Urmarea sfidării Comisiei Europene: Guvernanților li se trântește ușa în nas la Bruxelles

Redactia | 16.05.2018

Vicepremierul Viorel Ștefan, care se ocupă de problemele fiscale și economice, nu a reușit să-și stabilească întâlniri oficiale la Bruxelles cu comisarii europeni responsabili de marile sectoare economice, afirmă Business Review.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Într-o reacţie transmisă ulterior, Guvernul n-a confirmat faptul că vicepremierul a fost refuzat de cei doi comisari menţionaţi, ci doar a menţionat că el a stabilit o întâlnire cu comisarul european pentru Concurenţă, Magrethe Vestager.

 

Discuţiile cu aceasta urmează să se axeze pe situaţia Sidex Galaţi, ca urmare a adoptării de către Comisia Europeană a deciziei de autorizare condiţionată în cazul concentrării economice privind preluarea Ilva de către ArcelorMittal, dar şi pe alte cazuri cu impact pentru economia românească. „Informaţiile apărute cu privire la celelalte componente ale programului apărute în presă sunt pure speculaţii”, mai spune Guvernul.

 

Viorel Ștefan, fost ministru al Finanțelor în 2017 și actualul vicepremier în guvern, va efectua o vizită la Bruxelles săptămâna aceasta și a încercat să-și aranjeze întâlniri oficiale pe 18 mai cu comisarii importanți europeni, responsabili pentru afacerile fiscale și economice ale Uniunii, relatează Business Review, citând surse guvernamentale.

 

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene pentru Euro și Dialogul Social, responsabil de stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital, și Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice și Financiare, Fiscalitate și Vămi, au refuzat să se întâlnească cu vicepremierul României, au declarat sursele citate mai sus.

 

Singurul comisar european care a acceptat să-l întâlnească pe Viorel Ștefan este Corina Cretu, reprezentând România în Comisia Europeană, responsabilă de politica regională.

 

Guvernul României are în prezent unele dezacorduri cu brațul executiv al UE în ceea ce privește politica fiscală, precum și cu privire la modificările controversate ale Legilor Justiției.

 

Conform "Prognozei economice de primăvară 2018", Comisia Europeană estimează o încetinire a creșterii economiei românești în acest an și o creștere a deficitelor publice peste limita de 3% din PIB.

 

În plus, guvernul Dăncilă a făcut opinie separată în privința mutării ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la ierusalim, blocând inclusiv o declarație comună inițiată de Franța împotriva recunoașterii Orașului Sfânt, capitală a statului evreu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22