Franța, Germania și UK au declarat că vor respecta acordul nuclear cu Iran

Redactia | 09.05.2018

Într-o mișcare mai puțin uzuală, liderii Franței, Germaniei și Regatului Unit au semnat o declarație comună față de decizia SUA de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul. Ei și-au arătat „regretul și îngrijorarea” și rămân în cadrul acordului încheiat în 2015.

Pe aceeași temă

 

 

 

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Theresa May au avut o discuţie telefonică după decizia anunţată de Donald Trump şi au convenit continuarea angajamentului lor în acest acord, a spus un purtător de cuvânt al Downing Street, arată Politico.com citat de news.ro

 

De asemenea, cei trei lideri europeni au semnat o declaraţie comună în care arată că statele lor rămân angajate în acordul nuclear semnat îmn 2015.

 

"Împreună, subliniem continuarea angajamentului nostru faţă de JCPOA (Planul de acţiune global comun). Acest acord rămâne important pentru securitatea noastră comună. Îndemnăm toate părţile să rămână angajate în implementarea completă şi să acţioneze în spiritul responsabilităţii", se arată în declaraţia comună a celor trei lideri europeni.

 

De asemenea, ei au îndemnat Iranul să manifeste reţinere în răspunsul la decizia Statelor Unite.

 

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, la Casa Albă, că Statele Unite se retrag din acordul în dosarul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept ”defectuos la baza sa”,

 

Franţa, Germania şi Marea Britanie, dar şi Statele Unite, Rusia şi China au semnat acest acord cu Iranul în iulie 2015, la Viena.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22