IJ verifică dosarele de corupție ale demnitarilor, de la instanțe, inclusiv cele cu sentințe

Dora Vulcan | 10.05.2018

Inspecţia Judiciară verifică toate dosarele de corupţie ale demnitailor de la Înalta Curte şi de la restul instanţelor din ţară. Vor fi avute în vedere toate dosarele, indiferent de stadiul procesual, inclusiv cele în care instanța s-a pronunțat dar nu a fost făcută, încă, motivarea.

Pe aceeași temă

 

 

Demersul IJ este unul fără precedent. ” Verificările vor viza dosarele având ca obiect atât infracțiuni de corupție cât și infracțiuni asimilate acestora pentru care fie inculpații sunt persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică cum ar fi parlamentari, miniştri, secretari de stat, conducători ai autorităţilor administrative centrale, prefecţi, consilieri judeţeni etc., fie valoarea prejudiciului este mai mare de 50.000 lei”, anunță IJ.

 

 

 Control privind dosarele de mare corupţie

 

”Inspecţia Judiciară va efectua un control tematic privind dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanțelor judecătorești în anul 2018.

 

Controlul se va realiza la toate curţile de apel şi instanţele arondate, inclusiv la instanţele militare, precum şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Verificările vor viza dosarele având ca obiect atât infracțiuni de corupție cât și infracțiuni asimilate acestora pentru care fie inculpații sunt persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică cum ar fi parlamentari, miniştri, secretari de stat, conducători ai autorităţilor administrative centrale, prefecţi, consilieri judeţeni etc., fie valoarea prejudiciului este mai mare de 50.000 lei.

 

De asemenea, vor fi avute în vedere dosarele de mare corupție aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de stadiul procesual, inclusiv cele care, deşi nu se mai află efectiv pe rolul instanţelor de judecată, nu au fost încă soluţionate definitiv (dosare în curs de motivare a hotărârilor judecătoreşti, aflate în termenul legal de exercitare a căilor de atac sau care urmează a fi înaintate instanţei de control judiciar sau altei instanţe), precum și dosarele care sunt susceptibile de exercitarea recursului în casație.

 

Raportul de control se întocmeşte pe baza referatelor de control intermediare (10 septembrie 2018, pentru primul semestru, şi la 31 ianuarie 2019, pentru cel de al doilea semestru) și va fi înaintat Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la 19 aprilie 2019”, anunță Inspecția Judiciară într-un comunicat remis presei joi. 

 

(sublinierile aparțin redacției)

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22