Coaliția PSD-ALDE vrea toate instituțiile statului. În vizor a intrat Consiliul Concurenței

Redactia | 24.04.2018

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, ar putea fi înlăturat din funcție înainte de finalizarea mandatului, după ce Comisia Juridică a votat un amendament care îl face pe actualul șef al Consiliului incompatibil.

Pe aceeași temă

 

 

Amendamentul propus de PSD și care a trecut prin Comisia din Camera Deputaților introduce obligația ca președintele Consiliului Concurenței să fi „îndeplinit funcții de conducere cu largi responsabilități pentru o perioadă de cel puțin 15 ani, în care a făcut dovada înaltei sale competențe profesionale și manageriale". Bogdan Chirițoiu, actualul șef al Consiliului Concurenței, se află în mijlocul celui de-al doilea mandat, însă nu îndeplinește cerința prevăzută în amendament pentru a rămâne la conducerea instituției, dezvăluie HotNews.ro

 

Zvonuri privind intenția PSD de a politiza conducerea Consiliului Concurenței, în prezent neafiliată la vreun partid, au apărut încă din vara trecută.

 

Discuțiile pe proiectul legii concurenței au fost amânate până săptămâna viitoare în vederea adoptării unui raport comun al Comisiei Juridice și Comisiei pentru Industrii și Servicii.

 

Proiectul de lege ar urma să ajungă în plenul Camerei Deputaților, camera decizională, până pe 7 mai, termenul limită de aprobare. Acesta este termenul pentru adoptare tacită.

 

Dacă trece și de Camera Deputaților, proiectul de lege pleacă la promulgare. Potrivit amendamentelor, legea ar urma să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

 

Contactată de HotNews.ro, Cristina Prună, deputat USR, a declarat că ar putea fi analizată posibilitatea atacării legii la Curtea Constituțională, din cauză că ar exista înscrisuri olografe pe text.

 

Revocarea lui Chirițoiu s-ar putea face, spun sursele HotNews.ro, prin modificările aduse procedurii de revocare a conducerii Consiliului Concurenței.

 

Astfel, Alin. (9), lit. f) al art. 15 se modifică astfel:

 

"f) prin revocare, în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile necesare cerute de prezenta lege pentru numirea în funcție, pentru încălcarea gravă a prezentei legi sau pentru condamnare, prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru săvârșirea unei infracțiuni".

 

"Se urmărește clar mazilirea actualului președinte al Consiliului Concurenței, care nu are carnet de partid", a declarat pentru HotNews.ro deputatul PNL Pavel Popescu.

 

Bogdan Chirițoiu este președinte al Consiliului Concurenței din 2009. În 2015 a obținut un al doilea mandat de cinci ani. În ciuda celor 8 ani petrecuți la sefia instituției, Bogdan Chirițoiu nu îndeplinește condițiile pe care PSD vrea să le impună prin lege. Bogdan Chirițoiu a mai fost timp de trei ani (2005-2009) Şeful delegaţiei Romaniei - Comitetul de Politici Economice al Uniunii Europene. Vezi aici CV-ul lui Bogdan Chirițoiu.

 

Există două inițiative legislative care vizează modificări la Legea Concurenței și care sunt dezbătute în acest moment.

 

Unul este proiectul de lege vizează aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.39/2017 privind acţiunile de despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996.

 

Al doilea este propunerea legislativă de modificare a Legii concurenţei nr.21 din 30 aprilie 1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.153 din 29 februarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22