Iohannis: Creșterea economică trebuie să se bazeze pe investiții și exporturi

Redactia | 25.05.2018

Președintele Klaus Iohannis ține guvernarea PSD-ALDE sub presiune și le transmite din nou să fie atenți pentru că economia a încetinit sub așteptări în primul trimestru iar modificările legislative și fiscale pripite subminează încrederea mediului privat în sănătatea economiei.

Pe aceeași temă

 


"Anul trecut, tara noastra a inregistrat o crestere economica de 7%, crestere record in cadrul Uniunii Europene. Asa cum am aratat in repetate randuri, mai mult nu inseamna neaparat mai bine, daca determinantii cresterii nu sunt factori sustenabili.



De aceea, am atras atentia asupra importantei ca latura cantitativa a cresterii, bazata pe consum, sa fie insotita si de o dimensiune calitativa, bazata pe aportul investitiilor si al exporturilor", scrie Klaus Iohannis, intr-un mesaj publicat vineri de Administratia Prezidentiala.


Iohannis consideră că există o legatură directă între rezultatele economice slabe și lipsa de predibilictate a cadrului fiscal și legislativ.


"Rezultatele economice sub asteptari ale primului trimestru indica, astfel, nevoia unei schimbari in compozitia calitativa a cresterii economice. Insa, dincolo de cifre, mai problematic este faptul ca sectorul privat inregistreaza o anumita deteriorare a increderii in perspectivele politicilor economice, un aspect care trebuie sa ne puna serios pe ganduri", se arata in mesaj.



"In ciuda apelurilor repetate la predictibilitate economica, inclusiv din partea Consiliului dumneavoastra (Consiliul IMM-urilor - n.r.), se pare ca decidentii politici nu reusesc sa inteleaga faptul ca niciun plan de afaceri de succes nu poate fi dus la bun sfarsit cu schimbari legislative si fiscale la fiecare guvernare", afirma Iohannis.


Presedintele reia temele prin care a criticat politicile Guvernului PSD/ALDE in ultima vreme: prea putin vizibila preocuparea guvernamentala pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru absorbtia fondurilor europene, pentru acoperirea nevoii de angajati calificati pe piata muncii sau pentru promovarea inovarii si a digitalizarii.



Declaratia presedintelui a fost facuta cu prilejul Forumului National al IMM-urilor, eveniment organizat de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, la Cluj-Napoca.

 

Mesajul transmis vineri după ce cu o zi înainte, la Pitești, a declarat că investițiile străine aduc beneficii pe termen lung pentru întreaga societate, iar guvernanții nu par a fi interesați să le susțină. Cu acea ocazie a răspuns la declaraţia ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, că nu ar fi în măsură să vorbească despre teme economice, potrivit Constituţiei, şeful statului a afirmat: "Iată că sunt în măsură".

 

Însă Iohannis nu a dorit să răspundă şi cu privire la afirmaţia ministrului de Finanţe ca şeful statului să răspundă la ce se întâmplă în Justiţie. "Nu cred că vă aşteptaţi cu un Duster în spate să vorbim despre lucrurile acestea?", a fost reacţia lui Klaus Iohannis. Şeful statului a mai spus că la "momentul oportun" va avea o discuţie cu guvernanţii.

 

 “Companiile pe care le reprezentaţi sunt piloni autentici ai eonomiei româneşti”, le-a spus Iohannis reprezentanţilor industriei auto, reuniți joi, la Piteșt, transmite Pro Tv. 

 

„În programele guvernamentale, infrastructura de cele mai multe ori a fost o prioritate doar la nivel declarativ, şi nu vorbesc doar de ultimii guvernanţi. Dezvoltarea infrastructurii e cheia prosperităţii. Lipsa de autostrăzi e reclamată de mediul economic şi de cetăţeni. În afară de hărţi colorate, lumea se uită şi la rezultate. 15 kilometri de autostradă înseamnă extrem de puţin. Românii îşi doresc un trai mai bun şi recurg la proteste până acum greu de imaginat pentru a atrage atenţia asupra acestor probleme acute. Îmi doresc oameni mai responsabili în funcţiile executive”

 

”Dacă am aduna promisiunile de kilometri de autostradă făcute de guvernanţi în ultimii 20 de ani, am avea autostrăzi cât China”, a adăugat şeful statului, potrivit News.ro, spunând că nu înţelege de ce nu se trece la realizarea proiectelor, în condiţiile în care sunt şi bani, este şi nevoie de acestea.

 

Preşedintele a menţionat că fondurile europene sunt importante, pentru că sunt destinate dezvoltării regionale, dar că marile proiecte au nevoie de pregătire de specialitate şi de voinţă politică pentru a fi puse în practică. El a spus că majoritatea proiectelor de infrastructură sunt proiecte fazate, adică nu au fost realizate în exerciţiul bugetar 2007-2013 şi au fost trecute în 2014-2020, însă nici acum nu vor fi realizate.

 

Klaus Iohannis a arătat că, dacă de la Craiova sunt transportate automobile în Europa, durata medie de transport până la Curtici este de 24 de ore, iar de acolo până în Europa de Vest este de 12 ore. El a spus că tronsonul Cluj-Curtici, proiect prevăzut pentru fondurile europene, dar că CFR spune că ”speră” să înceapă execuţia abia în 2022, în condiţiile în care ciclul de finanţare se încheie în 2020.

 

”Alt proiect important - Autostrada Moldova, cu toţii ne-o dorim (...) Există un proiect pe fonduri europene autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, care acum e deja amânat cu 4 ani. De ce oare? Pe de altă parte, acolo unde se lucrează de multe ori anapoda”, a subliniat Klaus Iohannis, dând ca exemplu tronsonul de autostradă Deva-Lugoj, care trenează pentru că s-a început proiectul fără acordul de mediu complet.

 

”În mod normal, de aici guvernanţii ar fi trebuit să înveţe ceva, dar, surpriză, nu. Tronsonul 1 Piteşti - Cutrea de Argeş şi tronsonul 5 au intrat în procedură de licitaţie, ce credeţi?, făfă acord de mediu. Acum, sigur, speranţa este să nu fie probleme şi să fie luat acordul pe parcurs. Dar dacă păţim ca pe Deva-Lugoj şi stăm cinci ani ca să rezolvăm probleme care ar fi putut si uşor evitate dacă s-ar fi făcut respectivul studiu în timp util”, a mai declarat preşedintele.

 

El a spus că ”bani sunt, nevoie este, ceea ce lipseşte e o abordare serioasă, o aplecare asupra acestor chestiuni”.

 

”E foarte bine ca vine cineva din Guvern cu o hartă frumos colorată şi ne spune că se va face legătura Piteşti-Craiova şamd, e excelent şi e important (...), dar hai să facem lucrurile, nu doar să le promitem pe hârtie”, a continuat Iohannis.

 

La dezbaterea “Industria auto, cheia dezvoltării economiei. Factori de creştere a competitivităţii”, organizată de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) la Piteşti, au fost prezenţi reprezentanţii celor mai importante companii din industria de profil românească.

 

 

Background

 

 

 Marți, președintele Klaus Iohannis a declarat că, în privința pensiilor și a planurilor pentru Pilonul II, este o „harababură totală”, sugerând că ar putea fi voit întreținută. În acest context, șeful statului a cerut Guvernului și PSD să răspundă public, „clar și răspicat”, întrebării: „Mai aveți bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului?”.

 

În replică, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat: „Am văzut declaraţiile preşedintelui din ultimele zile, am căutat foarte mult în Constituţie care sunt atribuţiile preşedintelui, dacă sunt corelate cu declaraţiile de politica fiscală, de întrebarea dacă avem sau nu bani pentru pensii şi salarii. Nu am găsit”.

 
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22