Raluca Prună:Salvarea poate veni de la un președinte curajos care să lupte pentru justiție

Redactia | 27.03.2018

Raluca Prună, fost ministru al Justiției, cere președintelui Karl Iohannis să ceară avizul Comisiei de la Veneția pentru Legile Justiției și să le retrimită Parlamentului pentru că „ne-ar mai putea salva un președinte curajos, care ar putea juca restul de mandat luptând pentru prezervarea justiției.”

Pe aceeași temă

 

Raluca Prună scrie, pe Facebook, că Forumul Judecătorilor din România îi cere președintelui să retrimită legile la Parlament spre reexaminare, să sesizeze Curtea Constituțională și să solicite avizul Comisiei de la Veneția „pentru motive serioase, despre care se vorbește in spațiul public de când aventura modificării acestui pachet a debutat lamentabil, rușinos și complet neprofesionist printr-un power point prezentat de cel mai titrat ministru al justiției de după 1989“, în 23 august 2017.

 

,„Am scris atunci, susțin acum: când se va fi așezat praful și se va putea vorbi fără patimi și interese imediate în rezolvarea anumitor dosare penale, ziua aceasta infamă va fi reținută ca ziua in care s-au întors armele împotriva justiției romane. De către oameni politici iresponsabili și lacheii lor 'școliți'. 'Ce ne mai poate salva?' mă întreabă multă lume. Numerele mari, vocile care nu tac și un președinte curajos. Care ar putea juca restul de mandat luptând pentru prezervarea justiției din țara sa. Justiție care, sub mandatul domniei sale, a respins prin vocea a peste 4000 de magistrați acest experiment legislativ grav. Nu poate exista sprijin mai mare. Ceva mă face să cred că numai curajul președintelui poate mobiliza numerele mari“, scrie fostul ministru al Justiției.

 

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat luni cele trei legi ale Justiției - Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea 317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). PNL a anunțat că le va ataca din nou la Curtea Constituțională. Cele trei legi vor merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22