacitatea lor de a judeca cu celeritate acest caz. Nu voi face comentarii cu privire la dosar. Voi demonstra în instanță datele cu privire la nevinovăţia mea. Vă asigur ca sunt demn de toată afecțiunea și încrederea pe care mi-ați arătat-o în aceste zile!

 

Sunt absolut conștient de cât de grea este această situație și nu voi încerca nicio secundă să disimulez sau să minimalizez momentul dar vă asigur pe toți că vom merge mai departe, mai fermi și mai hotărați! Nu voi lasa ca cele întâmplate să-mi afecteze activitatea și voi munci în continuare cu același drag pentru Neamț și pentru România!

 

Celor care sperau că prin această acțiune a procuraturii nu îmi voi continua activitatea de președinte al Consiliului Județean Neamț le transmit că nu voi renunța la exercitarea mandatului pe care nemțenii mi l-au încredințat. Avem treabă în perioada următoare, avem proiecte de implementat.

 

Sunt sigur că voi toți îmi veți fi în continuare alături pentru a ne duce la bun sfârșit toate proiectele promise, deoarece încrederea oamenilor este cea mai de preț resursă pe care o putem avea!

 

Dumnezeu să ne ajute!

 

 

 

 

Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, sub control judiciar. Procurorii au făcut contestație

 

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene, a fost plasat, vineri, sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, printr-o decizie a magistraţilor Tribunalului Bacău.

 

 Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciului teritorial Bacău, dispunând instituirea controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Arsene, anunță Agerpres și Digi 24.

 

Procurorii DNA au făcut contestație după ce instanța din Bacău a refuzat să dispună arestarea acestuia.

 

DNA: Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, reținut pentru 100 000 € mită

 

Arsene este acuzat că ă cerut 100 000 de euro de la o persoană pe care a convins-o că are relații la ANI, de unde ar fi putut obține un document care să ateste conflictul de interese înre s-ar fi aflat un adversar al mituitorului din administrația locală.

 

Comunicatul DNA: 

 

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului

ARSENE IONEL, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

 

În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.

 

Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

 

Inculpatului Arsene Ionel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

La data de 19 ianuarie 2018, inculpatul Arsene Ionel va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite biroul de presă al DNA. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preşedintele CJ Neamţ a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

 

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei PSD Neamţ, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală.

 

Procurorii anticorupţie susţin că banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22