Guvernul renunță la construcția autostrăzii Comarnic-Braşov cu Banca Mondială

Dora Vulcan | 15.06.2018

Deputatul USR Cătălin Drulă a anunţa, joi, că membrii Comisiei Transporturi din Camera Deputaţilor au fost anunţati că Guvernul renunţă la pregătirea proiectului autostrăzii Comarnic-Braşov cu Banca Mondială, intenţionând să realizeze drumul în parteneriat public-privat, sub coordonarea lui Narcis Neaga.

Pe aceeași temă

 

 

 ”Astăzi am participat la Sinaia la ședința Comisiei Transporturi din Camera Deputaților, din care fac parte, pe tema autostrăzii Comarnic-Brașov. Vin cu o veste, probabil în premieră. Din păcate o veste proastă pentru proiect.

 

Ministrul Șova ne-a anunțat că renunță la pregătirea proiectului cu Banca Mondială. Cu asta se duce pe Apa Sâmbetei orice șansă de profesionalism pe care o avea această investiție.

 

Reamintesc că pregătirea proiectului cu Banca Mondială a fost anunțată cu surle și trâmbițe, anul trecut, de anteriorul guvern PSD. Acum actualul guvern PSD se răzgândește. Ne distrugem orice credibilitate, ca țară, în relația cu instituțiile financiare internaționale.

 

În mod incredibil, soluția PSD este aceeași încercată de 3 ori până acum, în 2003-2005, 2007-2009 și 2013-2015: magicul partneriat public-privat (PPP). Mai mult, cel care se va ocupa este același om care s-a ocupat de anterioarele trei eșecuri - Narcis Neaga.

 

E halucinant că dl. Neaga, care a participat la ședință, recunoaște senin că proiectul nu se poate susține din taxele de trafic (o iluzie care a fost vândută românilor de politicieni ani de-a rândul). Așa este. Ceea ce înseamnă, cum am tot spus, că statul trebuie să acopere rata anuală pe zeci de ani - așa-numita plată de disponibilitate.

 

La ultima încercare era vorba de 300 de mil de euro/an timp de 26 de ani. Ca termen de comparație, anul trecut toată contribuția de la buget pentru toate proiectele CNAIR, autostrăzi, drumuri naționale, centuri, etc a fost mai mică de atât.

 

Dar dincolo de efortul bugetar, problema fundamentală este că clasificarea conform regulilor Eurostat a acestui tip de proiect este _on the balance sheet_. Adică pe românește toată suma se marchează în deficitul bugetar. Ori deficitul deja este la limita de 3% sau chiar peste după cum a gestionat PSD economia în ultimii doi ani.

 

Tot dl. Neaga recunoaște senin, că în 2003-2005, la prima încercare, proiectul a eșuat pentru că nu avea studii geotehnice de detaliu. La întrebarea mea a admis că acele studii nu s-au făcut nici până acum.

 

Ori fără aceste studii serios făcute nu se poate face proiectul. Avem fonduri europene disponibile pentru acest coridor - nu e nevoie de PPP, s-ar putea scoate la licitație ca un proiect realizat cu finanțare din fonduri de coeziune. _Dacă_ am avea acea pregătire care trebuia făcută în cooperare cu Banca Mondială, dar care se anulează.

 

Am plecat de la această întâlnire cu un gust amar. Mai toată lumea de față - primarii localităților din zonă, reprezentanții consiliilor județene (majoritatea tot din PSD), membrii din Comisie - toți scuturau din cap a lipsă de încredere că acest proiect se va realiza.

 

Și totuși - ar fi atât de ușor cu profesionalism și cu lucrurile făcute în ordinea lor firească… Dar când îl pui pe același om care a eșuat de 3 ori să se ocupe și când anulezi pregătirea profesionistă a investiției, șansele de reușită tind la zero.

 

Soluția, pe care am spus-o și în Comisie, ar fi pregătirea profesionistă a proiectului - studii geotehnice, topo, hidro, proiectare - și finanțarea în cea mai mare parte din fonduri europene și de la buget”, scrie deputatul USR Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook. 

 

 

”Toamna trecută guvernul PSD anunța un acord cu Banca Mondială pentru proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov: "ar opri orice suspiciune", "vor veni specialiștii", "facem din autostradă o prioritate națională".

 

Ieri, ministrul Șova a anunțat oprirea acestui acord cu Banca. În loc de Banca Mondială, se va ocupa dl. Narcis Neaga de un PPP pentru acest proiect. Adică același om care s-a ocupat de încercările eșuate anterior în 2004, 2009 și 2015.

 

Rețeta eșecului aplicată a patra oa”, scrie și vineri deputatul USR Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook. 

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22