Decizie CCR: Președintele Iohannis ar putea fi obligat să o revoce pe Kovesi de la șefia DNA

Fara Autor | 30.05.2018

Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea lui Tudorel Toader privind existența unui conflict instituțional între Guvern și Președinție pe tema revocării șefei DNA. Guvernul a sesizat Curtea Constituţonală după ce preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia DNA.

Pe aceeași temă

 

UPDATE: Este oficial. Președintele Klaus Iohannis „urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”, se arată în comunicatul de presă al CCR.


UPDATE Judecătorii Curții Constituționale ar fi stabilit, în dispozitivul deciziei prin care au constatat conflict între puteri, că preşedintele urmează să emită decretul de revocare a şefei DNA, au precizat miercuri, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit acestora, calea de urmat pentru ieşirea din conflict este emiterea decretului de către şeful statului.

 

Curtea Constituţională a României a constatat, miercuri, că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, anunță Agerpres. Scorul a fost 6-3, mai precizează sursa citată.

 

„Am admis cu majoritate de voturi și am stabilit că există un conflict între ministrul Justiției și președinte datorat refuzului președintelui de a da curs propunerii ministrului Justiției. Vom publica minuta ședinței și acolo va fi indicată calea de rezolvare a conflictului”, a spus președintele Curții, Valer Dorneanu. 

 

 

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a scris miercuri pe contul său de Facebook că decizia Curții Contitutionale „valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei”.



„Preşedintele României nu are nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul justiţiei care are astfel de competenţe, stabilite atât la nivel constituţional cât şi la nivel infraconstituţional”, a comentat Tudorel Toader.

 

Judecatorul Cristi Danilet, fost membru al CSM: Daca in motivare va scrie ca presedintele Romaniei trebuie doar sa ia act de propunerea ministrului Justitiei, atunci va trebui sa dea curs solicitarii si sa o revoce pe Laura Codruta Kovei, a declarat Danilet la Digi 24.


"In acest moment, eu nu mai vad niciun rost al CSM in procedura de revocare, totul ramane la mana ministrului Justitiei. Prin aceasta decizie se regandeste statutul procurorilor din Romania", a mai punctat judecatorul Cristi Danilet.



Judecatorul Horatius Dumbrava, fost presedinte al CSM: Problema tine de modul in care e prevazuta in lege nominalizarea si revocarea procurorilor de la varful sistemului, procedura care "poate afecta independenta justitiei".

"Esenta e in legea 303 privind Statutul judecatorilor si procurorilor. Aici merita o discutie serioasa in Parlament. Comisia Europeana, in mai multe rapoarte MCV, atrage atentia asupra acestui lucru si cere autoritatilor romane sa sesizeze Comisia de la Venetia. Acest lucru nu s-a intamplat, iar in discutiile din Parlament subiectul privind procedura numirii si revocarii procurorilor de la varful sistemului nu a fost atins", a declarat Dumbravă la Digi 24.

 

 

Ioan Stanomir, profesor de dreppt constitutional:”Decizia CCR de astăzi modifică regimul politic.președintele republicii devine irelevant.regimul Dragnea este consolidat.iar tribunalul constituțional își confirmă statutul de anexă a majorității PSD-ALDE.”

 

 

Preşedintele Klaus Iohannis declara anterior că, în cazul în care Curtea Constituţională (CCR) decide că există un conflict instituţional între Guvern şi Preşedinte în privinţa refuzului de a o revoa pe şefa DNA, va aştepta motivaţia, o va citi şi va acţiona în consecinţă.

 

Ministrul Tudorel Toader a afirmat în faţa judecătorilor Curţii Constituţionale, că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, motivat prin lipsa oportunităţii politice, este de natură să creeze un blocaj instituţional.

 

”Din ceea ce președintele republicii ne-a transmis în scris, aveți la dosar, nu mai reiau, dar în declarațiile publice, pe lângă ceea ce aveți în dosar, președintele a motivat faptul că nu poate da curs solicitării pentru că este o decizie de oportunitate politică. (...) Prin raportul pe care l-am întocmit, am adus argumente de natura juridică și managerială”, a spus Toader.

 

"Între timp, cele 20 de puncte (ale raportului -n.r.) au dobândit, în opinia mea, au devenit şi mai actuale şi mai evidente, cu referire la activitatea managerială a procurorului şef DNA. Concluzia trasă atunci a fost aceea că procurorul şef DNA şi-a exercitat şi îşi exercită în continuare în mod discreţionar funcţia pe care o deţine, deturnând activitatea de combatere a corupţiei şi activitatea instituţiei anticorpţie, deturnând practic de la rolul său constituţional şi legal", a declarat Tudorel Toader, potrivit Mediafax.

 

Consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu a afirmat la rândul său în şedinţa CCR că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu este cauza unui blocaj instituţional, ci reprezintă finalizarea unei proceduri şi exercitarea unei atribuţii legale a şefului statului.

 

Pe 23 mai CCR a primit sesizarea Executivului pe acest subiect. Şeful statului a refuzat să dea curs cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, anunţând că motivele invocate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu au fost de natură să îl convingă. Imediat după ce preşedintele României şi-a anunţat decizia, ministrul Justiţiei a anunţat că va fi sesizată Curtea Constituţională.

 

Pe 22 februarie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut revocarea şefei DNA, reţinând în sarcina acesteia 20 de „acte şi fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menţionat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, precum şi afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22