Diaconu: PSD a vizat Pilonul II de pensii încă de când și-a făcut programul de guvernare

Redactia | 23.05.2018

Fostul sef al ANAF, Gelu Diaconu, spune că actualii guvernanti au avut în plan, inca de la elaborarea programului de guvernare, atacul la Pilonul II de pensii, ca sursa pentru acoperirea găurilor din buget.

Pe aceeași temă

 

 

 

Într-o postare pe Facebook, fostul șef ANAF arată că de un an și jumătate PSD nu face decât să se laude cu majorările salariale și relaxarea fiscală, într-o manieră propagandistică. Iar rezultatul după această țopăială fiscală o harababură pe care n-o mai pot controla.

 

"A fost o etapă de ţopăială fiscală, urmata de o etapă de harababură, cea în care suntem azi. E imposibil şi nicăieri în lume nu s-a mai pomenit, nu poţi să vii, concomitent, cu trei etape de relaxare fiscală. Când vii cu majorări în sectorul de salarii şi pensii nu poţi avea decât un singur deznodământ, ne îndreptăm spre un zid, ca dovadă această harababură, încep să-şi dea seama ce se întâmplă," a afirmat Diaconu.

 

Pronosticul fostului şef ANAF este că în curând ne putem luam adio de la procesul de relaxare fiscală. Primul semn ar fi chiar discuţiile legate de Pilonul II de pensii.

 

"A fost un demers asumat, au fost discutii pentru această posibilitate, inspiraţia modelului unguresc e destul de prezentă. Modificarea pilonului II a  fost avută in vedere încă din momentul redactării programului PSD şi aici e vorba de o mare de ipocrizie, pentru că incapacitatea ANAF de a colecta bani a devenit cronică. (...) Puţini ştiu că 55% din contributia la ANAF sunt de la micii contribuabili," a mai afirmat Diaconu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22