Justiția din România, în PE. Băsescu, portavoce a PSD. Toader, întâlniri cu ușile închise

Dora Vulcan | 07.02.2018

Situația Justiției din România este dezbătută miercuri în Parlamentul European, după modificările făcute de coaliția PSD-ALDE asupra legilor care reglementează funcționarea domeniului. Tema dezbaterii este "Amenințări la adresa statului de drept provocate de reforma sistemului judiciar din România."

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Decizia dezbaterii în sesiune plenară a legilor Justiției din România a fost luată pe 18 ianuarie, în parlamentul european, la conferința președinților, compusă din liderii tuturor grupurilor politice și din președintele parlamentului și premerge unei declarații comune, date pe 24 ianuarie de președintele și primvicele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker și Frans Timmermans, care și-au arătat îngrijorarea față de modificările aduse legilor Justiției și au arătat că una din condițiile renunțării la mecanismul de cooperarea și verificare (MCV) instituit asupra României este ca progresele pe care țara le-a făcut până acum asupra Justiției să fie ireversibile.

Europarlamentarul PSD Victor Bostinaru a transmis prin e-mail tuturor parlamentarilor din grupul PPE - cel mai mare grup din cadrul Parlamentului European - un articol din ziarul romanesc in limba engleza "Nine O'Clock" in care este citat fostul presedinte Traian Basescu laudand legile justitiei. În acest timp, Siegfried Mureșan, purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European, trimis de PMP (partidul condus de Băsescu) în Parlamentul European, critică legile Justiției și prezența ministrului român al Justiției, Tudorel Toader, care forțează întâlniri cu ușile închise pentru a schimba pe șest percepția asupra legilor Justiției, preluând teza lui Dragnea și Tăriceanu că oficialii europeni sunt dezinformați.

 

 

Declarația lui Juncker și Timmermans

 

Urmarim cu ingrijorare evolutiile recentedin Romania. Independenta sistemului judiciar romanesc si capacitatea sa de a combate in mod eficace coruptia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Romanii puternice in cadrul Uniunii Europene.

 

O conditie esentiala pentru a putea renunta treptat la mecanismul de cooperare si de verificare (MCV) este ca progresele realizate pana acum in cadrul acestuia sa fie ireversibile.

 

In cel mai recent raport privind mecanismul, din noiembrie 2017, Comisia a subliniat faptul ca Guvernul si Parlamentul ar trebui sa asigure transparenta totala a procesului legislativ privind legile justitiei si sa tina seama in mod corespunzator de consultarile desfasurate in cadrul acestuia. De asemenea, Comisia a precizat ca un proces in care independenta sistemului judiciar si punctul de vedere al acestuia sunt apreciate si luate in considerare in mod corespunzator si in care se tine seama de avizul Comisiei de la Venetia reprezinta o conditie prealabila pentru sustenabilitatea reformelor si este un element important in ceea ce priveste indeplinirea obiectivelor de referinta stabilite prin mecanismul de cooperare si de verificare. Pozitia Comisiei a fost sustinuta de statele membre in cadrul Concluziilor Consiliului adoptate in decembrie 2017.

 

Potrivit ultimului raport privind MCV, legile justitiei reprezinta un test important cu privire la masura in care interesele legitime ale partilor interesate din sistemul judiciar si ale altor parti interesate au ocazia sa fie exprimate si sunt luate suficient in considerare in cadrul deciziilor finale. Evenimentele de pana acum nu au contribuit cu nimic la rezolvarea acestor preocupari.

 

Comisia face apel la Parlamentul Romaniei sa regandeasca actiunile propuse, sa lanseze dezbaterea conform recomandarilor Comisiei si sa construiasca un consens la scara larga cu privire la calea de urmat. Comisia isi reafirma disponibilitatea de a coopera si de a sprijini autoritatile romane in acest proces.

Comisia avertizeaza din nou cu privire la pericolul regresarii si va analiza in detaliu modificarile finale aduse legii justitiei, codurilor penale si legilor privind conflictul de interese si coruptia pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independentei sistemului judiciar si de combatere a coruptiei”, au transmit cei doi lideri ai Comisiei Europene.

 

 

In cel mai recent raport privind MCV, din 15 noiembrie 2017, Comisia a avertizat că reformele in justitie au incetinit in România, că modificarile avute in vedere la legile justitiei pun in pericol independenta sa (raportul fiind dat înainte de desantul lui Iordache prin comisia specială asupra celor mai importante legi ale Justiției), iar criticile repetate la adresa magistratilor in spatiul public sunt o mare problema. Raportul mai spune ca tensiunile dintre puterile statului afecteaza lupta anticoruptie și că guvernul si parlamentul ar trebui sa asigure transparenta totala a procesului legislativ. Pozitia Comisiei a fost sustinuta de statele membre in cadrul Concluziilor Consiliului.

 

 

 

Ministrul român al Justiției, Tudorel Toader, preia teza lui Dragnea și Tăriceanu și încearcă să o impună în întâlniri cu ușile închise: la nivel european există dezinformări pe tema legilor Justiției din România

 

 

La Strasbourg este prezent si ministrul Justitiei Tudorel Toader. El a discutat deja cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, precum si cu membri ai Grupului socialistilor europeni, pe tema legilor Justitiei si a stadiului actual al acestora. Dupa intalnirea cu socialistii europeni, Toader s-a declarat convins ca la nivel european exista dezinformari pe tema legilor justitiei si a precizat ca va continua si miercuri intrevederile.

 

 

"Nu, nu am senzatia, am convingerea. Nu stiu din ce provine, dar cu siguranta din moment ce mai multi discuta aceeasi problema, este ceva, din necunoastere sau din dezinformare, poate si din alte considerente", a raspuns Toader, intrebat daca are senzatia ca exista dezinformare la nivel european privind situatia din Romania, transmite corespondentul Hotnews.ro.

 

 

Toader a facut declarațiile la finalul unei intalniri cu grupul socialistilor europeni, din care face parte si PSD. Dimineata, Toader a avut o intalnire și cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

 

 

"Dupa parerea mea, a fost o zi buna, cu multe intrevederi, vom da comunicat de presa de la fiecare intrevedere. Personal, pornind de la intrevederea cu vicepresedintele Timmermans, cred ca au fost discutii lamuritoare, in care am incercat sa aduc plusul acela de intelegere, cu privire la mecanismul de legiferare din Romania privind legile justitiei, privind modificarile codului penal, privind modificarile la conflictul de interese si incompatibilitati. Personal, cred ca a fost bine. Am avut si am convingerea faptului ca absolut toti au primit spusele mele cu atentie si sper ca in felul acesta am contribuit la o mai buna intelegere a mecanismului de legiferare din Romania", a declarat Toader. 

 

 

Intrebat daca lamuririle pe care le-a dat vor face in asa fel incat sa nu ne mai aflam in situatia in care liderii Comisiei Europene sa ne transmita comunicate de presa privind statul de drept din Romania, Toader a raspuns: "Eu zic sa asteptam, sa vedem reactia dansilor. Sa nu ma exprim eu in numele si pentru dumnealor. Obligatia noastra este de a explica in mod corect, de a explica la timp, de aceea voi face si un departament, un colectiv de comunicare la Ministerul Justitiei pentru ca sa comunicam mai mult, poate mai bine, eventual poate - ceea ce nu am facut pana acum - sa raspundem acelor mesaje care nu concorda cu realitate, fara ca sa fac referire la ceva anume".

 

 

Nu este clar in acest moment daca Toader va lua cuvantul in cadrul dezbaterii de miercuri, avand in vedere ca s-a decis la nivelul conducerii Parlamentului European ca doar prim-ministrul ar avea dreptul sa ia cuvantul.

 

 

Prezenta sa la Strasbourg a fost criticata de europarlamentarul Siegfried Muresan, care a reclamat ca programul oficial al acestuia nu este cunoscut, el apreciind ca ministrul vrea intalniri cu usile inchise pentru a convinge ca legile Justitiei sunt bune, insa va esua. Europarlamentarul Siegfried Muresan, membru PMP, partid condus de Traina Băsescu, un susținător al legilor Justiției, spunea ca "este un semnal clar ca incercarile PSD si ALDE de a controla si slabi justitia nu trec neobservate, iar faptul ca Parlamentul European a decis sa dezbata chiar in a doua sesiune plenara din acest an situatia justitiei din Romania arata ingrijorarea serioasa existenta la nivelul Uniunii Europene fata de incercarile de slabire a sistemului de justitie din Romania".

 

 

Inițiativa România a trimis luni tuturor parlamentarilor europeni și Comisiei Europene un raport care cuprinde toate evenimentele din ultimul an din România, cu trimitere directă la modificarea legilor Justiției și Codurilor penale. Initiativa România le solicită eurparlamentarilor să ceară comisarului europena pentru Justiție Vera Jurova și Comisiei Europene sesizarea Comisiei de la Veneția și autorităților române să oprească modficarea legilor Justiției până la pronunțarea Comisiei.  

 

 

 

Băsescu, lider al partidului din care face parte purtătorul de cuvânt al PPE, care critică legile Justiției, a devenit portavoce folosită de PSD după ce a lăudat legile Justiției

 

 

Europarlamentarul PSD Victor Bostinaru a transmis prin e-mail tuturor parlamentarilor din grupul PPE - cel mai mare grup din cadrul Parlamentului European - un articol din ziarul romanesc in limba engleza "Nine O'Clock" in care este citat fostul presedinte Traian Basescu laudand legile justitiei, potrivit unor informatii obtinute de HotNews.ro. Gestul precede dezbaterea pe legile justitiei din Parlamentul European de la Strasbourg care are loc miercuri dupa-amiaza, la initativa grupului Verzilor, transmite Hotnews.ro, care citează Nine O' Clock, publicație românească în limba engleză. 

 

 

"In vederea dezbaterii de maine - Amenintari la adresa statului de drept provocate de reformarea sistemului juridic romanesc - va trimit un atasamentul care contine comentariile fostului presedinte al Romaniei, Traian Basescu (al carui partid apartine grupului PPE), in speranta ca va va ajuta sa intelegeti mai bine continutul acestor amendamente si sa puteti face realmente diferenta intre adevar si manipulare", scrie Bostinaru in e-mail-ul trimis.

 

 

"Noi suntem in opozitie. Sa trecem legile PSD-ului nu este treaba noastra. Pe de alta parte, ca substanta, sunt si lucruri bune pe care le aduc aceste legi, fara a fi perfect", a spus Basescu la Sinaia, potrivit Nine O'Clock. Publicatia in limba engleza relateaza si ca printre lucrurile bune enumerate de Basescu aduse de noile legile se numara separarea carierei judecatorilor de cariera procurorilor si modificarile la Inspectia Judiciara.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22