Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Rețele ale modernității: Francis Bacon Inc.
Eugen Ciurtin - - - -
2018-02-13
Cultura
0

Sylva Sylvarum e un arhitratat cu 16 ediții în secolul său (engleze, franceze, latine) și e reforma minuțioasă a istoriei naturale prin experimente intelectiv omnivore.

 

Pe vremuri, la sfârșitul secolului trecut, când învățatul Z. Ornea ținea cronica edi­țiilor în România literară (pe atunci li­zi­bilă) și Andreea Deciu recenza publicații euro-americane, ce fru­mu­sețe de consens se obținuse în privința necesității, ur­gen­ței, calificării edițiilor din feluriți clasici – critice, bo­gat și vrednic acompaniate, restitutive, fondatoare, cre­a­toare de școală sau cre­a­toa­re măcar de impuls și dez­batere (și colegi sau ur­mași). Istoria și critica lite­rară au promovat cel mai fiabil ideea de opere critice fundamentale, cărți viguroase sub care – o afirma perfect Petru Creția – să nu se mai poată re­tro­gra­da. Numai că proeminența (vai) in­dis­cutabilă a canonului literar a avut con­se­cința impunătoare de a-și rezerva pentru sine definirea modernității, cu toate di­rec­țiile și tensiunile ei de societate. Nu e o culpă directă sau lipsită de expieri. Însă chiar sprijinind impecabil fabrica edițiilor din clasici, istoria și critica literară au omis să recunoască, timp de un secol și ju­mătate, că nașterea modernității în Eu­ro­pa (și în Asia, și pretutindeni unde nu mi­metismul colon a primat) a fost mai de­grabă opera unor gânditori (filosofi, teo­logi, oameni ai mai multor științe, eru­diți), nu a unor scriitori. Nu literați a cu­prins în primul rând Republica Literelor, în secolul determinant al modernității eu­ropene.

 

Noua, extra­or­di­nara ediție Ba­con abia apărută răspunde com­plet situației din teren, atunci, ca și acum. Este deo­potrivă o întreprindere care asumă și ilustrează mari reguli ale ediției critice (o idee la origini literară, devenită destin al filologiei) și o explorare masivă a plecșilor non-literari ai primei mo­der­ni­tăți europene. Sylva Sylvarum e un ar­hitratat cu 16 ediții în secolul său (en­gle­ze, franceze, latine) și e reforma mi­nu­țioasă a istoriei naturale prin experimente intelectiv omnivore. Tot repertoriul reg­nurilor, practicilor și învățămintelor tradi­ționale este ordonat în centurii și filtrat de experiment, critică și metodă. Redactat în ani de Brexit & Trump & mulți alți stră­nepoți ai idolilor lui Bacon, cu echipa pe care a reunit-o, Dana Jalobeanu a edificat un text armonios, l-a adnotat copios, i-a ca­librat introduceri, micromonografii, bi­bliografii globale (și indici), furnizând un Bacon care rivalizează cu cele mai bune edi­ții europene din oricare clasic al seco­lului al XVII-lea. Modernitatea sa provine, și atunci, și acum, din arhitectura pe care răspunsul unui savant polimat o discerne în acumularea torențială a cunoașterii. To­tul e antrenat, distribuit, înțeles aici, în re­țeaua lui Della Porta și Cardano: regulile fortificării imaginației, oboseala, rușinea și somnul, licuricii sau cantaridele, hrana și putrefacția, ochelarii albaștri sau verzi purtați în epocă și – dacă încă nu pare în­deajuns de divers – „mirosul dulce al cur­cubeului“. Căci „ochiul minții este pre­cum ochiul trupului: așa cum prin fisuri și deschizături înguste poți vedea obiecte de mari dimensiuni, tot astfel, în ins­tanțe mărunte și neînsemnate, poți ve­dea axiome importante ale naturii“, rati­fica deja Bacon flaubertiana

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-ciurtin-1455.jpg

FRANCIS BACON - Sylva Sylvarum sau O istorie naturală în zece centurii
(Volum coordonat de Dana Jalobeanu, traducere și note de Dana Jalobeanu, Claudia Dumitru, Doina-Cristina Rusu, Oana Matei, Grigore Vida, studiu introductiv de Dana Jalobeanu,
București, Humanitas, 2017, 794 pp.)

inexistență a anodinului. Nu numai or­ganizarea și rezultatele cu­noașterii sau aparatul cog­nitiv evoluează, ci însuși uni­versul, și anume – do­tat fiind cu o subtilă isto­ricitate sacră, de origine pro­testantă – în chiar legi­le lui. Cosmologia și filo­sofia experimentală a na­tu­rii sunt avanposturi ale ob­servării inductive a uni­ver­sului, auxiliarii rectificând Căderea. Cen­turiile a doua și a treia, de pildă, sunt con­sa­crate aproape în întregime expe­ri­men­telor acustice, cele care îl vor stimula pe un redutabil teoretician al muzicii precum Mersenne. Foarte pătruns de continuitățile tradiției muzicale (deci și filosofice) eu­ro­pene, Bacon analizează proiecția muzicii în spirite, pasiuni și afecte, are un pro­nunțat simț ingineresc pentru audibile, e in­teresat de emisii, demisii și remisiuni vo­cale, investighează instrumente sonore cât pentru o orchestră aptă să cânte Haydn deja și își pune corect problema sferturilor de ton. N-ar trebui uitat că – au­ditiv – e parte a epocii lui Monteverdi, Gesualdo și Schütz, anticipând pavanele lui John Dowland (Lachrimae antiquae) și ale lui Thomas Tomkins, scrise pentru în­coronarea și apoi pentru moartea lui Carol I, căruia îi era dedicată și Sylva (A Sad Pavan for These Distracted Times), adică tocmai muzica prin care putem ex­pe­ri­menta mental cel mai lesne, la rândul nos­tru, orizontul acustic al acestui lord, în timp ce ne bucurăm mai departe (§290) că „sunetul este una dintre părțile cele mai ascunse ale naturii“.

 

Să facem însă un pas în altă di­recție. Constantin Noica se în­treba la un moment dat ce filosof dintre cei mari – adică dintre membrii astringentei sale euro-duodecime – s-ar descurca cât de cât „azi“. Miza aparent exclusiv pe Leibniz, pe curiozitățile și apetiturile diviziei ce­le­brale numite pe scurt Leibniz. Bacon nici nu figura, pentru Noica, în clasamentul apos­tolilor retrospectivi, fiind în fond un reprezentant a ceea ce în 1981 numea „cul­tura pustiitoare a anglo-saxonilor“. Syl­va Sylvarum ni-l arată însă, în 2018, per­tinent, funcțional, productiv mai departe la frontierele modernității. Ale mo­der­ni­tă­ții filosofice europene? Ediția o demon­strea­ză din belșug. Dar ar fi incomplet.

 

În vara lui 1902, încă tânărul Hugo von Hofmannsthal scrie Ein Brief, scrisoarea imaginată a Lordului Philip Chandos către Bacon însuși. Strecurată în 1603, e o mag­nifică scrisoare în care Chandos îi înfă­ți­șează lui Bacon circumstanțele prin care renunță la a mai scrie. El devenea așadar, în paginile unei fervori mute, un „mistic lipsit de mistică“ (după cum îl va califica Hofmannsthal retrospectiv), incapabil să se mai exprime, înghițit într-o con­tem­plație lipsită de martor. Suspiciunea că și-ar pierde mințile e întărită cu un pasaj din Hipocrate. Or, e mai puțin știut că Hof­mannsthal a fost un cititor ardent al lui Bacon și că citarea lui Chandos provenea din The Advancement of Learning (ediția în română, tot a Danei Jalobeanu și tot la Humanitas, e din 2012, de recitit îm­preu­nă cu Noua Atlantidă, Nemira, 2007). Ce însemnătate ar avea? Rețelele modernității își recunosc genealogia: nouă mare instau­rație, modernismul literar l-a luat aliat tocmai pe Bacon atunci când a trebuit să redea experimentul solitar al înecării în intransmisibil, de care artele depind de atunci încoace. Nici măcar literatura care îl evoca pe Bacon nu s-a oprit aici (a fost imaginat și un răspuns al său către Chan­dos). În 1982, încă tânărul John Banville publică The Newton Letter (1693, către Loc­ke), în care intertextualitatea acum post­modernă recurge la citate din Chan­dos către Bacon și le depune la germinat în mintea fictivă a inevitabililor descen­denți ai lui Bacon. Așa funcționează rețe­lele modernității: Sylva Sylvarum, proto-configurație a ideii de Rețea, circumscriere încă individuală a întregii cunoașteri, pli­nă de fast în irezumabilul ei, devine ase­meni naturii pe care o studiază o carte des­chisă concomitent la toate paginile.

 

Ediția se va putea citi și altfel, ba chiar îndrăznesc să cred că ar fi și indicat. În coerența ei me­ti­cu­loasă, e o carte scandaloasă de fapt. Nu e ea, în chiar reușita ei, strict și fatal contemporană cu anumite abi­sa­lități, incoerențe și probleme de abe­cedar, nu participă ea la simultanul na­țional de excelență episodică și neisprăvire cu ghio­tu­ra, de restituții imbatabile și iro­siri ca­re, într-o doară, le și bat? Nu doar ediții, ci ediții critice, și nu doar ediții critice, ci acelea pe care nimeni altcineva nu le face mai bine oriunde altundeva – aceasta e și reușita Danei Jalobeanu și a echi­pei sale. Se va putea deopotrivă spu­ne: uite, asta se făcea la un deceniu după integrarea eu­ro­peană. Nu așa ceva pro­misesem? Sau am uitat pe parcurs? Se va asana complet în în­că zece ani și problema plagiatului, ce­ea ce nu va fi desigur vreun triumf, ci poate o realiniere mai legalistă a tron­so­nu­lui de ne­chemați și neaveniți. Reflectă însă no­ua ediție Bacon climatul academic lo­cal, fără a-i dizolva bri­ta­ni­cu­lui opera în state pa­ra­lele? Nicidecum: are încă statut de ex­cep­ție, cum sunt și edi­țiile din clasici greci și latini ale lui Ale­xander Baumgarten, cum e și ediția mare a Corespondenței lui Des­cartes, cum sunt în­că alte câteva, ale că­ror origini sunt în­căpățânări private și dis­crete. Nu ele de­finesc sau percutează în­de­ajuns cultura pu­blică, anume aceea care abia își cele­brează prima centurie.

 

Cu cartea în față, oricine va putea deci concasa observații alerte la tema „Bacon explicat Guvernului“. S-ar putea începe chiar cu „experimentul solitar“ cu nu­mă­rul 1000, despre „mințile temperate, ușu­rele și depravate“. Experimentul poate fi făcut și acasă, și în agora, și mai ales ca regulă de circulație în rețelele online. Ar trebui apoi prezentat măcar ministrului Edu­cației, desemnat în prealabil să ia loc pe scaun, să nu-l podidească – ar fi un viraj prea acut în obcini cerebrale vide – rotativele sale incompetențe.

TAGS :
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Cultura
1349
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22