​Tăriceanu nu se lasă: vrea să dea toate interceptările pe mâna Parlamentului

Redactia | 11.04.2018

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a spus marți că inițiativa sa legislativă privind înființarea autorității naționale pentru interceptarea comunicațiilor a intrat în linie dreaptă, astfel încât toate aceste operațiuni să fie efectuate de noua instituție.

Pe aceeași temă

 

 

"Am creat un mic colectiv de lucru căruia i-am dat proiectul de lege pentru a face anumite corecturi si finisaje. Trebuie să subliniez următoarea chestiune: va exista un moment «T zero» în care toate aceste activități care sunt derulate în momentul de fata, fie de servicii, fie de parchete, vor trece la aceasta autoritate.

 

Acest moment «T zero» nu trebuie să fie asociat cu o sincopă în funcționarea interceptărilor. (...) Și ca să nu existe astfel de speculatii, vrem sa vedem foarte bine cum facem organizarea din acest punct de vedere, incat sa nu existe niciun fel de sincopa, pe de o parte, si pe de alta parte, aceasta institutie sa functioneze cu garantiile necesare de independenta si de interferenta din partea altor institutii pentru a folosi inregistrarile in scopuri care nu sunt conforme cu legea si cu Constitutia", a spus Tăriceanu la Antena 3, relatează Ziare.com.

 

Proiectul legislativ prevede ca orice interceptare de comunicații să fie făcută de către Autoritatea Independentă de Interceptare a Comunicațiilor, aflată în subordinea Parlamentului.

 

Tăriceanu reia marota coaliției PSD-ALDE că nu se dorește decât scoaterea „serviciilor din activitatea de poliție judiciară”, sau a ceea ce-i place spună, a „statului paralel”.

 

Autoritatea ar urma sa aibă drept obiect de activitate „supravegherea, interceptarea, înregistrarea, ascultarea, verificarea primară, stocarea și transmiterea datelor și informațiilor ce au interes pentru securitatea națională, prevenirea și combaterea terorismului și a criminalității organizate și corupției, cât si prevenirea, descoperirea si contracararea interceptarilor ilegale a comunicatiilor, in colaborare cu celelalte autoritati informative si de protectie".

 

De asemenea, proiectul prevedea ca "punerea in aplicare a autorizarii de interceptare si inregistrare a convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin orice mijloc electronic de comunicare se realizeaza de catre Autoritatea Nationala pentru Interceptare a Comunicatiilor, cu respectarea prevederilor art. 911- art. 916 din Codul de Procedura Penala".

 

Autoritatea urma sa fie condusa de un presedinte si sa fie supusa controlului Parlamentului prin intermediul unei Comisii de supraveghere formata din 9 membri, dintre care 3 judecatori, 3 reprezentanti ai asociatiilor profesionale ale judecatorilor si procurorilor, respectiv Asociatia Magistratilor din Romania, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania si Asociatia Procurorilor din Romania, 1 reprezentant desemnat de Avocatul Poporului si 2 membri ai Parlamentului, unul desemnat de Camera Deputatilor si unul de Senat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22