Costoiu, trimis în judecată în dosarul ”Cutezătorii”. Ministerul nu vrea să recupereze paguba

Dora Vulcan | 27.03.2018

Mihnea Costoiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, comis în 2009 când era secretar de stat în MInisterul Educației. El este acuzat că a încheiat ilegal cu Fundația ”Dinu Pescariu” un act adițional la un contract cu care a provocat ministerului un prejudiciu de peste 10 milioane de euro.

Pe aceeași temă

 

 

 

Ce spun procurorii DNA:

 

În perioada martie – septembrie 2009, inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în calitatea menționată, cu încălcarea dispozițiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundația “Dinu Pescariu” un act adițional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.).

 

Actul adițional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitații publice în condițiile legii, precum și în lipsa avizului direcțiilor de specialitate din cadrul ministerului. Mai mult, acest document a fost încheiat în condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile și construcțiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005).

 

Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației Naționale solicitase încetarea contractului de locațiune.

 

Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educației Naționale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) și suma efectiv plătită de Fundația “Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018).

 

Până la momentul întocmirii rechizitoriului Ministerul Educației Naționale nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.

 

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ce aparţin inculpatului Costoiu Mihnea Cosmin.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 

Față de suspecții Păunică Mihai, Ispas Gabriel Liviu și Leahu Gabriel a fost dispusă soluția clasării, având în vedere că prin raportul de expertiză criminalistică dispusă în cauză s-a stabilit că semnăturile de pe actul adițional la contractul de locaţiune nu au fost executate de aceștia.

 

De asemenea, a fost dispusă soluția clasării și față de inculpatul Pescariu Dinu Mihail, deoarece nu există probe pentru a atrage răspunderea penală a acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22