Pe aceeași temă
... Atunci preşedintele ei s-ar numi sigur Dragnea. Iar noi, restul românilor, am fi argaţii, pardon, angajaţii lui. La stat, bineînţeles. Unii am fi portari la Consiliul Judeţean Teleorman, alţii ar fi angajaţi, doar în acte, ce-i drept, la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. În realitate, ar fi prestat munca la PSD, prin Alexandria. Şefă le-ar fi fost faimoasa Bombonica! Cei mai buni dintre noi, şefi de promoţie la recent înfiinţata facultate din Alexandria, am prinde un oscior bun de ros într-unul dintre birourile de la TelDrum, acum companie prosperă la nivel naţional şi care acum atacă şi proiecte la nivel UE.
Dacă România ar fi un Teleorman mai mare, am avea performanţa Teleormanului multiplicată în fiecare judeţ. Probabil că nu ar mai exista parcuri industriale imense ca acum. Lui Dragnea nu-i plac oamenii independenţi. Am avea în schimb o armată de asistaţi sociali, stând cu mâna întinsă şi cu ochii umezi la apariţia lui Dragnea în satele lor. Ce i-ar interesa pe amărâţii ăia că nu avem autostrăzi, că acquis-ul comunitar nu prea merge, că mecanismul MCV nu se mai ridică odată şi că România riscă noi sancţiuni la Bruxelles? Atât timp cât puţinii bani le vin la timp, iar o dată la patru ani primesc o găleată roşie cu PSD, plus vizite cu autobuzul la mai multe secţii de votare (vezi Dosarul Referendumul), mai contează că nu suntem în Schengen? Niciunul dintre noi nu am mai lucra în mediul privat. Sub înţeleapta sa îndrumare ca preşedinte, România a încetat să mai fie o colonie a multinaţionalelor. De când a ieșit Daddy preşedinte, el a adus în ţară surse alternative de finanţare sănătoasă, din China şi Rusia, care să nu ne mai ţină dependenţi de aceşti capitalişti care au venit la noi doar ca să se îmbogăţească pe spinarea noastră. Liviu ne-a redat demnitatea de a fi români şi stăpâni la noi acasă. Cu Liviu, casa ne este casă şi masa ne este masă!
Dacă România ar fi un Teleorman mai mare, am fi o ţară fără librării. Faimosul poliţist Godină se întreba de ce nu i se vinde vreun volum din cartea-i în Teleorman. Avea să afle singur că acolo nu mai sunt librării. Au rămas doar papetăriile, să îţi mai cumperi o gumă şi un creion. Dar o carte? Lui Dragnea nu îi plac oamenii care citesc. Oamenii care citesc gândesc, pun întrebări sunt periculoşi. Ca şi cei ce îşi defăimează ţara la înalta poartă de la Bruxelles. Cărţile şi filozofii sunt periculoşi.
Dacă România ar fi un Teleorman mai mare, am sta ca ţară la masa bogaţilor. Ne-am relua locul care ne aparţinea demult în grupul ţărilor de la Vişegrad. Daddy s-ar poza alături de Orbán şi Zeman, iar uşa lui Lukașenko, Dodon şi Putin i-ar sta veşnic deschisă. Daddy nu s-a ploconit niciodată în faţa înaltei porţi de la Bruxelles, pentru că lui Daddy nu îi plac stăpânii. Singurul stăpân al lui Daddy este poporul român. Iată de ce Dragnea a decis ca România să iasă din UE. Au făcut-o ţările cele mai dezvoltate (Anglia prin Brexit), o face şi România. Ţin minte şi acum cât s-a mai rugat UE de noi să nu o părăsim. UE ştia că fără noi este distrusă. Daddy a fost însă tare. Nu a plecat urechea la cântecul lor de sirenă. Sub înţeleapta sa conducere, România a devenit astăzi cu Rusia prietenă la cataramă. Tot ce au distrus regimurile trecute în relaţia cu Rusia a reparat Dragnea într-un mandat. Iar americanii de la Deveselu şi Kogălniceanu nu mai sunt de mult în ţară. În locul rachetelor de la Deveselu, aţintite mai de mult ameninţător către maica Rusie, se află acum o staţie de betoane modernă a lui TelDrum. Ea este cea care a asigurat betonul pentru modernizarea şoselei ce leagă Deveselu de Slatina lui Vâlcov.
Dacă România ar fi un Teleorman mai mare, am încasa enorm din turismul politic. Autocare cu copii, din toate colţurile ţării, ar năvăli în săptămânile de „Şcoala altfel“ în acest colţ de rai numit Teleorman. Ar vizita şcoala din Videle, care a dat cel mai competent ministru de Interne al României. Ar da apoi o tură şi pe la Roşiorii de Vede să vadă pe unde a copilărit cel mai bun prim-ministru al României. Vizita s-ar încheia epopeic la Alexandria, dând o tură de consiliu judeţean. Cu câtă emoţie ar păşi copii prin sălile în care înainte Liviuţ prezida ședinţele locale, cele în care şi-a demonstrat calităţile de lider.
Dacă pe vremea lui Ceauşescu erai oprit în trafic de miliţia rutieră şi scoteai buletinul de Scorniceşti, ca să nu îşi facă singur probleme pentru că nu puteai şti cu cine este rudă în Scorniceşti contravenientul, aşa şi azi, cei cu buletin de Teleorman sunt norocoşi din naştere. Porţile li se deschid din prima, iar locuitorii Capitalei privesc la ei cu jind. Iar cea mai mare afacere pentru o fată din București este să se căsătorească cu un băiat de Teleorman şi să se mute la Alexandria. Mare mi-ar fi mirarea să nu se facă şi un film intitulat Buletin de Teleorman. Nu ar fi însă o comedie ca filmul Buletin de Bucureşti. Ci ar fi o dramă, care descrie de ce ar fi în stare cineva să facă ca să obţină acest privilegiu.
Dacă România ar fi un Teleorman mai mare, am avea un roi de autostrăzi, chit că majoritatea nu ar avea utilitate. Dar au fost făcute pe bani publici de TelDrum şi leagă centrele vitale ale ţării. Alexandria-Bucureşti, Craiova-Slatina, Slobozia-Focşani, Vaslui-Bârlad, Botoşani-Hârlău. Iată adevărate ctitorii drăgneşti ce leagă „marile“ firme din aceste zone şi care duc la prosperitatea locuitorilor lor.
Voi, cei care, pe 5 februarie 2017, aţi ieșit în număr de 600.000 pe străzi, mi-aţi demonstrat că România nu va fi niciodată un Teleorman mai mare. Şi că articolul meu rămâne doar o parodie la adresa lui Big Daddy, cel care ne demonstrează că puterea lui este de fapt slăbiciunea noastră.
Augustin Moldovan
Aprilie 2018
