Protestatarul încătușat: Dacă nu ne cerem drepturile o să ajungeţi în situaţia mea!

Dora Vulcan | 17.04.2018

Mihai Cristian Dide a făcut luni conferința de presă în stradă, în fața Poliției, și a afișat un banner cu ceea ce prevede legea în cazul întrunirilor publice, într-un print mărit agățat special de gardul Poliției, tocmai pentru a proba că pentru aceeași infracțiune a fost încătușat și amendat abuziv.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Dide a fost încătușat cu două rânduri de cătușe și amendat cu 6.000 lei pentru că a proiectat vineri spotul #rezist pe Palatul Regal. De asemenea, pentru a proba ilegalitatea încătușării sale, Dide a mai făcut o proiecție similară celei de vineri dar dintr-o cameră a hotelului Athenee Palace, unde poliția nu a putut intra tocmai pentru că nu a avut mandat, ocazie cu care a fost doar amendat.

 

 

"Dacă nu ieşim în stradă, nu ne cerem drepturile şi nu cerem profesionişti în instituţii publice şi depolitizarea lor, o să ajungeţi în situaţia mea! Nu mai lăsaţi instituţiile publice să îşi bată joc de drepturile noastre! Dacă nu facem sistemul şi statul de drept să funcţioneze, nu avem cum să trăim într-o Românie decentă! De exemplu, dacă au am avut parte de un abuz şi nu fac plângere, nimeni nu o să îmi rezolve problema. Cunosc atâtea persoane care au fost abuzate de instituţiile statului şi nu au vrut să facă plângeri", a transmis Cristian Mihai Dide, protestatarul încătuşat şi arestat vineri, după ce a proiectat logo-ul #rezist pe Palatul Regal, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de asociaţia Evoluţie în Insituţie, transmite The Epoch Times România. 

 

 

Protestatarul Cristian Mihai Dide a fost trântit vineri la pământ, încătuşat de cinci poliţişti şi dus la Secţia 3 de poliţie. pe motiv că a proiectat mesajul "#Rezist" pe Palatul Regal din Bucureşti, în timpul festivalului de lumini "Spotlight".

 

 

Dide, îi acuză pe poliţişti de abuz, despre care spune că au folosit două rânduri de cătușe, şi cere să-i fie puse la dispoziţie imaginile filmate de camerele de supraveghere din secţia de poliţie, ca să demonstreze că are dreptate. El spune că polițiștii au acționat inuman şi cu mai multă forţă decât era nevoie.

 

 

 

Superiorii poliţiştilor anunţă însă că agenţii au respectat legea. Zeci de oameni care au văzut incidentul i-au luat apărarea protestarului anti-PSD.

 

 

Dide a fost amendat cu 2.600 de lei pe motiv că nu s-a legitimat şi a făcut scandal. Filmul încătușări sale arată, însă, cu totul altceva. 

 

 

Filmul încătușării

 

 

 

Pentru că înregistrarea a dispărut de pe youtube la scurt timp de la publicarea articolului, preluăm postarea de pe pagina de Facebook Evoluție în instituție

 

 

conferința de presă integrală, AICI

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22