Trump și Macron promit extinderea înțelegerii cu Iranul pe tema programului nuclear

Redactia | 25.04.2018

Președintele american Donald Trump și cel francez Emmanuel Macron au promis marți că vor căuta măsuri mai eficiente pentru a contracara amenințarea Iraniană, însă Trump s-a abținut de la orice angajament că va respecta acordul din 2015 și a amenințat cu represalii dacă Teheranul își reia programul nuclear.

Pe aceeași temă

 

 

În cadrul unei conferințe de presă cu Macron, președintele S.U.A. și-a menținut retorica agresivă față de acordul nuclear dintre Iran și puterile occidentale, despre care spune că nu stopează influența ascendentă a Teheranului în Orientul Mijlociu sau a programului său de dezvoltare a rachetelor balistice.

 

Trump a spus despre acord că este nebunesc, teribil și ridicol. „Este un acord așezat pe baze putrede. Este o afacere proastă. Se prăbușește”, a spus Trump.

 

Odată cu expirarea termenului limită al acordului încheiat în 2015, pe 12 mai (după ani de negocieri, între Iran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania), Trump poate să decidă reimpunerea sancțiunilor economice împotriva Teheranului. Însă Macron a spus că a vorbit cu Trump despre un "nou acord" în care Statele Unite și Europa vor aborda toate preocupările față de securitatea din Orientul Mijlociu legate de Iran, dincolo de programul său nuclear.

 

Macron folosește vizita de stat de trei zile în Statele Unite ca pe o mare oportunitate pentru a salva acordul nuclear cu Iranul, pe care majoritatea statelor occidentale îl consideră cea mai bună cale de a împiedica Iranul să dețină arme nucleare și să declanșeze o cursă a înarmării nucleare în Orientul Mijlociu.

 

Conform propunerii lui Macron, Statele Unite împreună cu Europa ar trebui să ajungă la o înțelegere privind blocarea oricărei activități nucleare iraniane până în 2025 și în anii următori, să limiteze programul Iranului de înzestrare cu rachete balistice și să creeze condiții pentru o soluție politică care să stopeze acțiunile Iranului în Yemen, Siria, Irak și Liban.

 

Nu este clar dacă Macron a făcut progrese substanțiale în eforturile sale de a-l împiedica pe Trump să renunțe la acordul din 2015, însă Trump a subliniat că vor fi repercusiuni serioase dacă Iranul va relua programul său nuclear. "Dacă Iranul ne amenință în vreun fel, vor plăti un preț pe care puține țari l-au plătit vreodată", a amenințat Trump.

 

"Ceea ce a fost important și nou în această dimineață a fost faptul că președintele Trump a reușit să pună pe masă, împreună cu Franța, ideea unui nou acord care ar trebui să fie propus și să conlucreze cu guvernul iranian", a declarat un oficial francez.

 

Nu a fost clar însă care va fi soarta acordului din 2015 și dacă celelalte țări care l-au semnat, cum ar fi China și Rusia, ar fi de acord cu noi măsuri împotriva Iranului.

 

O sursă familiarizată cu dezbaterea internă de la Casa Albă a spus că o variantă în discuție ar fi oferirea Europei mai mult timp pentru a întări termenii actualei înțelegeri cu Iranul.

 

Iranul a amenințat că va relua programul nuclear dacă negocierile eșuează, a spus un oficial iranian cu rang înalt, iar Teheranul va părăsi tratatul de neproliferare a armelor nucleare.

 

Trump și Macron au dezvoltat o relație puternică de prietenie într-un moment în care mulți lideri europeni se țin la o anumită distanță de președintele american.

 

"Pe ambele maluri ale oceanului, în urmă cu doi ani, foarte puțini ar fi pariat că suntem aici împreună astăzi", a declarat Macron pentru Trump într-un toast cu ocazia unei cine de stat stralucitoare.

 

"Eu te-am cunoscut. E timpul să mă cunoști și tu. Amândoi știm că niciunul dintre noi nu-și schimbă ușor ideile ", a spus Macron cu un zâmbet.

 

Trump, (71 de ani) și Macron, de 40 de ani, au fost remarcabil de amabili în timpul zilei, dând mâna în mod repetat și schimbând pupături pe obraz.

 

La un moment dat în Biroul Oval, Trump a dat de-o parte ceea ce a spus că a fost puțină mătreața de pe sacoul lui Macron, spunând: "Trebuie să-l facem perfect - este perfect".

 

Macron speră să-și profite de prietenia strânsă, nu numai pentru Iran, ci și pe scutirea Europei de la tavele de import pentru oțel și aluminiu și să apere acordul pentru climă din 2016 de la Paris.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22