Comisia Europeană: Independența Justiției, sub semnul întrebării în România. Cadrul anticorupție, afectat

Dora Vulcan | 23.05.2018

Comisia Europeană consacră justiției din România o parte importantă din recomandările specifice pe anul 2018 și atrage atenția asupra evoluțiilor legislative din ultima vreme care ar putea afecta independența justiției și cadrul legislativ anticorupție.

Pe aceeași temă

 

 

 

Documentul integral, AICI

 

Este, de asemenea, vizată corupția din aparatul bugetar de la toate nivelurile, precum și suspiciunile de fraudă din licitațiile publice, care afectează construcția de autostrăzi și spitale în țară. 

 

Propunerea emisă miercuri de Comisie privind recomandările specifice de țară (pe care ar urma să le adopte Consiliul Uniunii Europene) cuprinde neobișnuit de multe referiri la presiunile față de justiție și la lupta anticorupție, deși în mod obișnuit rapoartele de acest tip vizează de regulă economia. 

 

România a înregistrat unele progrese în abordarea recomandărilor specifice de țară privind punerea în aplicare a strategiei privind achizițiile publice, însă planul nu este încă pe deplin implementat. În același timp, sporirea eficienței și utilizarea strategică a achizițiilor publice, controlul eficient și controlul fraudelor rămân provocări. Durabilitatea măsurilor luate și ireversibilitatea reformelor necesită o monitorizare continuă. Provocările privind eficiența și transparența asociate achizițiilor publice se aplică în special investițiilor mari în infrastructura de sănătate din spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova, scrie Hotnews.ro. 

 

Evoluțiile din ultimul an au pus în mare parte în discuție ireversibilitatea și durabilitatea progreselor substanțiale ale României în ceea ce privește reformarea sistemului său judiciar și combaterea corupției la nivel înalt. Independența judiciară este pusă sub semnul întrebării și se exercită presiuni asupra instituțiilor judiciare și asupra cadrului juridic pentru combaterea corupției, în timp ce progresul în ceea ce privește provocările rămase este reținut în continuare. Punerea în aplicare a strategiei naționale anticorupție 2016-2020 care dezvoltă măsuri suplimentare de prevenire și combatere a corupției progresează la nivel tehnic, dar este nevoie de un sprijin politic mai tangibil, deoarece problemele legate de corupție și guvernare în sectorul public persistă la toate nivelurile și se numără printre principalele provocări pentru mediul de afaceri.

 

În cadrul Mecanismului de cooperare și verificare pe justiție (MCV), Comisia continuă să monitorizeze reforma judiciară și lupta împotriva corupției în România. Prin urmare, aceste domenii nu sunt acoperite de recomandările specifice de țară pentru România, dar sunt relevante pentru dezvoltarea unui mediu socio-economic pozitiv în țară.

 

De asemenea, documentul CE face referire și la reducerea procentului contribuției la pensiile de stat administrate privat, din pilonul II, despre care crede că ar putea afecta piața de capital.

 

„Sănătatea sectorului financiar s-a îmbunătățit în continuare, însă unele evoluții necesită monitorizare. Sectorul bancar este bine capitalizat, iar calitatea activelor s-a îmbunătățit. Cu toate acestea, mai multe inițiative legislative în curs de desfășurare, care riscă să afecteze în mod negativ eliminarea creditelor neperformante, precum și creditele și investițiile, necesită o monitorizare atentă. Reducerea recentă a contribuțiilor la fondurile de pensii din pilonul II, prefinanțate, a relaxat preocupările fiscale pe termen scurt, dar ar putea avea implicații negative asupra dezvoltării piețelor de capital” - susține CE.

 

 

Recomandările adresate României:  

 

  • Asigurați conformitatea cu recomandarea Consiliului UE (care va urma n.r.) în vederea corectării abaterii semnificative de la traiectoria de ajustare către obiectivul bugetar pe termen mediu. Asigurați aplicarea integrală a cadrului fiscal. Consolidarea respectării și colectării taxelor.
  • Finalizarea reformei venitului minim de incluziune. Îmbunătățirea funcționării dialogului social. Asigurați un mecanism de stabilire a salariului minim pe baza unor criterii obiective. Îmbunătățirea calificării și a furnizării educației de calitate, în special pentru romi și copii în zonele rurale. Îmbunătățirea accesului la asistență medicală, inclusiv prin trecerea la asistența medicală în ambulatoriu.
  • Creșterea predictibilității procesului de luare a deciziilor prin aplicarea sistematică și eficientă a evaluării impactului reglementarilor, precum și prin consultarea și implicarea  părților interesate în elaborarea și punerea în aplicare a reformelor. Îmbunătățirea pregătirii și a prioritizării proiectelor de infrastructură de mari dimensiuni și accelerarea implementării acestora, în special în sectorul transporturilor, al deșeurilor și al apelor reziduale. Îmbunătățirea transparenței și eficienței achizițiilor publice. Consolidarea guvernanței corporative a companiilor de stat.

 

 

 

Nici Guvernul Dăncilă nu respectă celebrul MTO, ca pe vremea lui Ponta

 

 

România și Ungaria au primit miercuri avertismente de la Comisia Europeană pentru devieri semnificative de la obiectivele pe termen mediu (MTO), mai precis creșterea deficitului structural.

 

„Comisia a adresat un avertisment Ungariei și României cu privire la existența unei deviații semnificative de la traiectoria de ajustare către obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) din 2017. Comisia propune Consiliului UE să adopte o recomandare pentru Ungaria de a lua măsuri adecvate în 2018 în vederea corectării acestei devieri semnificative. Pentru România, care este deja supusă unei proceduri de deviere semnificativă, Comisia recomandă Consiliului UE să emită o decizie privind faptul că nu a luat mpsuri eficiente și o recomandare de a lua măsuri în 2018 și 2019 pentru a corecta abaterea semnificativă” - se arată într-un comunicat preluat de HotNews.ro.

 

Comisarul european pentru Finanțe, Pierre Moscovici, a anunțat miercuri că Franța a ieșit din procedura de deficit bugetar excesiv, un semn că economia UE se redresează după criza economică. În acest context, el a cerut României și Ungariei măsuri pentru corectarea abaterilor de la MTO.

 

„A fost nevoie de ani întregi de politici fiscale responsabile pentru a aduce țările UE în acest punct și trebuie să ne asigurăm că responsabilitatea rămâne numele jocului în viitor, de aceea adresăm un mesaj puternic Ungariei și României că ar trebui să ia măsuri pentru anul acesta și, în continuare, să corecteze o abatere semnificativă de la obiectivele lor fiscale. Prevenirea este mai bună decât vindecarea și timpul pentru a preveni problemele grave emergente este acum, când economia este puternică", a spus Pierre Moscovici.

 

Și în 22 mai 2017, Comisia Europeana a emis un avertisment privind o abatere semnificativa a tarii, din 2016, de la obiectele bugetare pe termen mediu - celebrul MTO, invocat in anul 2014 de presedintele de atunci, Traian Basescu, intr-o discutie cu premierul, Victor Ponta, si cu ministrul de Finante, Ioana Petrescu.

 

Obiectivele pe termen mediu se referă în principal la menținerea deficitului structural sub 1% din produsul intern brut (PIB), în condițiile în care în anul 2017 România a avut un deficit structural de 3,3% din PIB, conform datelor Comisiei Europene.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22