Întâlnire cu Oliver Jens Schmitt la Sibiu

Fara Autor | 29.01.2018

2018 / 02 / 03

Pe aceeași temă

Editura Humanitas organizează sâmbătă, 3 februarie, ora 17.00, la Librăria Humanitas Constantin Noica (str. Nicolae Bălcescu, nr. 16) o întâlnire cu Oliver Jens Schmitt, profesor la Universitatea din Viena, preşedinte al secţiei istoric-filozofice al Academiei Austriece de Ştiinţe, autor al volumului Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea Căpitanului (Humanitas, 2017), care va intra în dialog cu Sorin Radu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Întâlnirea va fi urmată de o sesiune de autografe.
 

Având la bază o documentare întinsă pe zece ani, inclusiv în arhive din ţară şi din străinătate sau în presa vremii, cartea Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea Căpitanului a istoricului vienez Oliver Jens Schmitt este prima biografie fundamentată ştiinţific a conducătorului mişcării legionare. Cu acest volum, Schmitt umple un gol important în istoriografia românească. Dar o face într-un fel care nu îl pierde nici o clipă din vedere pe cititorul nespecializat: istoria autoproclamatului mântuitor al neamului românesc se desfăşoară în faţa ochilor noştri cu o fluenţă şi naturaleţe ce integrează parcă fără efort minuţioasa cercetare a istoricului. Ascensiunea şi căderea lui Corneliu Zelea Codreanu devin pe deplin inteligibile abia pe fondul unui climat social-politic tumultuos, în care intrigile elitei politice bucureştene se conjugă, la celălalt capăt al spectrului, cu fenomene de masă precum cel declanşat de „minunea“ de la Maglavit.

„Rolul lui Codreanu în istoria României nu a fost niciodată evaluat cu luciditate, nici în context cultural, nici istoriografic. Biografia lui Oliver Jens Schmitt este un pas important în această direcţie, dar doar în măsura în care… va declanşa o dezbatere onestă, lipsită de patos naţionalist.“ (Irina Nastasă-Matei)

„Oliver Jens Schmitt aşază evoluţia acestui personaj complex în contextul mai larg al istoriei României între primul şi al doilea război mondial, într-o analiză penetrantă şi comprehensivă. Profesorul Schmitt îl redescoperă pe Zelea Codreanu nu doar în contextul istoriei interbelice româneşti, ci şi în cel al evoluţiilor europene.” (Emil Hurezeanu)

 

Un interviu cu Oliver Jens Schmitt apărut recent în Revista 22 poate fi citit aici.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22