Neobolșevism pe picioare de lut

Liviu Dragnea tânjește să conducă discreționar și pe vecie întreaga țară, precum Ceaușescu.

Andrei Cornea 13.02.2018

De același autor

 

Reprezentanții puterii devin nervoși și se indig­nea­ză atunci când li se strigă „ciuma roșie“. Aso­cierea cu comuniștii din al căror partid derivă is­toric li se pare o insultă. Și totuși, PSD, la o ge­ne­rație întreagă de la căderea regimului comunist, a recăpătat o mulțime de ticuri bolșevice; ba, am zice că ele s-au înmulțit amenințător în ultimul an. Partidul părea mult mai puțin „roșu“ chiar pe vremea lui Iliescu, ori Năstase, decât e azi, în „epo­ca“ lui Daddy (adică „tătucul“).

 

Poate cel mai frapant este intoleranța la ceea ce Le­nin numise „fracționism“ și care, de fapt, în­semna un minimum de diversitate în rândul con­ducerii partidului. Devoțiunea față de șeful su­prem (sub acoperirea „programului de gu­ver­na­re“) a fost promovată drept test suprem, iar cine a îndrăznit să-l critice pe Dragnea – fie și discret, precum Ecaterina Andronescu, Bădălău ori Firea - a intrat în dizgrație sau chiar a fost tras pe linie moartă. Alții care, precum cei doi foști prim-mi­niștri PSD, nu s-au conformat ordinelor Con­du­că­torului, au fost dați afară din funcție. După „au­to­critică“, au fost păstrați în partid, dar fără in­flu­en­ță. Alții, precum Ponta și Chirică (primarul Ia­șului) - critici pe față ai lui Dragnea –, au fost ex­cluși.

 

Un al doilea aspect „bolșevic“ din PSD este ob­se­sia „revoluției“. Este, desigur, ridicol să de­nu­mești „revoluție fiscală“ o șmecherie contabilă, ca­re a dorit să salveze promisiunea electorală a mă­ririi substanțiale a salariilor, atunci când acest lucru se dovedea cu neputință obiectiv; rezultatul a fost haosul fiscal și destule scăderi de salariu net, chiar dacă a crescut salariul brut. Notez însă că acestor oameni invocarea „revoluției“ li se pa­re onorabilă, și nu o simplă formulă gran­di­loc­ven­tă. „Revoluția“ e, chipurile, progresistă, privește spre viitor, lovește în vechi privilegii și se aso­cia­ză ideologiei unei stângi radicale. PSD de azi, în realitate un partid extrem de conservator, chiar re­acționar, poate astfel poza în „avangardă“ – ce­ea ce, crede el, îi oferă niște avantaje propagan­distice.

 

Al treilea mod de comportament care trimite la o variantă de „bolșevism“ este insinuarea că „par­ti­dul are întotdeauna dreptate“. Acest lucru se ve­de foarte bine din faptul că reprezentanții favoriți ai puterii și Liviu Dragnea mai ales nu-și cer scu­ze niciodată, nu recunosc niciodată că au greșit. Nici măcar faptul că a trebuit să se corecteze le­gea salarizării și a transferului contribuțiilor pri­n­tr-o ordonanță de urgență, dată la două zile de la intrarea în vigoare a legii, n-a fost un motiv de scuze. Aproape întreg aparatul de justiție le strigă de un an că multe dintre schimbările preconizate la legile justiției sunt neavenite. Același lucru îl sus­ține societatea civilă, sute de mii de oameni ie­șiți în stradă, Comisia Europeană, ambasadele prin­cipalelor puteri. Răspunsul puterii este că unii sunt rău informați, alții nu înțeleg adevărurile profunde ale justiției, alții vor răul Ro­mâ­niei, fiind în serviciul inamicilor națiunii. Adesea, ei se referă la entitatea ocultă nu­mită „statul paralel“. Maximum la modul general ce admit pesediștii azi este că s-a comis cumva o „eroare de comunicare“ ori că niște funcționari mărunți au greșit niș­te calcule. Cinismul, aroganța și in­ca­pa­ci­tatea de a asuma propriile erori fac le­gea. Un foarte bun exemplu îl constituie răspunsul recent al ministrului Muncii, Ol­guța Vasilescu: când i s-a spus că totuși mulți salariați la stat au luat bani mai pu­țini ca urmare a „revoluției fiscale“, ea a răspuns, reinventând celebra „dialectică marxist-leninistă“: „Salariile au crescut; doar veniturile au scăzut“.

 

În sfârșit, sunt semne „bolșevice“ și dis­pre­țul, ura chiar față de instituțiile sta­tu­lui pe care încă trebuie să le respecte și ca­re deocamdată au refuzat să li se supună: când Darius Vâlcov, artizanul „revoluției fis­cale“ și în prezent consilier al pre­mie­ru­lui, e condamnat în primă instanță de Înal­ta Curte la opt ani de închisoare pen­tru spălare de bani și alte delicte legate de corupție, Codrin Ștefănescu, secretar ge­ne­ral al PSD, se dezlănțuie într-o diatribă îm­potriva Înaltei Curți. Susține că par­ti­dul său e „hăituit“ de zbirii „statului pa­ra­lel“. Respectivul nu e sancționat de par­tid, care, pe de altă parte, se consideră ca­lomniat când i se reproșează (mai ales la ni­vel european) ostilitatea față de statul de drept.

 

Liviu Dragnea tânjește să conducă dis­cre­ționar și pe vecie întreaga țară, precum Ceau­șescu. Și-ar dori să nu aibă de respec­tat nicio Constituție, să nu-i pese nici de justiție, nici de drepturile omului, nici de angajamentele internaționale, dacă nu-i con­vin. Nu vrea să mai aibă necazuri cu co­rupția și cu îmbogățirea „no­men­cla­tu­rii“ de partid. Visează, pesemne, să blo­che­ze orice critică internă sau externă par­tidului, să pună botniță presei ostile. Dacă ar putea, ar limita călătoriile în străină­tate, ar interzice demonstrațiile și Inter­ne­tul, ar închide țara cu un gard de sârmă ghimpată, și-ar trimite la închisoare opo­nenții politici, precum fac Putin și Er­do­ğan. Ceea ce nu l-ar împiedica, desigur, să tremure ziua și noaptea de frică, ob­se­dat de suspiciuni față de toții apropiații, că­zut într-un delir paranoic, temându-se tot mai mult să nu aibă soarta lui Ceau­șes­cu. Să-l liniștim însă: în zilele noastre, în 2018, despotismul neobolșevic al lui Drag­nea și al PSD-ului (la care a adus o con­tri­buție și ALDE), deși nu trebuie deloc sub­es­timat și nu-i chiar o furtună într-un pa­har cu apă, rămâne totuși limitat în po­si­bilități și resurse. Avem o societate ci­vilă. Avem o presă nu în totalitate subordonată. Suntem în UE și NATO. Avem și un pre­șe­din­te, ce-i drept, cam prea rar activ. Avem o Constituție. Aș zice și că, din feri­ci­re, incompetența crasă a puterii pune pie­dici propriilor ambiții despotice, mo­bi­lizând ura socială împotriva ei și para­li­zându-i multe dintre acțiuni. Dacă ar fi eficienți, ar fi mult mai periculoși. Cred că bolșevismul lor întârziat stă pe picioare de lut, spre binele nostru, al tuturor. Și to­tuși, spre răul nostru, el există.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22