Coșmar: a trecut doar un an cu Dragnea

Când mai toată lumea îi prorocea sfârșitul, ba că îl mănâncă de viu partidul, sătul, vezi doamne, de stilul dictatorial, ba că se unesc împotrivă-i baronii-cheie ca să pri­mească o ciozvârtă mai con­sistentă de la buget, ba că nu va rezista în fața pre­siu­nilor occidentale și a pro­testelor, ba că îi va face de petrecanie „statul paralel“, iată că Dragnea e mai tare ca oricând. Cobele s-au re­semnat în fața evidenței ca­re bate toate făcutele și ne­făcutele lui Dragnea. Și-a pus al treilea guvern într-un singur an, având de data asta „mână bu­nă“ în alegerea unei slugi perfecte, a îm­părțit tainul în cabinet răsplătind filialele utile și pedepsindu-le pe celelalte. A reu­șit să bage sub preș puzderia de pro­mi­si­uni populiste, să prezinte franjurii rămași din programul de guvernare drept mărețe realizări și să dea vina pe „comunicare“ pentru hoasul și tâmpeniile fiscale. Sigur, acolo în interior, între ei, golanii, se mai spun vorbe grele, se arată pisici și chei de la dulapurile în care se țin ferecate ca­da­vrele, mai face câte unul o criză de nervi, dar în rest nu-i desparte nimic fun­da­men­tal. Sunt uniți în spirit, portofel și frici. Se poate mai rău? Evident.

Guvernul Dragnea 3 este o apoteoză a im­posturii chiar și comparativ cu prece­den­tele două, față de care mulți încep deja să aibă nostalgii. Cine și-ar fi imaginat, de exemplu, că Liviu Pop-„Genunche“ poate fi depășit chiar în domeniul care i-a dus o binemeritată faimă? Rectorul de la uni­ver­sitatea din Suceava, domnul Valentin Po­pa-„Pamblică“, comite agramatisme în for­mă continuată, pentru care însă a strâns aplauze la scenă deschisă de la co­legi. Stupefacția își are totuși rostul, chiar dacă e vorba de epoca Dragnea în care standardele au ajuns la ge­nunchiul broaștei râioase, pentru că nu e prima oară când mulți rectori își ex­pun public caracterul rep­tilian susținând plagiatul și ale lui celebrități politice sau o legislație favorabilă sfertodocților care a împins educația pe cascada Nia­ga­ra. E totuși prima oară când agramatismul este asu­mat oficial și de reprezentanții me­diu­lui universitar, nu doar ai celui politic.

Ca întotdeauna, obrazul gros și pătat al frăției rectorilor este spălat de câțiva oa­meni de onoare. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, același care i-a ridicat titlul de doctor lui Ponta, și-a dat demisia din CNATDCU printr-o scri­soare deschisă. „Demnitarul cu cea mai înal­tă funcție în sistemul de educație era un agramat lamentabil și un incult ire­cu­perabil (Liviu Pop, n.a). Dar acum, lu­cru­ri­le au luat o întorsătură grotescă! Atunci când demnitatea publică ocupată cândva de Spiru Haret îi revine unui universitar care este și rector, iar acesta su­feră dramatice episoade de luptă in­fantilă cu gramatica de bază a limbii ro­mâne și ar trebui, mai degrabă, să «pu­nă mâna» pe o carte elementară de sin­taxă și de semantică a frazei, decât să gestioneze o reponsabilitate uriașă pen­tru copiii și viitorul acestei țări (...)“. Și rectorul Universității Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop, s-a dezis de semnătura care îi apărea pe lista rușinii rectorilor: „Nu l-am susținut și nu-l voi susține pe domnul Po­pa. Lucrez în învățământ și mă de­ran­jează la culme măgăriile astea. Dacă vor continua așa, va fi dezastru. În direcția aia ne îndreptăm cu tot ce face PSD“.

Justificarea noului ministru Popa - „emo­ția vorbitului în public“ - este de râsu’-plânsu’ pentru un profesor universitar, ca­re asta face: vorbeşte în fața publicului for­mat din studenți. În schimb, Valentin Popa nu a avut nicio emoție să spună că „pamblica e regionalism“ și că „legea nu prevede când se pun ghilimele“. Drept e, dar timpul nu e pierdut pentru o ordo­nan­ță de urgență. Emoțiile i-au legat limba și ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă, căruia presa a reușit cu chiu, cu vai să-i smulgă o propoziție plină de miez: „Voi face tot ce îmi stă în putință pentru dez­voltarea economiei românești“. Până și pu­pătorul de moaște pesediste Bogdan Chi­rieac, aflat în studio la A3, n-a mai putut și a cedat nervos: „Doamne, pe cine ne-ați pus în acest guvern? Ne înspăi­mân­tăm!“. S-o fi referit cumva la elec­toratul PSD?

Cortina de Fier ruginit trasă peste relațiile cu Uniunea Europeană nu se va mai ri­dica în timpul domniei tripletei Dragnea-Dăncilă-Tăriceanu, care a decis că mo­di­fi­cările la legile justiției și codurile penale sunt cartea sfântă a partidului, de la care ori­ce abatere e deviaționism. Cortina, spun ei, ar fi una lingvistică și de infor­ma­re din surse neacreditate oficial de PSD, adică oculte: societate civilă și instituții paralele. Creierul mic și atrofiat al parti­du­lui a explicat că penalii din guvern și pre­schimbările legislative antijustiție există „pentru că putem“. Și chiar pot, nu se mai împiedică în nimic. Iohannis parcă ta­ce și când spune ceva, dă șanse cu ne­mi­luita PSD și răspunde comenzilor cuplului Dragnea-Tăriceanu, care l-a somat ca Gu­vernul Dăncilă să depună jurământul ime­diat după votul din parlament. CCR a de­ve­nit un soi de anexă a puterii, opoziția, în frunte cu PNL, nu poate produce nici mă­car un nume de premier, darămite vreo alternativă cât de cât credibilă. Din amor pentru stabilitate, UDMR a dat și el șan­se programului făcut „între două beri“, 80% din media e pe persoană fizică la diverși penali, iar protestele și so­cie­tatea civilă își vor arăta colții și roadele de abia la viitoarele alegeri. Între timp, Drag­nea e pe cai mari, Dăncilă a obținut 282 de voturi, cu 7 mai multe decât Guvernul Tudose. Cam așa arată cel căruia i se cânta prohodul nu mai departe de acum două săptămâni. Și când te gândești că a trecut doar un an cu Dragnea. Unul epuizant de parcă au fost deja patru.