Instanţa admite cererea DNA de interdicţie a procedurii de dizolvare sau lichidare a Tel Drum

E.b. | 26.01.2018

Tribunalul Bucureşti a admis azi cererea DNA de luare, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive legată de interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a societăţii Tel Drum.

Pe aceeași temă


 


Procurorii DNA au solicitat joi Tribunalului Bucureşti luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice SC Tel Drum SA ori, după caz, suspendarea acestor proceduri în situaţia în care, la data judecării prezentei cereri, acestea au fost deja iniţiate.


În cererea trimisă în instanţă, DNA arată că societatea Tel Drum a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, la data de 27 decembrie 2017.

 

De asemenea, DNA notează că, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, faţă de SC Tel Drum SA s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

 

"La data de 17 ianuarie s-a adus la cunoştinţă SC Tel Drum SA, prin reprezentat, calitatea de suspectă şi dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză. Tot la data de 17 ianuarie, pe rolul Tribunalului Teleorman s-a înregistrat solicitarea debitorului Tel Drum SA Alexandria de deschidere a procedurii insolvenţei, cererea având termen la data de 29 ianuarie", menţionează anchetatorii.


Sursa citată precizează că cererea procurorilor adresată Tribunalului Bucureşti a fost formulată pe motiv că SC Tel Drum SA a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. "Prin urmare, se consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal", mai arată DNA.  

 

 

Acuzaţii din Dosarul Tel Drum

 

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, este acuzat În Dosarul Tel Drum, pentru fapte comise pe vremea când conducea CJ Teleorman.

 

Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul

 

În același dosar, sunt urmăriți penal doi apropiați ai lui Dragnea, Marian Fișcuci și Petre Pitiș. Despre primul, anchetatorii spun că este „acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA” și îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat. 

 

Liviu Dragnea a negat mereu faptul că ar avea vreo legătură cu Tel Drum şi afacerile acestei firme.   


 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22