Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Diagnostic de etapă
Codrut Constantinescu - - - -
2018-02-06
Cultura
0

Teodor Baconschi şi Dan-Liviu Boeriu oferă o ecografie exactă a României de astăzi, disecând diverse tipare de caracter care populează realitatea noastră, grefate, uneori stângaci, după 1989.

 

Întrebările „Cum suntem noi?“ şi „De ce suntem astfel/altfel?“ străbat întreaga cul­tură română, din modernitate. Când toată lumea se defineşte şi redefineşte, tu nu ai cum sta pasiv. Volumul de dia­loguri între Teodor Ba­conschi şi Dan-Liviu Boe­riu, apărut sub numele Ana­tomia ratării în paş­nicul an 2016, se inserează în această bibliotecă a definirii specificului nostru na­țio­nal, fiind şi de mare ac­tua­litate. Se pare că ideea de ra­tare în societatea ro­mâ­nească nu numai că a avut un trecut foarte bogat, chiar glorios, dar are şi imense resurse viitoare. Chiar ime­dia­te. Cel mai tare autogol pe care ni-l vom da va fi fie ieşirea din UE, fie alun­ga­rea noastră în lazaretul comunitar, al ciu­maţilor central-europeni (măcar în acest moment, în sfârşit, după atât timp, vom fi împreună cu polonezii, ungurii şi cehii - ah, cât am aşteptat!). În astfel de mo­mente, intelectualul public are datoria să vorbească (chiar dacă nu prea e as­cul­tat, când nu e linşat). „Cred că datoria in­te­lec­tualului nu e aceea de a-şi flata naţia ca pe o singularitate impecabilă, ci ace­ea de a o iubi lucid, adică de a-i spu­ne pe şleau ce nu funcţionează (...) Sunt con­vins că omul e o fiinţă contradictorie. Sun­tem capabili simultan de crimă şi sa­crificiu. În fiecare dintre noi trăieşte o fiinţă pe­ri­culoasă pentru ea însăşi şi pen­tru cei­lalţi, dar fragilă şi deschisă spre in­fi­ni­ta­tea ideii divine.“ (Teodor Baconschi)

 

Cei doi oferă o ecografie exactă a României de astăzi, disecând di­verse tipare de caracter care populează realitatea noastră, gre­fate, uneori stângaci, după 1989. Însă procesul nu este neapărat nou, având în vedere că, la jumătatea secolului al XIX-lea, spațiul românesc (Principatele Du­nărene, chiar înainte de Mica Unire din 1859) a cunoscut același proces de recu­perare accelerată a diferențelor nu numai în materie de economie, dar și moravuri, profesii, mode și termeni lingvistici. Gru­pul corporatiştilor comportă mai multe nuanțe care nu sunt neapărat numai cele negative, am fi nedrepți față de cei care to­tuși muncesc foarte mult și aduc multă plusvaloare societății noastre. Şi nici nu pot fi cumpărați cu indexări de 50%, pre­cum personalul primăriilor și consiliilor ju­dețene. În cel mai rău caz, multina­țio­nalele pot fi silite, one way or another, să plece, fie cu tot cu personalul angajat, fie concediind masiv. În ambele situații, bu­getul național va fi cel care va suferi, dar inconștiența pare a nu avea limite în aces­te momente. „Ei au deschis România spre alte piețe, spre târgurile inter­na­țio­nale, spre comunitatea europeană de afa­ceri. Tot ei au format nucleul clasei de mij­loc, dezvoltată din industria publi­ci­tară... Ca națiune, am trecut printr-o ex­periență istorică fără precedent: rein­ven­tarea capitalismului. Ei bine, corpo­ra­tistul român a fost pionierul acestei aven­turi colective...“, spune Teodor Bacon­schi. Indignatul român ar fi „o specie a dezimplicării. Ea reprezintă expresia re­torică a unei nemulțumiri vagi, pentru ca­re indignatul nu întrevede nici o so­luţie personală de remediere. Indignatul nu-și dorește neapărat ca suma mor­măielilor sale să fie înlăturată, pentru că atunci n-ar mai avea motive de mo­ro­căneală. Există o voluptate a ţâfnei, un vi­ciu al cârcotelii eterne care nu vor dis­părea niciodată, indiferent de condițiile exterioare“. (Dan-Liviu Boeriu). Des­cur­căreala românului este pro­verbială  (ce face românul când nu mai are bani? schimbă o sută de dolari/euro), dar, de fapt, e doar o consecință a istoriei și vie­ții sub timpuri și re­gi­muri politice schimbătoare. „Căutând să împace și ca­pra, și varza, descurcărețul nostru este dușmanul celei mai prețioase valori a civilizației creștine: moderația. (...) Des­cur­căreala asta dezvoltă mentalitatea pă­guboasă a lui merge și așa. Asta coboară la minimum exigențele, diluează aștep­tă­rile, permite inacceptabilul. Cu o ase­me­nea gândire socială nu vei ajunge nici­când la prosperitate și cultură înaltă.“ (Teodor Baconschi) Despre deformatorul de opinie, fostul ziarist român angajat la vreo fabrică media deţinută de un mogul, se vorbeşte numai de rău, pentru că „Ti­pul de jurnalism promovat de televiziuni e acela al insului care mestecă, spre de­liciul moderatorului, știrile zilei, încer­când să le împacheteze într-o formă care să gâdile fie patronul, fie privitorul adu­cător de rating“ (Dan-Liviu Boeriu). Din această analiză nu putea lipsi și o privire necruțătoare aruncată asupra clasei poli­ti­ce din România, care domnește peste o ad­ministrație „împărțită cu clienți politici incompetenți, care nici măcar nu se mai ostenesc să se califice la locul de muncă. Oameni care tac și nu fac nimic, în afară de contorsiuni morale menite să-i mențină în funcții“ (Teodor Baconschi). Dialogul se încheie la acest nivel, apo­teo­tic, cu o analiză lucidă a prădătorului auto român, șofer de clasa mondială, dar, în fapt, asemănător până la o identificare to­tală cu cel din lumea a treia orientală.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-codrut1454.jpg

// TEODOR BACONSCHI în dialog cu DAN-LIVIU BOERIU
// Anatomia ratării. Tipuri și tare din România postcomunistă
// Editura Humanitas, 2016, 232 pag.

 

Revine în narațiune istoria și con­secințele acaparării puterii de către nomenklatura de rang se­cund a PCR și a elitei din Se­curitate după 1989, proces care a otrăvit (și o face în continuare) pentru do­uă generații România. De altfel, după informațiile oferite de Mădălin Hodor în re­vista 22, acesta a și fost sensul Re­vo­lu­ției din decembrie 1989 (au apărut do­cu­men­tele!): prezervarea puterii și preîn­tâm­pinarea sosirii pe scena publică a unor au­tentice forțe anticomuniste, care ar fi pu­tut, măcar ipotetic, promova Marea Cură­țenie (de care noi nu am avut parte nicio­dată). Teodor Baconschi arată că „elita comunistă avea două soluții: să cedeze pu­terea unei elite alternative sau să se ci­vilizeze, adoptând noi standarde va­lo­ri­ce. N-a făcut nici una, nici alta“. Iar „ca­pitalismul de la noi e mai ales o uzină de stors resursele publice din pușculița unui stat în aparență omniprezent, în realitate spectral, devitalizat de corupție și clientelism“. Atmosfera era grea acum mai bine de un an, darămite acum: „Ro­mâ­nia postcomunistă e un infern al re­sentimentului: oameni invidioși pe cei ca­re au reușit să se îmbogățească (deși ori­ce bogăție e relativă și, nu mai vor­bim, pasageră); oameni obișnuiți cu de­ce­nii de umilitor anonimat și frică; oa­meni care caută vinovați și li se pare că i-au găsit“. Mesajul anticomunist străbate transversal întreaga carte, comunismul nefiind altceva decât „cel mai vast eșec so­cietal programat vreodată de nebunia umană (...) În ciuda filmelor lui Sergiu Ni­colaescu (după scenarii semnate de Eu­gen Barbu sau Titus Popovici), tipul uman al activistului comunist nu era in­te­ligent, onest, curajos și creator. Mili­tan­tul comunist tipic a fost până la sfâr­șit un troglodit, cu cel mult șapte clase și o «carieră» de propagandist obtuz, îndoctrinat cu niște lozinci tâmpite, care n-au avut probleme să-i ocupe întreaga capacitate intelectuală“.

 

Calitatea cărții (iar cei doi se com­pletează de minune într-un dis­curs echilibrat şi cursiv, chiar da­­că destul de coroziv, la adresa ta­relor noastre istorice) constă şi în faptul că nu se rezumă doar la ex­pli­carea realităţilor româneşti contemporane, cele de după 1989, o vastă paletă haotică, care nu pot fi înţelese fără a le cunoaşte pe cele de dinainte de miticul 1989, căci exis­tă şi o încercare solidă de a plasa con­textul românesc în cel mai mare, universal valabil. România nu este o insulă, chiar dacă ea se consideră una de latinitate, în­tr-un ocean neapărat barbar. Teodor Ba­con­schi constată că „de la tăcerea to­ta­li­tară şi rânduiala societăţii burgheze s-a trecut la isteria colectivă, la cacofonia uni­versală. Cum să reziste individul că­ruia i se dau asemenea puteri în faţa ten­taţiei de a se erija, el, anonimul, în actor al istoriei?“.

 

Remarcabil este și apelul către moderație de care am avea nevoie din ce în ce mai mult, având parte, în schimb, de şi mai mul­tă încrâncenare și tensiune, dar și că­tre asumarea originilor și destinului nos­tru creștin și european, în egală măsură. În fapt, un apel către elitele culturale oc­ci­dentale care nu mai sunt conștiente de ca­litatea și universalitatea propriilor valori. „Nu e nevoie să culpabilizăm două mii de ani de istorie iudeo-creștină și să co­chetăm servil cu exaltarea oricăror altor culturi, cărora le-am datora nesfârşite scuze. Violența, barbaria purgatorie a răz­boiului, discriminarea, crima, abuzul de putere și umilirea individului s-au pro­dus din plin în oricare alte culturi: toate aceste părți sumbre ale naturii uma­ne nu sunt nicidecum monopol occi­dental“, observă Teodor Baconschi.

TAGS : TEODOR BACONSCHI DAN-LIVIU BOERIU Anatomia ratării. Tipuri și tare din România postcomunistă Editura Humanitas 2016 232 pag.
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Cultura
1865
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22