Cîţu: Reapare contribuţia la angajator. Suspendarea contribuţiei la Pilonul II, imeninentă

Dora Vulcan | 22.05.2018

Propunerea de proiect de lege privind Pilonul II de pensii conţine un aspect care a fost trecut cu vederea, declară la RFI senatorul PNL Florin Cîţu, preşedintele Comisiei economice din Senat: contribuţia angajatorului va fi egală cu a angajatului, în funcţie de mărimea companiei.

Pe aceeași temă

 

 

 "Deja PSD a devenit penibil în ceea ce priveşte această discuţie despre Pilonul II şi despre Pilonul administrat privat. Acum, deja ştim că, în 2018, contribuţia a fost scăzută de la 6 la sută, cât scria în lege, la 3,75, asta înseamnă deja că banii care se duceau către Pilonul II de pensii au fost tăiaţi. (...) Deci, suspendarea contribuţiei către Pilonul II de pensii este doar o chestiune de timp. Şi nici nu cred că există un dubiu şi cred că cetăţenii deja ştiu că, în 2018, în partea a doua a anului, acest lucru se va întâmpla. Chiar şi Liviu Dragnea, ieri, în declaraţia pe care a dat-o a spus că se analizează dacă suspendarea este un lucru bun sau nu. Deci, în momentul în care discuţi despre aşa ceva şi recunoşti public, este clar că acest lucru se va întâmpla. Din punctul meu de vedere, nu există niciun dubiu aici", a afirmat Florin Cîţu, într-un interviu acordat RFI., preluat de Agerpres. 

 

El a arătat că, dacă se va ajunge la suspendarea totală a contribuţiilor, cetăţenii care au astfel de conturi de pensii administrate privat vor trebui să depună plângeri penale împotriva celor care au luat o astfel de decizie.

 

"În cazul în care se vor atinge de aceşti bani - de care deja s-au atins, şi aşteptăm să iasă din Parlament Ordonanţa 82 - dar dacă vor merge mai departe cu suspendarea totală, nu ne rămâne decât o singură variantă şi mie şi cetăţenilor care au conturi privat administrate de pensii: să facem o plângere penală împotriva acestor oameni, pentru că trebuie să răspundă personal pentru acest furt, deja vorbim de furt", a spus senatorul PNL.

 

Potrivit acestuia, se pregăteşte şi reintroducerea contribuţiei la angajator, lucru prevăzut în proiectul de lege, dar care a fost trecut cu vederea până acum.

 

"Acest proiect de lege mai face un lucru - şi acum vă citesc din acest proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat Pilonul II, propunerea de proiect de lege, apare contribuţia la angajator, care spune aşa: contribuţia angajatorului este egală cu a angajatului, în funcţie de mărimea companiei. Deci, după ce am avut transferul contribuţiilor, a fost aşa-numita revoluţie fiscală, care este o tâmpenie ce nu poate fi descrisă, acum reapare contribuţia la angajator. Deci, sunt două lucruri care se întâmplă: se suspendă contribuţia către Pilonul II de pensii şi reapare contribuţia la angajator. Cred că toţi angajatorii din România trebuie să fie conştienţi că acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, pentru că este atât de mare gaura la buget", a precizat Florin Cîţu.

 

În opinia senatorului PNL, acest proiect de lege arată "dimensiunea găurii de la buget", dar şi faptul că Guvernul a minţit, întrucât reapare contribuţia la angajator, după numai câteva luni de la suspendarea acesteia.

 

Senatorul PNL a contrazis, totodată, afirmaţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit cărora banii din Pilonul II de pensii sunt publici, punctând faptul că este vorba de bani privaţi.

 

"Aici este o minciună, sunt sigur că preşedintele PSD ştie că aceştia sunt bani privaţi. Este o minciună şi este, de fapt, o minciună premeditată, pentru că este clar că a început o campanie din partea PSD, care are două obiective: în primul rând, denigrarea şi demonizarea administratorilor de pensii private şi, în al doilea rând, de a spune că aceşti bani nu sunt privaţi. (...) Aceşti bani sunt privaţi, pentru că există o relaţie contractuală între persoana care are banii la acel fond administrat privat şi administratorul (...). Prin această declaraţie a lui, Liviu Dragnea încearcă să justifice faptul că aceşti bani pe care îi vor lua de la Pilonul II de pensii nu sunt o naţionalizare, aici vrea să ne ducă", a mai spus Florin Cîţu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22