Șefa ÎCCJ, despre modificarea codurilor:revizuirea hotărârilor judecătorești, periculoasă

Dora Vulcan | 14.06.2018

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat joi că a urmărit procesul de modificare a Codurilor penal şi de procedură penală, precizând că prevederea care ar permite revizuirea hotărârilor judecătorești defintive va avea efecte negative.

Pe aceeași temă

 

 

 Totuși, Tarcea a insistat că trebuie să ținem cont că procesul legislativ nu s-a încheiat și, deocamdată, avem doar o primă formă a modificărilor.

 

"Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi acum, atunci când unul dintre membrii completului este în imposibilitate de prezentare, va semna, după caz, preşedintele completului, preşedintele instanţei. Am văzut şi eu procesul legislativ, sunt multe chestiuni discutabile, dar trebuie să plecam de la premisa că aceasta este o primă formă, urmează ca procedura de legiferare să fie continuată. Noi, atunci când am simţit că anumite dispoziţii legale nu sunt în conformitate cu dispoziţiile constituţionale sau nu sunt coroborate cu alte texte de lege, am făcut observaţii şi scrise, aşteptăm să vedem acum forma finală de la ultima Cameră şi vom acţiona în consecinţă", a spus Tarcea, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, citată de Agerpres. 

 

Ea a insistat că trebuie aşteptată forma finală a proiectului şi a dat exemplul modificărilor la Codul de procedură civilă. "Am înţeles şi eu că este introdus un nou motiv de revizuire, dar vreau să vă reamintesc faptul că anul trecut a existat o modificare similară, în Codul de procedură civilă, în care se intenţiona revizuirea tuturor hotărârilor pronunţate înainte de intrarea în vigoare a propunerilor legislative. Acel proiect de lege a fost atacat la Curtea Constituţională, de Înalta Curte, iar Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale aceste dispoziţii legale. Prin urmare, avem un precedent", a mai spus Tarcea.

 

Preşedintele ÎCCJ consideră că există riscul unui impact negativ în cazul în care s-ar introduce o prevedere prin care să poată fi revizuite hotărârile rămase definitive. "Există riscul unui impact negativ, pentru că dacă s-ar accepta ideea că pot fi revizuite toate hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi, vă daţi seama ce ar însemna aceasta asupra volumului de activitate. Toată lumea îşi va exercita dreptul la revizuire şi vor fi atacate toate hotărârile pronunţate de la intrarea în vigoare a Constituţiei şi până acum, ceea ce cred că e un dezastru din toate punctele de vedere, ca să nu mai vorbim de faptul că este subminată ideea de stabilitate a hotărârilor juridice", a afirmat Tarcea.

 

Cu 74 de voturi pentru și 28 împotrivă, senatorii au adoptat miercuri noile modificări făcute de comisia specială privind legile justiției la Codul de Procedură Penală. PNL și USR au votat împotriva proiectului de lege propus și susținut de PSD. Unul dintre cele mai controversate amendamente prevede că rejudecarea dosarului se poate cere dacă judecătorul nu a semnat/redactat decizia. Opoziția semnalează faptul că această prevedere ar fi dedicată liderului PSD pentru că îi va putea permite să ceară rejudecarea dosarului referendumului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22