Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Green Hours JAZZ Fest - X
- - - -
2018-05-27
Recomandare
0

Între 31 mai și 3 iunie 2018, clubul de jazz Green Hours, aflat în al 24-lea an de activitate neîntreruptă, organizează ediția a 10-a, aniversară, a Green Hours JAZZ Fest, primul - și încă singurul - festival de club din România.

În centrul Capitalei, outdoor, în „avant-garden”-ul hub-ului artistic Green Hours, vor avea loc, de-a lungul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice reunind nume consacrate, precum și muzicieni emergenţi de certă valoare din elita jazz-lui european, iar o sesiune specială se va întîmpla la Institutul Francez, cinema „Elvire Popesco”.

În premieră românească pentru un festival de gen și ca o provocare adresată publicului bucureștean, o seară a festivalului va fi dedicată exclusiv pianului. Trei dintre cei mai reputați pianiști de jazz ai Europei, Nik Bärtsch (Elveția), Leszek Możdżer (Polonia) și cel mai important nume al scenei românești, Mircea Tiberian, vor susține cîte un recital extraordinar de pian, sâmbătă 2 iunie. În plus, în cursul zilei de 1 iunie, în parteneriat cu Jazz.ro și Institutul Francez, va avea loc un eveniment Jazz for Kids, cu participarea grupului olandez Tin Men And The Telephone. Copiii prezenți vor putea interacționa cu artiștii de pe scenă în timp real, prin intermediul telefoanelor mobile.

Toate trupele din festival reprezintă tot atîtea evenimente-premieră pentru România: LABtrio (BE), Uriel Herman Trio (IL), Tin Men And The Telephone (NL), Trio Aïrés (FR), Sons Of Kemet (UK) & quintet-ul Jasper Høiby's Fellow Creatures (DK/UK). 
Programul complet al ediției a X-a GHJFest, prezentări ample ale artiștilor invitați, precum și mostre muzicale, puteți găsi accesând site-ul greenjazzfest.ro.

Biletele se găsesc online, prin rețeaua Bilet.ro și la sediul Green Hours (Calea Victoriei 120).

TAGS : Green Hours JAZZ Fest Nik Bärtsch Leszek Możdżer Tin Men And The Telephone
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Recomandare
1533
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22