Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


MARK GALEOTTI : UE trebuie să răspundă nu doar subminării cognitive, ci și celei instituționale, prin corupție
Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA
2018-02-20
Interviu
0

Cum ați descrie caracterul, tipul războiului purtat de Rusia pentru a revizui componente-cheie ale ordinii internaționale liberale?

 

Rusia are un anumit bagaj istoric, un anumit tip de înțelegere, de cultură strategică. Iar asta se vede în orice sistem politic. Dar ceea ce definește cu adevărat actuala abordare a Rusiei în bătăliile sale cu Occidentul este, pe de o parte, nevoia de a forța o alianță de state mult superioară la toate categoriile (fie că vorbim de puterea soft sau de cea economică) să recunoască Rusia ca o mare putere și, pe de altă parte, de a determina o revizuire a fundamentelor ordinii internaţionale pentru a obține sfera de influență rusă pe care o pretinde, în ciuda oricărei noțiuni de suveranitate așa cum o înțelegem noi în mod curent. În fața unui astfel de dezechilibru de capacitate și putere, Rusia este forțată să inventeze modalități creative pentru a-și implementa agenda. Vestul este impenetrabil din perspectiva capabilităților militare convenţionale, dar vulnerabilitatea sa provine din faptul că este format dintr-o constelație de democrații care în prezent traversează o criză de legitimitate. Astfel, sfera politică (și a guvernării) devine principalul câmp de luptă unde Kremlinul vede cele mai multe oportunități. Mijloacele militare rămân în plan secund pentru a intimida, pentru a crea diviziuni, pentru a face Rusia să pară mai formidabilă decât este în realitate.

 

Din perspectiva diverselor campanii, dacă ne uităm la inițiativele care se desfășoară, majoritatea lor nu sunt comandate sau coordonate de la centru. Centrul fixează doar parametrii largi, ce dorește cu adevărat să se întâmple, însă o mulțime de actori individuali – de la ofițeri de informații la oameni de afaceri semiindependenți – caută să facă lucruri care vor avansa agenda Kremlinului. Se operează foarte mult în logica unui antreprenoriat politic individual. Oamenii fac lucruri care cred că plac sau sunt dorite de Kremlin.

 

Nu în ultimul rând, Kremlinul proiectează de fiecare dată o strategie holistică. Va folosi toate mijloacele și instrumentele pe care le consideră adecvate pentru a-și atinge obiectivele. Însă trebuie să facem o distincție de fond între noțiunea de „război hibrid“ așa cum este ea înțeleasă de militari, ca o modalitate de a pregăti câmpul de bătălie înainte de a-ți trimite trupele, și noțiunea establishmentului de securitate națională privind „războiului politic“ (political warfare), unde manipularea și subversiunea devin principalele instrumente. Într-un fel, Rusia trebuie văzută ca o putere insurgentă, se comportă ca atare. În mod tradițional, ceea ce vrea un insurgent este să creeze o atmosferă și condiții politice suficient de dureroase, de incomode, astfel încât să determine cealaltă parte să accepte o înțelegere, să facă un compromis. Vedem un astfel de tipar în războiul informațional care se desfășoară în Occident.

 

Cum evaluați succesul campaniilor de „măsuri active“ derulate de Rusia în Estul Europei și în țările Grupului de la Vișegrad, unde distanța dintre Bruxelles și capitalele din regiune pare să devină tot mare?

Este foarte ușor să arătăm spre o serie de tendințe care în mod clar sunt foarte convenabile Moscovei - fie că vorbim despre ruptura dintre regimul Orbán și Europa, de regresul democrației poloneze, de ascensiunea euroscepticismului. Toate acestea mă fac însă să cred și că Putin nu are în sine ambiții teritoriale în zona NATO. Dar vrea să neutralizeze aceste state și organizații, astfel încât să nu mai fie un obstacol pentru agenda sa legată fostul spațiu sovietic, cu alte cuvinte, ceea ce el consideră ca fiind sfera naturală de influență a Rusiei. El vrea de fapt mână liberă în așa-numita străinătate apropiată. Obiectivul fundamental pare să fie unul al neutralizării, al paralizării instituțiilor euroatlantice, iar crizele din Europa (Orbán, democrația poloneză, euroscepticismul) fac deopotrivă NATO și UE mult mai puțin funcționale. În acest sens, Rusia poate foarte rar să creeze probleme în Occident, dar poate să exacerbeze, să agraveze problemele Vestului, să amplifice crizele de legitimitate și fisurile din interiorul acestuia.

 

Desigur, în Europa Centrală și de Est, Rusia face orice pentru a adânci clivajele existente, speculând multe dintre preocupările deopotriva fictive și reale față de Uniunea Europeană. Așa se explică atenția acordată migrației. Dar în același timp mă îngrijorează și gradul de penetrare economică a Rusiei în statele Europei Centrale și de Est, precum și nivelul de corupție locală, pentru că, pe fond, vorbim de o regiune cu instituţii relativ slabe, care poate să fie influențată, manipulată în acest mod. Multe dintre statele regiunii nu au mecanisme adecvate pentru transparentizarea investițiilor străine, nu au instituții capabile să identifice proveniența banilor. Apărarea în fața manipulărilor interne presupune și urmărirea atentă a circuitului banilor rusești care se strecoară în investiții și, de asemenea, o confruntare mult mai directă cu corupția, care rămâne un multiplicator pentru orice manipulare din afară. Între timp, Rusia știe foarte bine cum să ne distragă atenția de la lucrurile cu adevărat importante, făcându-ne să vorbim exclusiv despre fenomenul știrilor false și despre dezinformare. Dar uităm un lucru fundamental: concepția lor despre Occident este una în care politica este de vânzare şi unde totul se poate cumpăra. Dacă vrei să convingi, să influenţezi câțiva oameni-cheie, oare cum o vei face? Poate fi prin invadarea unei provincii a țării respective sau poate fi prin simpla mituire a unor decidenți-cheie. Ucraina a fost în cele din urmă gestionată multă vreme prin mită.

 

Ce ar trebui să se schimbe pentru a face Europa capabilă să concureze mai eficient în zona gri, în spațiul dintre „război“ și „pace“, atât de bine speculat și dominat de Rusia?

Mare parte dintre inițiativele Uniunii Europene sunt despre achiziții militare comune, despre grupuri de luptă, aspecte care mai degraba țin de sfera NATO. UE trebuie să accepte că nu este un surogat NATO, ci esențialmente un instrument de „political warfighting“, în timp ce NATO rămâne un instrument preponderent cinetic, de hard power. A venit timpul să regândim ce înseamnă noțiunea de securitatea națională. Sigur, la nivel teoretic, toți spunem că securitatea are şi o dimensiune soft, că traficul de persoane contează, că epidemiile transfrontaliere au efecte de securitate, însă în mod instinctiv avem tendința de a ne reîntoarce la vechiul model, la mindset-ul bazat pe hard power. Există o urgență autentică în regândirea conceptului de securitate şi în imperativul de a crea structuri care să răspundă amenințărilor de astăzi. Corupția şi cleptocrația ar trebui percepute ca fiind absolut centrale pentru securitatea contemporană. Deseori însă acestea sunt percepute drept probleme ale guvernării interne, fără a fi văzute ca amenințări reale de securitate. 

 

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA

 

*MARK GALEOTTI, visiting fellow la European Council on Foreign Relations (ECFR) şi cercetător la Institutul de Relații Internaționale din Praga

TAGS : rusia occident propaganda kremlin rzboi visegrad europa NATO viktor orban putin democratie polonia
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Interviu
1865
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22