Dragnea: Toți politicienii din România sunt acuzați, urmăriți, cercetați de către DNA

Redactia | 11.05.2018

Liviu Dragnea spune într-un interviu acordat agenției de presă Associated Press că lupta anticorpuție a mers prea departe în România și că în prezent toți politicienii sunt acuzați, urmăriți, cercetați, fiindu-le ruinate carierele din cauza proceselor.

Pe aceeași temă

 

 

Liderul PSD, prezentat ca „cel mai puternic politician din România” dar care nu poate ocupa funcția de premier din cauza unei condamnări, a declarat pentru AP că s-a trecut de la perioada în care niciun politician aflat la putere nu era nici măcar cercetat penal, la situația în care "cei care sunt în clasa politică sa fie toţi acuzaţi, urmăriţi, cercetaţi şi trimişi în judecată".

 

“A fost o perioadă de mulţi ani, când de obicei cine era la putere nu era investigat. S-a trecut în cealaltă extremă, ca cei care sunt în clasa politică sa fie toţi acuzaţi, urmăriţi, cercetaţi şi trimişi în judecată“, a declarat Dragnea, conform news.ro.

 

AP menţionează că Dragnea a fost condamnat cu opt luni înainte de victoria partidului său în alegeri, deşi liderul PSD a negat acuzaţiile care i se aduc. Această condamnare l-a împiedicat să devină premier, în lipsa unei modificări legislative în acest sens, scrie AP.

 

AP subliniază că liderul celui mai mare partid a primit o condamnare cu suspendare cu opt luni înainte de victoria în alegeri, însă el se consideră nevinovat. Din această cauză nu poate să fie premier.

 

Noile acuzații de deturnarea de fonduri europene și abuz în serviciu sunt de asemenea sunt contestate de Dragnea care promite că va lupta până la capăt ca să-și dovedească nevinovăția.

 

Ca dovadă a abuzurilor DNA, Dragnea povestește despre doi magistrați care au fost suspendați timp de patru ani pentru că ar fi primit mită, pentru ca în final să fie achitați definitiv. „cine le va înapoia cei patru ani pierduţi”, se întreabă cel care se erijează în luptătorul pentru libertate și dreptate.

 

The Associated Press aminteşte şi de protestele masive din România, cele mai mari de la căderea comunismului, declanşate de modificarea legislaţiei penale. Dragnea susţine că Uniunea Europeană a analizat aceste modificări şi s-a ajuns la concluzia că "nu afectează independenţa sistemului juridic".

 

De asemenea, Liviu Dragnea declară, în interviu, că partidul pe care îl conduce susţine conceptele Uniunii Europene, dar că atât România, cât şi alte ţări din Europa de Est sunt "îngrijorate şi preocupate" de existenţa unei "Europe cu două viteze, care lasă în urmă ţările mai sărace, în timp ce cele mai bogate sunt favorizate".

 

“Pentru noi, este important ca principiul coeziunii să fie respectat, iar diferenţele de dezvoltare să nu fie accentuate, ci diminuate“, a mai spus Dragnea.

 

Liderul PSD a comentat, de asemenea, decizia preşedintelui american Donald Trump în privinţa acordului în dosarul nuclear iranian.

 

”Eu cred că Statele Unite nu se puteau retrage din acest acord fără să aibă informaţii foarte serioase. Reacţiile critice venite din partea unor puteri europene precum Marea Britanie, Franţa şi Germania au fost probabil pripite”, spune liderul PSD.

 

Dragnea a comentat şi situaţia din Orientul Mijlociu, calificând-o drept complexă: ”Unii o ştiu în totalitate, unii cred că o ştiu, iar alţii nu o înţeleg. Dincolo de declaraţii, de reacţii rapide, publice, cred că este necesară o analiză foarte serioasă şi o discuţie foarte serioasă cu Israelul, cu Statele Unite şi cu alţi actori importanţi”.

 

Interviul a fost preluat de mai multe publicaţii străine, precum The Washington Post, New York Times sau DailyMail.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22