Dragnea: șeful SPP se folosește de numele președintelui pentru a-i spiona pe miniștri

Dora Vulcan | 05.02.2018

Liviu Dragnea a continuat atacul la adresa șefului SPP Lucian Pahonțu, început încă de la debarcarea lui Tudose. De astă dată, Dragnea spune că șeful SPP s-ar folosi de autoritatea președintelui pentru a-și pune angajații să-i spioneze pe miniștri pentru a putea duce apoi informații la parchete și instanțe.

Pe aceeași temă

 

 

  

Dragnea a motivat, astfel, faptul că el nu folosește serviciile SPP, în calitatea sa de președinte al Camerei Deputaţilor: 

 

 

"Nu am venit cu SPP, am venit cu un colaborator care e şofer. Fac asta de ani de zile, nu beneficiez, nu am avut de când sunt preşedintele Camerei relaţii instituţionale cu SPP, adică să beneficiez de pază, protecţie, maşini şi alte facilităţi, am refuzat de la începutul mandatului să fac lucrul acesta pentru un motiv foarte serios: nu am încredere în şeful acestei instituţii, domnul Pahonţu, pentru că ştiu de mult că de foarte mulţi ani îşi depăşeşte atribuţiile, de foarte mulţi ani foloseşte această instituţie, angajaţi ai acestei instituţii să colecteze informaţii, pe de o parte, iar pe de altă parte, să încerce să influenţeze, câteodată a şi reuşit, oameni din Guvern, din partide într-un sens sau altul”, a spus Liviu Dragnea, duminică seară, la România TV.

 

 

Dragnea spune că era un fapt știut de toți miniștrii că ofițerii SPP transmiteau șefului SPP ceea ce aveau ei de făcut:  

 

 

” Ce informaţii să culeagă acest om despre un ministru că să-l protejeze? Dimpotrivă, majoritatea miniştrilor cu care am vorbit în ultimul timp, şi nu numai în 2017, ajunseseră la o stare de glumă. Toţi ştiau că ofiţerii SPP trebuie să-i transmită lui Pahonţu unde au fost, ce au făcut. (...) Unde scrie în fişa postului la SPP, la şeful SPP, că trebuie să se bage în chestiuni politice, în viaţa internă a partidelor, în influenţarea membrilor Guvernului? Asta este într-adevăr o chestiune de securitate naţională.

 

 

Dragnea spune că Pahonțu mergea la instanțe și parchete, unde spunea că vorbește în numele șefului statului, și că nu are garanția că nu ar mai face-o și acum:

 

 

"Ştiu din anii trecuţi că avea o practică foarte nocivă, nu am informaţii că ar fi terminat cu aceste practici, că mergea pe la parchete, instanţe sau vorbea cu procurori, judecători, transmiţând anumite mesaje. Toţi cu cei care am vorbit spuneau că majoritatea mesajelor erau, practic, de la dumnealui, în schimb spunea că vin de la preşedinţi, de la preşedintele de dinainte sau de la preşedintele actual. Majoritatea celor care mi-au spus acest lucru de-a lungul timpului mi-au spus că asta este părerea lor pentru că niciunul nu credea că preşedintele României şi cel de dinainte şi cel actual l-ar fi folosit."

 

 

Liderul PSD a subliniat că nu are de gând să mute serviciul SPP de la preşedinte. 

 

 

"Nu am nimic cu institutia in sine. Marea majoritate  sunt oameni seriosi, profesionisti şi oameni in care poti sa ai incredere. Institutia in sine este in regula, dar nici nu mai conteaza cum e institutia daca ei sunt obligati sa raporteze sefului SPP. Sunt suficiente institutiile care ne urmaresc".

 

 

 Liderul PSD a mai spus că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis ar fi interesat unde merge un ministru şi cu cine se întâlneşte, subliniind că nici şeful statului nu este protejat: 

 

 

"Klaus Iohannis nu este partenerul meu, nici fost coleg de partid, nici coleg cu mine. Este un adversar politic. Dar cu toate astea, nu pot sa cred a presedintele este interesat unde merge, ce face si ce program are un ministru. O fi singur omul asta? Cine culege informatii le folosește într-un anume fel (...)  Informatii le culegea generalul Pahonțu ca sa poata sa influenteze. Pentru cine? Cred ca nici presedintele Iohannis nu e protejat, din moment ce nu strange aceste informatii pentru presedinte. Insemna ca acele informatii le foloseste pentru altcineva. Asta inseamna ca se ocupa de alte scopuri de care presedintele Romaniei nu știe. Asta e problema de securitate nationala”, spune liderul PSD.

 

 

Dragnea spune că datorită lui și a lui Tăriceanu ”oamenii” au prins curaj să vorbească:

 

 

”Încep sa vorbească foarte mulți oameni. Am avut o perioadă în care a fost o frică foarte mare în România și se vorbea în șoaptă. Sunt oameni care vorbesc în şoaptă şi în casă. În ultimul an, şi datorită mie, şi domnul Tăriceanu, a acţiunilor celor două partide şi ale Parlamentului, oamenii au prins curaj şi au început să vorbească".

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22