​​Dosarul „Gala Bute”, în care este judecată Elena Udrea, a ajuns la ultimul termen

Redactia | 13.04.2018

Magistrații Înaltei Curții de Casație și Justiție vor dezbate ultimul termen în dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Pe aceeași temă

 

 

Astăzi urmează să fie audiați omul de afaceri Adrian Gărdean, principalul denunțător în acest dosar, precum și Rudel Obreja, Tudor Breazu, după care avocații și procurorul de ședință vor ține pledoariile finale.

 

Elena Udrea se află în Costa Rica iar la termenul anterior a anunţat prin avocaţii săi că doreşte să dea o declaraţie în cadrul procesului, însă nu se poate prezenta, deoarece este însărcinată iar medicii i-au recomandat să nu se deplaseze. 

 

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

 

În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare. Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

 

Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a primit un an şi şase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.

 

ÎCCJ a mai decis ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane de euro despăgubiri.

 

Instanţa a mai dispus atunci ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei. 

 

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume, Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

 

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

 

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la 'Gala Bute', prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22