Ce spunea Pivniceru despre cererile CE înfierate acum de Dăncilă în scrisoarea către Bruxelles

Dora Vulcan | 22.03.2018

Mona Pivniceru spunea în noiembrie 2012, când era ministru al Justiției în guvernul Ponta, că nu se poate vorbi de o ingerință în actul de justiție din partea reprezentanților Comisiei Europene care ceruseră anumite date privitoare la mai multe dosare din instanțele românești.

Pe aceeași temă

 

 

 

 "De la instituirea Mecanismului (MCV, n.r.) România s-a obligat la anumite condiționalități, singură și le-a propus ca standard, ca obiective de atins. Comisia monitorizează propriile noastre promisiuni. Comisia nu a cerut date din dosar, ci a cerut să se explice care este stadiul lucrărilor, adică procedura care a fost desfășurată în acele dosare. Deci, atâta vreme cât ne-am obligat ca stat să respectăm niște standarde, ne-am asumat niște obligații internaționale, nu putem avea acum un dublu limbaj", a spus Mona Pivniceru la o emisiune Realitatea TV din noiembrie 2012, citată de Agerpres.

 

 

Ministrul a adăugat că stadiul unui dosar este public și poate verificat de oricine prin sistemul ECRIS al dosarelor din instanță și a explicat că MCV, în forma lui inițială, s-a fluidizat și și-a extins aria și în alte sfere de competență.

 

 

"Acele patru condiționalități, în structura lor, pot include și alte întrebări care cumva ar aduce atingeri independenței sistemului judiciar, statului de drept. Sunt câteva sintagme în Tratatul Uniunii care permit aceste controale, dar ele sunt controale asumate de noi", mai spunea atunci  Pivniceru.

 

 

Mona Pivniceru a fost numită de USL (coaliţia PSD – PNL) ca ministru al Justiţiei în Guvernul Ponta în 2012. Ulterior, tot USL a propus-o pentru postul de judecător la Curtea Constituţională, unde funcţionează şi acum, amintește G4Media.ro, care a făcut recursul la memoria publică, readucând în actualitate declarația din 2012 a ministrului de atunci Mona Pivniceru. 

 

 

Premierul Viorica Dăncilă a trimis miercuri o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene prin care reclamă o presupusă ingerinţă în justiţie. Ea se referă la scrisoarea Comisiei Europene din octombrie 2012, în care oficialii de la Bruxelles se interesau, în cadrul MCV, inclusiv de stadiul unor mari procese de corupție.

 

 

Demersul lui Dăncilă urmează unei intoxicări comise duminică seara de televiziunea condusă de fostul pușcăriaș Dan Voiculescu, unde ministrul român de Justiție Tudorel Toader este un invitat obișnuit al emisiunilor în care se dă atacul permanent asupra instituțiilor statului român și asupra celor europene.

 

 

 

 

Background

 

 

Antena 3 a intrat la guvernare. Dancila ii scrie lui Juncker pentru lista lui Gâdea

 

 

Saga „listelor negre” nășită în studiourile Antenei3 intră într-o nouă etapă: chemarea la ordine a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker de către premierul Viorica Vasilica Dăncilă, după ce Liviu Dragnea a spus că „este o imixtiune ilegală în actul de justiție din România”.

 

 

Viorica Dăncilă a spus că Ministerul Justiției a confirmat existența a mai multor cereri făcute de Comisia Europeană, asemănătoare cu documentul datat octombrie 2012 prezentat de Gâdea. Ea a precizat că datele cerute părții române adică numele și situațiile dosarelor de înaltă corupție aflate pe rolul instanțelor de judecată i se par a fi de o gravitate „extremă”.

 

 

„În spaţiul public a apărut un document al Comisiei Europene (CE) datat cu 10 octombrie 2012 (publicat de Adrian Năstase pe blog în 2017 și prezentat de Gâdea la „Sinteza zilei” de duminică n.r.) în care erau  solicitate nişte dosare, dar şi nişte nume ceea ce mi se pare extrem de grav. Am solicitat Ministerului Justiţiei o analiză a cererilor pe care le-a făcut CE, să vedem dacă au mai existat astfel de solicitări. Documentele de la Ministeru Justiţiei primite astăzi confirmă faptul că au mai fost astfel de solicitări. Am hotărât să îi trimit preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Junker o scrisoare pentru a clarifica ce înseamnă aceste scrisori care mi se par foarte grave şi să solicit detalii care ţin de aceste aspecte care mi se par nepotrivite şi în neconcordanţă cu MCV.  Societatea noastră trebuie lămurită în această situaţie”, a declarat miercuri Viorica Dăncilă.  

 

 

Documentul care a inflamat Antena 3 și PSD-ul este o solicitare a CE către ministrul Justiției din  acea perioadă, Mona Pivniceru, și nu era destinat publicității. În această scrisoare, erau menționate numele mai multor inculpați, unii dintre ei condamnați definitiv între timp. Printre aceste nume era și cel al lui Adrian Năstase, cel care a și publicat documentul integral pe Internet, în urma cu mai multe luni.

 

 

„Azi o să trimit o scrisoare domnului președinte Juncker în care o să solicit detalii și informații legate de aceste aspecte, care mi se par total nepotrivite și în totală neconcordanță cu ceea ce presupune MCV. Este foarte important pentru noi, pentru Romania, sa lamurim aceste lucruri”, a sustinut Viorica Dăncilă.

 

 

Viorică Dăncilă a primit sarcina de a se adresa lui Junker de la Liviu Dragnea care susține la rândul lui că a aflat și el de la Mihai Gâdea de „lista neagră”.

 

 

Dragnea a declarat luni că este „o imixtiune gravă în actul de justiție și se poate spune că s-a dat direcția în care să se rezolve dosarele unor inculpați celebri”.

 

 

Astfel, la solicitarea lui Dragnea, Dăncilă i-a cerut public lui Tudorel Toader să-i spună, ceea ce se știa de mult, dacă au mai fost astfel de cereri venite de la Bruxelles.

 

 

Toader a răspuns rapid: „Da au mai fost astfel ce cereri în perioada 2012 – 2018”. 

 

 

Drept urmare Dăncilă i-a scris lui Junker ca să-i ceară socoteală de ce se bagă peste justiția din România.

 

 

Luni, Comisia Europeana a precizat ca nu comenteaza documente care nu sunt oficiale, iar marti a revenit cu noi precizari, la solicitarea unui cotidian din Romania.

 

 

„(Documentul - n.red.) a fost parte, in urma cu mai multi ani (2012), din schimbul normal de mesaje tehnice in cadrul MCV, cu referire la criteriul 3 care vorbeste despre 'consolidarea progresului, continuarea investigatiilor profesioniste, non-partizane in cazul acuzatiilor de coruptie la nivel inalt'. Asa cum stiti, MCV-ul este un proces, bazat pe tratat, menit sa masoarea progresele facute de Romania raportat la o serie de criterii de comun agreate”, a declarat Christian Wigand, purtator de cuvant al Comisiei Europene, pentru Libertatea.

 

 

De altfel, singurele documente publice emise in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare sunt rapoartele care sunt prezentate oficial si remise autoritatilor de la Bucuresti.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22