Priștina leagă orice mediere a României de recunoașterea independenței Kosovo

Redactia | 09.03.2018

Kosovo a respins propunerea președintelui Klaus Iohannis de mediere cu Serbia, pentru că România nu poate fi credibilă atât timp nu recunoaște independența regiunii locuite majoritar de albanezi, a transmis administrația de la Pristina.

Pe aceeași temă

În numele puterii de la Pristina, Belkim Collaku, șeful cabinetului președintelui de la Pristina,  a spus că „Uniunea Europeană este și rămâne mediatorul dialogului de normalizare a relațiilor dintre Kosovo și Serbia. Suntem recunoscători și nu cerem un înlocuitor al rolului decisiv al UE ca mediator in acest proces", conform Gazeta Express, citată de Ziare.com.

 

Șeful cabinetului președintelui kosovar, Hashi Thaci, a subliniat că salută „ajutorul fiecărui stat democratic pentru încheierea unui acord final pentru normalizarea relațiilor între Kosovo și Serbia. România nu este o excepție în cazul în care intențiile sale sunt credibile”.

 

„Am discutat despre Kosovo, o temă care este complicată și soluționarea problemei Kosovo va însemna un pas enorm în direcția europeană pentru toată zona Balcanilor de Vest. Vom rămâne în legătura strânsă pentru a discuta împreună posibilele soluții și rolul pe care România poate să-l joace. Noi suntem dispuși să ne implicăm în găsirea unor soluții bune”, a declarat președintele roman la finalul întâlnirii cu omologul său sârb, Aleksandar Vučić.

 

Problema independenței Kosovo a reprezentat principalul subiect discutat joi de către președintele român și cel sârb. Iohannis a arătat disponibilitatea părții române de a se implica activ în găsirea unei soluții pentru reducerea tensiunilor din Balcani.

 

Fosta provincie sârbă Kosovo și-a declarat independența la aproape un deceniu după un conflict de doi ani intre forțele armate sârbe și separatiștii albanezi, în cursul cărora au fost comise numeroase atrocități de ambele părți.

 

Noul stat Kosovo a fost recunoscut de 115 țări, dintre care 23 sunt membre ale UE. Cele cinci țări UE care încă nu recunosc independența kosovarilor sunt Spania, Slovacia, Cipru, Grecia și România.

 

Parlamentul european a adoptat în 2015  o rezoluție prin care încurajează recunoașterea independenței fostei provincii sârbe de către toate statele UE, pentru normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Priștina.

 

Pe 27 februarie 2015, premierul albanez, Edi Rama, în timpul vizitei pe care a efectuat-o în România, a solicitat recunoașterea statului Kosovo, considerând că aceasta va asigura securitatea regională și va pune punct anumitor „tendințe și frustrări ale altor țări vecine”, cu trimitere la Serbia.

 

Din partea română, singurul oficial care a vorbit despre o posibilă recunoaștere a Kosovo a fost fostul premier Victor Ponta. „În 2008, România a decis să nu recunoască Kosovo. Lucrurile s-au schimbat însă de atunci. Guvernele s-au schimbat si unele noi decizii despre recunoasterea Kosovo ar putea fi luate", a spus Ponta, pentru televiziunea Klan Kosova, dupa un summit al sefilor de state din sud-estul Europei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22