Huiduieli la Iași, de Ziua Unirii Principatelor: „Vrem autostradă, nu penali pe stradă”

Dora Vulcan | 24.01.2018

Mii de persoane au participat miercuri, în Piaţa Unirii din Iaşi, la manifestările organizate de ziua Unirii Principatelor Române.

Pe aceeași temă

 

 

 

La o temperatură de 19 grade cu minus, au loc miercuri manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor. Unele persoane au bannere cu mesaje prin care cer începerea lucrărilor la autostrada Iaşi-Târgu Mureş, în timp ce un alt grup, venit de la Chişinău, are pancarte cu mesajul „Unirea, obiectiv naţional”. De asemenea, participanţilor le-a fost împărţită "Proclamaţia de la Iaşi" un document în zece puncte, în care se cer investiţii pentru Iaşi, dar şi referendum pe tema modificării legilor justiţiei. - este atmosfera descrisă de site-ul postului de televiziune Digi 24. 

 

Deşi au fost invitaţi, preşedintele României Klaus Iohannis, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, precum şi lideri ai celorlalte parti politice nu iau parte la manifestările de la Iaşi. La manifestări sunt prezente autorităţi locale şi judeţene, parlamentari, şefi ai instituţiilor din judeţ, precum şi liderul PNL, Ludovic Orban, fostul premier Victor Ponta şi Majestatea Sa Margareta. Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, spune că, foarte probabil, din partea Preşedinţiei va fi prezent la eveniment un consilier prezidenţial, în timp ce şefii Coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, nu au confirmat prezenţa la Iaşi.

 

Printre participanţi se mai numără o delegaţie a Primăriei Chişinău, condusă de primarul interimar Silvia Radu, precum şi ministrul Culturii din Republica Moldova, Mona Babuc.

 

 Manifestările din Piaţa Unirii au început la ora 11.00, în prezenţa a aproximativ 3.000 de oameni. Între cei prezenţi se află un grup care strigă „Unire”, având pancarte cu mesajele „Unirea, obiectiv naţional”, „1918 - Unire, 2018 - Reunire”. De asemenea, mai multe persoane au pancarte cu mesaje pentru începerea lucrărilor la autostrada Iaşi-Târgu Mureş - „Cerem autostrada marii Uniri”.

 

Înaintea ceremoniilor, participanţilor le-au fost împărţite steguleţe tricolore. De asemenea, mai multe persoane au împărţit „Proclamaţia de la Iaşi” - un document în zece puncte, prin care se cer investiţii pentru Iaşi, referendum pe tema modificărilor la legile justiţiei, interzicerea accesului în funcţii a  persoanelor condamnate penal, reducerea numărului de parlamentari şi depolitizarea administraţiei centrale şi locale.

 

În timpul discursurilor oficialităţilor, zeci de oameni au huiduit şi au scandat "Hoţii, hoţii", "Vrem autostradă, nu penali pe stradă", "PSD, ciuma roşie". Scandările au început odată cu discursul consilierului prezidenţial Andrei Muraru, continuând şi în timp ce la microfon erau prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş şi şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, lider al filialei judeţene a PSD.

  

 

 În programul manifestărilor de la Iaşi sunt incluse depuneri de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, parada militară, dar şi Hora Unirii și spectacole.  Seara va avea loc retragerea cu torțe, transmite TVR.

 

Iașiul a primit din partea Casei Regale titulatura onorifică de Oraş Regal, iar câteva sute de tineri basarabeni au desfășurat în Piața Unirii un simbolic drapel tricolor de peste 100 de metri. După discursuri și depuneri de coroane, ieșenii s-au prins în Hora Unirii, primarul Mihai Chrica dându-și mâna cu majestatea Sa Margareta, custodele coroanei.

 

Dimineață, la Iași a ajuns și Trenul Unirii, plecat din București miercuri dimineață. Pasageri sunt membri ai Clubului Pasionaților Feroviari și ai comunității de cicloturiști. Aceștia din urma au format o horă a unirii pe două roţi. Trenul se va reîntoarce în miercuri seară în Capitală.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22