Theodor Paleologu: Exprimarea ministrului Educaţiei, troglodită într-un mod continuat

E.b. | 31.01.2018

Theodor Paleologu, fostul ministru al Culturii, a spus, la RFI, că apologia plagiatului este absolut scandaloasă. El critică atât greşelile gramaticale ale lui Valentin Popa, ministrului Educaţiei (foto), cât şi declaraţiile acestuia privind plagiatul.

Pe aceeași temă

   

Valentin Popa (foto), noul ministru al Educaţiei, a afirmat la audierile din comisiile parlamentare că au existat progrese în învăţământ şi că e păcat să scoatem în evidenţă „elemente nu atât de importante, cum ar fi plagiatele”. De asemenea, Valentin Popa susţine că termenul „pamblică” folosit de el în spaţiul public este un regionalism din Moldova.

 

Theodor Paleologu taxează, la RFI, declaraţiile noului ministru al Educaţiei: „Pamblica o mai putem trece cu vederea. Partea proastă este că exprimarea noului ministru este troglodită într-un mod continuat, nu sunt nişte greşeli izolate, datorate emoţiei. Foarte gravă este de fapt apologia plagiatului. Este absolut scandalos. Unii dintre rectorii care au semnat pentru noul ministru al Educaţiei sunt ei înşişi acuzaţi de plagiat. Asta este extrem de grav, apologia plagiatului făcută de noul ministru. Nu că ar fi mai rău decât precedentul. Să nu uităm că Liviu Pop s-a dedat unor josnicii fără nume, pentru a masca plagiatul lui Victor Ponta în 2012. Deci la urma urmei e din lac în puţ, suntem între miniştri comparabili”.

 

Fostul ministru al Culturii îi critică de asemenea pe rectorii care au semnat o scrisoare de susţinere a noului ministru al Educaţiei, un lucru „de o tristeţe infinită”, în opinia sa: „Ce mi se pare cel mai trist şi dezgustător este atitudinea rectorilor de la 30-45 de universităţi din ţară şi modul în care este redactată acea scrisoare trimisă nu se ştie către cine. Asta mi se pare cel mai grav, de fapt, că nu mai e vorba aici de PSD, e vorba de decăderea totală a învăţământului superior românesc. Nişte rectori se pretează la o asemenea josnicie şi platitudine. Asta într-adevăr este dezastruos şi arată în ce hal a ajuns învăţământul superior românesc, în ce faliment moral şi academic (...). Mie mi se pare că această scrisoare a rectorilor este de o tristeţe infinită în privinţa învăţământului în România şi a viitorului acestei ţări”.

  
 
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22