Rusia ignoră ultimatumul Londrei în legătură cu otrăvirea fostului spion Serghei Skripal

Redactia | 14.03.2018

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova Moscova nu va răspunde la ultimatumul Guvernului de la Londra până nu primeşte mostre din substanţa chimică folosită în atacul neurotoxic care l-a vizat pe un fost agent dublu rus, a anunţat Ambasada Rusiei în Marea Britanie, potrivit agenţiei Reuters.

Pe aceeași temă

 

Rusia nu va răspunde la ultimatumul lansat de Londra până nu primește mostre din agentul neurotoxic cu care a fost otrăvit fostul spion rus și fiica acestuia, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova.


Referindu-se la criza bilaterală cu Marea Britanie, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a avertizat: „nimeni au ar trebui să ameninţe o putere nucleară". Zaharova a subliniat, la postul de televiziune Rossia-1, că Rusia îndeamnă Marea Britanie să renunţe la intimidare şi la limbajul ultimatumurilor în relaţia sa cu o putere nucleară.

 

„După ceea ce a spus preşedintele Vladimir Putin în discursul său despre starea naţiunii în Adunarea Federală, nimeni nu poate să vină în legislativul ţării sale şi să spună: Îi dau Rusiei un ultimatum de 24 de ore“, a afirmat Zaharova la postul de televiziune Rossia-1, citat de agenţia de presă TASS, făcând referire la noua generaţie de arme strategice dezvoltate în ultimul timp de Moscova. „Cui îi dau ei 24 de ore? Pentru ce ne dau ei 24 de ore?“, a întrebat retoric reprezentanta diplomaţiei, conform Interfax. 

 

Maria Zaharova susţine că premierul Theresa May nu dispune de niciun fapt real în cazul otrăvirii fostului colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), Serghei Skripal.   „Nimeni nu ştie nimic despre otravă; să vorbim sincer şi obiectiv, Theresa May nu dispune de niciun fapt real“, a adăugat ea, indicând că Marea Britanie nu a dat încă niciun răspuns la întrebările Rusiei privind incidentul cu Skripal.   

 

La rândul său, Ambasada Rusiei la Londra a atras atenţia că „orice ameninţare cu măsuri punitive împotriva Rusiei va fi urmată de o ripostă“. „Partea britanică trebuie să fie conştientă de acest lucru", a subliniat reprezenţanţa diplomatică rusă și a reiterat că Moscova nu este implicată în incidentul din Salisbury şi a atras atenţia că "orice ameninţare cu măsuri punitive împotriva Rusiei va fi urmată de o ripostă".

 

Rusia nu are nicio legătură cu otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie, a anunţat miercuri și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează site-ul agenţiei Tass.    

 

"Poziţia Moscovei este binecunoscută, Londra a primit această poziţie prin intermediul canalelor diplomatice: Moscova nu are nicio legătură cu incidentul care a avut loc în Marea Britanie. Moscova nu va accepta acuzaţii absolut nefondate, care nu sunt susţinute de nicio probă, şi nu va accepta limbajul ultimatumului", a transmis Peskov.   

  

Premierul britanic Theresa May va prezida miercuri o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate pentru a analiza răspunsul Rusiei la ultimatumul formulat luni de şefa guvernului britanic, care a dat Moscovei termen până marţi la miezul nopţii pentru a oferi explicaţii în cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al premierului britanic, relatează AFP.

 

Theresa May ar putea să anunţe noi măsuri împotriva Federaţiei Ruse, după ce Moscova a refuzat să răspundă la ultimatul dat de Londra în cazul fostului agent rus, Serghei Skripal, care a fost otrăvit cu o substanţă de uz militar, relatează site-ul postului BBC.   

 

Potrivit cotidianului britanic The Times, Londra are în vedere un atac cibernetic contra Rusiei, în baza Articolului 51 al Chartei ONU, care defineşte dreptul la legitimă apărare în cazul unei agresiuni externe. 


Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg a apreciat otrăvirea drept ”foarte îngrijorătoare pentru NATO”, care este ”în contact cu autorităţile britanice asupra  acestui subiect”.   ”Este extrem de îngrijorător ca agenţi chimici să fie în continuare folosiţi în vederea rănirii oamenilor”, a comentat Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), ”puternic îngrijorată” de acest caz.

 

Rusia a negat orice implicare în otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei acestuia. Premierul Theresa May se va întâlni miercuri cu liderii serviciilor de informaţii într-o şedinţă la Downing Street, pentru a discuta problema.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22