Dragnea, cu frondă despre scrisoarea formală a șefului statului: o citesc până o înţeleg

Dora Vulcan | 16.06.2018

Dragnea l-a ironizat pe Iohannis, profitând de adresa formală trimisă de acesta parlamentului privind nominalizarea la şefia SIE, spunând, printr-o parafrază din discursul președintelui despre motivarea CCR la demiterea lui Kovesi, că o va citi până o va înțelege.

Pe aceeași temă

 

 

Dragnea probează astfel că blochează funcționarea statului atunci când nu-i sunt validate orgoliile și interesele personale, cum e și demiterea șefei DNA. 

 

"Într-adevăr, am primit o adresă de la preşedinte, eu şi Călin Tăriceanu, o propunere pentru SIE. Şi acum, ca să citez un clasic în viaţă: această adresă aduce mai multe întrebări decât clarificări. O să o citesc până o să înţeleg, poate e nevoie să facem o dezbatere pe această temă şi o să vă comunic. Ăsta e răspunsul la întrebarea încă nerostită în legătură cu nominalizarea la SIE", a spus Dragnea la Şcoala politică de vară a Tineretului Social Democrat, citat de Agerpres. 

 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi o scrisoare preşedinţilor Parlamentului în care propune numirea lui Gabriel Vlase în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

 

Gabriel Vlase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

 

În septembrie 2016, Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22