Fotografia trucată cu strângerea de mână dintre Obama şi Oprea a ajuns de râsul Euronews

Dora Vulcan | 30.06.2018

Fotografia trucată cu strângerea de mână dintre Gabriel Oprea şi fostul preşedinte american Barack Obama a ajuns subiect de glume la Euronews.

Pe aceeași temă

 

 

 „Fostul vicepremier al României a trucat o strângere de mână care nu a fost surprinsă de camerele de fotografiat”, scrie Euronews,

 

În postarea de pe Facebook, care însoţeşte poza, Oprea vorbeşte despre eforturile pe care le-a făcut în mandatul său pentru întărirea relaţiilor cu Statele Unite.

 

"Aceasta nu ar fi o problemă, dar aceeaşi fotografie, făcută de ambasada României în SUA, conţine o diferenţă notabilă. În fotografia oficială este Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, cel care dă mâna cu Obama, şi nu Gabriel Oprea",  mai scrie sursa citată. 

 

Utilizatorii Facebook s-au grăbit să arate fake-ul şi au scris despre poziţia nenaturală a lui Gabriel Oprea, expresia facială, pentru că oficialul român nu privea spre Barack Obama, dar şi despre ceasul de pe şemineu, din camera Roosevelt, care are cifre arabe, în timp ce în fotografia lui Oprea ceasul nu are deloc cifre, scrie Mediafax.

 

Euronews aminteşte şi de scandalul doctoratului plagiat în care a fost implicat Gabriel Oprea.

 

Întâlnirea dintre Traian Băsescu, Gabriel Oprea şi ministrul de atunci, Bogdan Aurescu, a avut loc în anul 2011, iar Gabriel Oprea a vrut să rememoreze acel moment, postând mai multe fotografii pe Facebook.

 

 Euronews remarcă și faptul că în imaginea trucată Oprea apare mai slab decât în imaginea originală.

 

Imaginea autentică după care a fost comisă falsificarea

 

 

 

Redactorii postului european de televiziune l-au contactat pe Facebook pe fostul vicepremier, care le-a spus că fotografia i-a fost dată, însă nu a dezvăluit cine este persoana de la care a primit imaginile, scrie site-ul televiziunii Digi 24. 

 

După ce imaginea a devenit virală, Oprea a revenit și a scris pe Facebook că și el a primit fotografia, fără să spună și de la cine, iar pentru a diminua impactului falsului diseminat a încercat și o mică manipulare, desigur, în numele adevărulu: ” Adevarul este unul singur: in 2011 am fost la Casa Alba, in delegatia oficiala. Presedintele Obama a intins mâna presedintelui Basescu, mie si ministrului Aurescu.”

 

 

Festivalul glumelor declanșate pe internet de la viralizarea falsului  aici și aici. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22