Inculpați celebri care-și petrec sărbătorile în străinătate din cauza problemelor cu legea

Dora Vulcan | 08.04.2018

Elena Udrea, Radu Mazăre, Avraham Morgenstern sau Sebastian Ghiţă sunt doar câteva dintre celebrităţile din România care îşi petrec sărbătorile pascale în afara ţării, în state în care s-au refugiat din cauza problemelor cu legea.

Pe aceeași temă

 

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, Alina Bica - fostă șefă a DIICOT, Radu Mazăre - fost primar al Constanței,  oamenii de afaceri Elan Schwartzenberg și  Avraham Morgenstern, Gabriel Popoviciu, fostul deputat Sebastian Ghiță, cu toții s-au refugiat peste hotare după problemele pe care le au cu legea. Mediafax face un inventar al acestora și al problemelor penale pe care le au și care-i fac să petreacă Paștele departe de țară.

 

 Una dintre destinaţiile alese de două persoane controversate în România din cauza funcţiilor pe care le-au deţinut şi a dosarelor în care sunt vizate, Elena Udrea şi Alina Bica, este Costa Rica.

 

La începutul anului 2018, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, i s-a alăturat prieteni sale, Alina Bica, fost şef al DIICOT, în Costa Rica. Spune că este însărcinată şi că medicul i-a recomandat odihnă şi să evite stresul şi călătoriile lungi. Nu a zis clar când sau dacă va reveni în România. Plecarea a coincis cu perioada în care dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de detenţie, se judeca în ultimă instanţă. Ultimul termen a fost stabilit pentru 13 aprilie. Udrea este vizată şi în alte cauze.

 

Prietena Elenei Udrea, Alina Bica, fost procuror şef al DIICOT, a ajuns în Costa Rica la sfârşitul anului trecut. Bica este vizată în mai multe dosare, la termenele de la instanţă avocatul său prezentând judecătorilor mai multe documente medicale ce arată că fosta şefă a DIICOT nu este „deplasabilă”. În unul dintre dosare, în primă instanţă, Bica a fost condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, cauza fiind aproape de o sentinţă definitivă.

 

Nici Radu Mazăre nu va petrece Paştele pe meleaguri Româneşti. Fostul primar al Constanţei a plecat în Madagascar de Crăciun, unde a cerut azil politic. Înainte să plece, Mazăre a lăsat avocaţilor săi o scrisoare amplă, prezentată ulterior în presă, prin care explică motivele fugii sale.

 

„Sunt o ţintă politică a Statului Paralel şi că în România nu am nici o şansă să beneficiez de o justiţie corectă, independentă, obiectivă şi imparţială. Pentru toate aceste motive am decis să solicit azil politic în Republica Madagascar. Atunci când în România va exista o justiţie reală, mă voi intoarce”, spune acesta în scrisoarea sa.

 

Ulterior, judecătorii au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Mazăre.

 

Fostul edil este şi el cercetat în mai multe dosare, acesta fiind motivul pentru care a ales să părăsească România.

 

Un alt personaj controversat, dat în urmărire internaţională, este Elan Schwartzenberg. Pe numele omului de afaceri este în vigoare un mandat de arestare în lipsă, într-o cauză în care DNA îl acuză de complicitate la dare de mită.

 

"Mă întorc în România când pot şti că în cazul în care sunt considerat vinovat, pot fi judecat de procurori şi judecători după modelul doamnei Dana Gîrbovan. Acest model de verticalitate îmi conferă siguranţa că aş putea fi judecat fără probleme. Până nu lămurim situaţia mandatului meu, de ce procurorul şef al DNA umblă cu poza mea cu Udrea şi o arată jurnaliştilor, până când proprietari media plătesc salarii jurnaliştilor, au fost în puşcării sau duc propriul război cu DNA, iar angajaţii lor preiau informaţii despre mine de la DNA, nu vreau să mai calc pe acolo", spunea, pentru B1 Tv, Elan Schwartzenberg, în februarie.

 

"Poate mă întorc cu Codruţ (n.r.: Marta)",a mai spus omul de afaceri.

 

Apropiat al lui Elan Schwartzenberg, Codruţ Marta, fost şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, este şi el căutat, fiind dat în urmărire internaţională din 2012. Au existat în spaţiul public informaţii potrivit cărora acesta ar fi decedat, însă nu au existat confirmări ale organelor de anchetă. Mai târziu însă, În anul 2016, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 a fost introdusă o acţiune prin care se cere declararea judecătorească a morţii în cazul lui Codruţ Marta.

 

Numele lui Codruţ Marta apare într-un dosar de fraudă cu motorină, cu un prejudiciu de 20 de milioane de eurp rezultaţi din neplata TVA şi a accizelor.

 

Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost condamnat, în august 2017, la opt ani de închisoare în dosarul în care era acuzat de evaziune fiscală pentru că nu a înregistrat veniturile din trei contracte încheiate cu RAEDPP Constanţa şi o firmă şi nici facturile fiscale aferente acestor venituri. Anul trecut, cu câteva luni înainte de sentinţa definitivă a fugit din România. În urma dispariţiei lui, aflat la acea vreme sub control judiciar, şeful Secţiei 6 şi adjunctul lui au fost trecuţi în funcţii inferioare, iar un poliţist este suspectat de favorizarea infractorului. Aceste lucruri s-au întâmplat pentru că fuga omului de afaceri a fost anunţată abia la 15 zile după ce aceasta ar fi avut loc.

 

Mai târziu însă, la jumătatea lunii decembrie, Avraham Morgenstern a fost depistat în Buenos Aires, Argentina. Poliţiştii au colaborat cu anchetatori din peste 26 de state, în special cu cei din Spania şi Germania. În prezent, sunt în desfăşurare proceduri pentru aducerea lui în ţară.

 

Un alt om de afaceri care s-a făcut nevăzut chiar înainte de a primi o condamnare este Gabriel Popoviciu. Acesta a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare, în 2 august, pentru tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti (USAMV). Imediat după condamnare, poliţiştii nu l-au găsit, fiind dat în urmărire internaţională. În 14 august însă, acesta a fost reţinut la Londra.

 

Pentru fostul deputat Sebastian Ghiţă este al doilea an când face Paştele în Serbia. A plecat din România la sfârşitul anului 2016, când i se termina mandatul de parlamentar şi rămânea fără imunitate. A fost prins câteva luni mai târziu, la Belgrad, şi, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro, a fost eliberat, neavând însă voie să părăsească capitala Serbiei. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă, în două dosare ale DNA, iar extrădarea lui a fost unul dintre subiectele discutate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la o întâlnire recentă pe care a avut-o cu omologul său din Serbia.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22