Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Un Institut: Blecher
Eugen Ciurtin - - - -
2018-04-24
Cultura
0

După atâția ani, numele de Blecher, amintit cum trebuie, nu s-a tocit deloc.

 

Cum vii dinspre Universitate, traversezi „patria Rosetti“ și lași în urmă Moșilor Vechi, neapărat pe jos și neapărat într-o după-amiază târzie de duminică (e o plimbare de un sfert de oră), ajungi pe mâna stângă în strada numită – riguros premonitoriu – strada Cercului. Acolo, la parterul înălțat și primitor al unei case nu foarte mari și nu foarte vechi, cu o curte mică ascunsă de stradă în vegetație și foarte însuflețită inclusiv iarna, se țin de multă vreme reuniunile unui club de lectură, Institutul Blecher. Cercului era o stradă arondată în secolul al XIX-lea suburbiei Popa Rusu a despărțământului de Galben, poetic prosper încă de pe atunci. Lucrurile nu sunt încă semnalizate cum s-ar cuveni, dar strada Cercului e astăzi una dintre intrările optime pe cea mai modernă, fluentă și animată autostradă literară, parte însemnată a coridorului paneuropean numit, cu mult prea fad birocratic, „douămiist“. Căci traseul din care face parte, ruta București-Sibiu-Bistrița, e de fapt, de ani buni și cu multe ramificații spre alte centre, autostradă poetică în toată regula, ceea ce arată o dată mai mult câte s-ar putea face când te afli la autoguvernare. Și cum de la guvernarea lucidă de sine pornesc și respiră toate, ceea ce a izbutit deja Institutul Blecher are toate trăsăturile unui exemplu și merită, așadar, amintit, cunoscut, frecventat, protejat. Sunt, mai ales, lucruri de spus chiar și din partea cuiva sau din partea oricui care nu a făcut Literele, nu e critic literar, nu participă din niciun unghi efectiv la viața literară, nu e poet, nu e scriitor. Și cu toate aceste obligatorii și binecuvântate limitări, poate reabilita o uncie din ideea de public. Mai ales și deloc doar pentru cei care citesc poezie de când citesc. Publicul, tocmai, nu e încă pe măsura a ceea ce Claudiu Komartin și prietenii lui, cu fervori imbatabile, reușesc prin acest Institut Blecher.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-ciurtin-1-1465.jpg

// Poesis internațional, nr. 2 (20) / 2017,
// Casa de Editură Max Blecher, 320 p.

 

Se spun fără încetare prostii lucrative despre „cultura vie“, inclusiv sau încă mai abitir despre cea literară, așa încât chestiunea unui public beneficiar e capitală și nu admite aflări în treabă. Se întâmplă că tot ce a dorit, anticipat și inevitabil promis Claudiu Komartin în septembrie 2009 a prins viață: „s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Max Blecher“, scria atunci, „așa că m-am hotărât să pornesc o serie de întâlniri și lecturi (evit să-i spun cenaclu fiindcă va fi, cred, ceva mai mult – și mai proaspăt – de atât), în condițiile în care prin Bucureşti nu prea se mai întâmplă nimic interesant. Pentru a ne aminti de un scriitor exemplar (şi, mai ales, pentru ca cei care încă nu l-au citit să o facă!), se va numi «Institutul Blecher»“. „Cu credința lui absolută în poezie“, cum l-a văzut în marele său Jurnal (2017) Radu Vancu, Claudiu Komartin ar fi putut, fiind cel mai bun, să-și vadă foarte bine de sine: a făcut perfect contrariul, sau de fapt altceva, care deocamdată (cred) scapă. Dar tot Radu Vancu e cel mai îndreptățit să o spună: „Nu cunosc pe nimeni care să fie mai generos decât Claudiu cu tinerii poeți – cărora le urmărește poemele de la primele bruioane, le pune în mână cărțile fundamentale, îi face să fie auziți în Institutul Blecher & citiți în Poesis Internaţional, le scoate cărţi de debut“... Improbabila, enigmatica agregare a acestui mediu poetic i-a izbutit din plin lui Claudiu Komartin în mijlocul unor adeziuni la fel de prețioase (Ana Toma, cu care a fondat Casa de Editură Max Blecher, graficiana ideală a atâtor coperte & afișe, Cătălina Matei, gazda clubului, diferiții poeți comilitoni care au moderat, secondat, comentat reuniunile). Patron pătrunzător și necompromis a rămas Max Blecher, mort la 28 de ani, maestru al maturității extreme plantate într-un timpuriu extrem, un suferind țintuit cât pentru un întreg arbore genealogic sau o generație literară, față de care chiar Pergolesi pare prea indecent sănătos și Schubert însuși poate face figură de prea vârstnic. După atâția ani, numele de Blecher, amintit cum trebuie, nu s-a tocit deloc. În plus, când începea Institutul, casa din Roman în care a scris lungit toți ultimii ani a fost pusă la pământ pentru totdeauna: eteric, legatul său a fost substanțiat altundeva pe loc. Am înțeles că la început reuniunile s-au desfășurat migrator prin oraș, inclusiv într-un fost bar de pe Blănari, numit, cam idiot ca să și calci, „Dharma“ (cum n-ai intra în Asia în vreun birt crâncen anunțat ca „Sfânta Treime“ sau „Învierea“). În strada Cercului, adecvat poetic căci derivat din Cristian Popescu, spațiul-cafenea se numește „Tramvaiul 26“ și, de altfel, „localul familial“ tocmai a promis să devină și cea mai bună și completă librărie de poezie din București. S-au desfășurat până acum 174 de întâlniri (174: nu e o greșeală de tipar), multe dintre ele filmate, fotografiate, comentate, prelungite până târziu sau acroșate în cronici și volume de poezie sau critică.

 

Ani la rând, cu elocvența imperioasă a unei împroprietăriri inefabile, toți pereții celor trei încăperi de la parter s-au umplut cu versurile tuturor, anul acesta fiind dominați de grafica lui Ion Barbu. Fiecare poet, cu scrisul său de mână, adăuga un poem sau un vers (sau două), unele au rezistat anotimpuri la rând, cocoțate abrupt sau întâmpinându-te – mesaj oarecum reanonimizat despre care n-ai să știi când te va lovi în plex – de la înălțimea ochilor. Duminica seara e acolo mai liniște, când trebuie să fie (ultima dată Radu Nițescu a obținut un specimen neobișnuit), decât în varii amfiteatre ale universităților, unde, oricum, există o prealabilă, fie și difuză constrângere. La „Blecher“ nu e absolut nici o constrângere și totul funcționează uns. Și e abrogare imediată și radioasă a liniștii, urale sau cinstit afront, când, de asemenea, trebuie. Poete și poeți (și prozatori și prozatoare) care, asemenea lui Claudiu Komartin, au confirmat deja cu asupra de măsură, au determinat – fiecare – un statornic public al lor. Detest listele în orice materie subtilă, știu însă că sunt imparabile câteodată: au citit, într-o atmosferă congenială, Dan Coman și Radu Vancu, Sorin Gherguț și Svetlana Cârstean, Sorin Despot (responsabil și cu intercalare onomatopee jubilatorii) sau Cosmin Perța, Ștefan Manasia, Livia Ștefan și Teodora Coman, Mugur Grosu și Cristian Fulaș, sau Tiberiu Neacșu și Tara Skurtu, poeta floridă cu prenume de zeiță tibetană (și ochi strict corespunzători), stabilită mai recent din Boston în București, ca să amintesc una dintre extensiunile transatlantice ale Institutului Blecher. Din necesitate impură sau din superstiție, din lene ori din statistici false, se crede că un astfel de demers ar obtura alte generații literare, pentru care aceasta din urmă (dar sunt la „Blecher“ deja două, cu diferitele lor promoții) n-ar avea o stimă veritabilă. Nu e adevărat deloc: au citit – și au fost excelent prețuite – nume mari ale altor generații: Angela Marinescu sau Nora Iuga, Octavian Soviany, Magda Cârneci, Ionel Ciupureanu și Jerome Rothenberg, Valery Oișteanu sau Răzvan Petrescu. În chiar acest climat, de pildă, Octavian Soviany a retradus și publicat clasici francezi, proză și poezie fără de care nu se poate, Gautier și Nerval, Baudelaire, Verlaine, Rimbaud.

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-ciurtin-2-1465.jpg

// CLAUDIU KOMARTIN
// Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese, 2010-2017
// Fotografii de Ana Toma
// Editura Cartier, Chișinău, ediția I, octombrie 2017, 254 p., ediția a II-a, martie 2018, 226 p.

Poesis internațional (mai exact: Poɘs:s intɘrnational) e tot ce poate trece în literă tipărită și vie din Institutul Blecher, cu dimensiunea cu adevărat internațională care nu poate ateriza oricând – deși s-au văzut multiple cazuri – în Cercului, la Tramvai. Cel mai recent, Magda Cârneci a semnalat deja în paginile acestei reviste ultimul volum publicat, cu autori din 18 literaturi. În cei șapte ani de apariție, Poesis a construit cea mai bună bibliotecă de poezie transcontinentală disponibilă în română. Redacția completă nu are decât trei poziții tipice, redactor-șef (Claudiu Komartin), concept grafic (Ana Toma), director-fondator (Dumitru Păcuraru), dar îl are ca „grand professeur“ pe Ion Mureșan și dispune de o echipă în totul redutabilă de „semizei și rentieri“ (redactori, probabil, după ce, până în 2016, fuseseră numiți cu aceeași afecțiune tarabostes): Rita Chirian, Teodora Coman, Radu Vancu, Andrei Dósa, Mihók Tamás, Vlad Pojoga și Anastasia Gavrilovici. Clubul de lectură, editura, revista: trei instituții în toată puterea cuvântului, iscate din ingrediente imponderabile și apte de repercusiuni indefinite. A merge să-i asculți și să-i vezi în carne și oase, în epoca audiobook-ului, e întremător. Poți fi martor, în plus, la eșantioane rare de tot de prietenie, jivină amenințată de la apariție cu dispariția, în orice habitat și, pare-se, cu precădere în cel cultural.

 

Mulți dintre cei foarte buni care au citit de-a lungul anilor la Institutul Blecher ar putea repeta, fiecare cu toată particularitatea lui, această însemnare din Jurnalul lui Mircea Cărtărescu apărut săptămâna trecută: „am crezut că aveam să fiu un om respectat pentru scrisul lui, într-o lume în care scrisul contează. Ambele premise s-au prăbușit“ (însemnare din 26 mai 2014). E aici, dincolo de orice diferențe, orientări și generații, alba demnitate netă a poeților și a scriitorilor care e premisă și tuturor celorlalți, dacă mai pricepem că altminteri vom sombra. Ei o știu cel mai bine, au început de la ce sunt (mult, enorm) și au (nimica toată, cu care fac minuni), așa că își spun unii altora, așa cum am putea să ne spunem unii altora, cum îi spun și eu acum altcuiva, de prin 2011 de fapt: „Vii duminică la «Blecher»?“. //

TAGS : Blecher iasi eugen ciurtin Institutul Blecher Claudiu Komartin Radu Vancu
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Cultura
2594
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22