Șeful CCR: Recomandarea MAE să nu participe la o conferintă în Rusia, n-ar prea fi fost

Redactia | 23.05.2018

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, se justifică pentru participarea sa la conferinţa internaţională organizată de Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse, prin faptul că nu a adoptat nicio poziție oficială care să implice România.

Pe aceeași temă

 

 

 

Dorneanu mai spune într-un comunicat de presă că recomandarea Ministerului Afacerilor Externe de a nu participa la această conferință s-ar fi rezolvat după ce a vorbit la telefon cu ministrul de Externe, Teodor Melescanu.

 

”Primind această recomandare, l-am contactat telefonic pe dl. ministru, i-am explicat scopul participării mele la această manifestare internațională, faptul că în agenda mea nu vor exista întâlniri bilaterale și nici alte luări de poziții în dezacord cu recomandarea transmisă. Din această convorbire eu nu am înțeles că interlocutorul meu și-ar fi menținut recomandarea de a nu participa”, se justifică Valer Dorneanu.

 

În documentul trimis Curții Constituționale, semnat de ministrul Teodor Meleșcanu, MAE recomada ca reprezentarea CCR în Rusia să nu fie la nivel de președinte, ci la nivel de judecător, deoarece la acest eveniment ar urma să participe reprezentanți ai ”Republicii Osetiei de Sud” și ai ”Republicii Abhazia”. În plus, în document se făcea referire și la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeii și la acțiunile de destabilizare din estul Ucrainei.

 

În precizările făcute pentru presă, Valer Dorneanu a mai spus că participarea sa la conferinţa internaţională organizată de Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse nu a presupus adoptarea unor poziţii oficiale, luarea unor decizii sau întâlniri bilaterale cu reprezentanții altor state.

 

”În legătură cu problema pretinsei încălcări a unui ”embargou” față de Federația Rusă, precizez că nu există, la nivel oficial, euro-atlantic, o interdicție de participare la manifestări științifice cu caracter profesional. Reamintesc, în acest sens, participarea reprezentanților din state europene precum Austria, Andorra, Bulgaria, Ungaria, Monaco, Croația, Finlanda, Slovenia, astfel cum rezultă din documentele Conferinței”, mai precizează președintele Curții Constituționale.

 

”În realitate, acest premiu este acordat de Forumul Juridic Internațional Sankt Petersburg pentru contribuții în domeniul Dreptului Privat, pe baza unui Ghid ce cuprinde procedura de nominalizare și sistemul de evaluare, criterii conform cărora o Comisie de experți selectează câștigătorul. Participanții de anul acesta provin de la cele mai renumite universități din lume, iar Comisia este formată din profesori universitari și specialiști în drept privat recunoscuți”, mai spune Valer Dorneanu.

 

Preşedintele Curţii Constituţionale a fost prezent, săptămâna trecută, la un forum juridic în Rusia, deşi Ministerul de Externe i-a recomandat să nu meargă la Sankt Petersburg. Doneanu a explicat atunci că poziţia MAE a venit după ce vizita fusese aranjată, iar biletele de avion cumpărate.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22