Ministrul Sănătății recunoaşte că statul român nu a făcut tot ce trebuia în cazul Farcaș

Dora Vulcan | 03.07.2018

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, recunoaşte că statul român nu a făcut tot ce trebuia în cazul tânărului din Braşov, care a murit însă avea nevoie de un transplant pulmonar, precizând că pe lista de aşteptare sunt alţi 31 de pacienţi.

Pe aceeași temă

 

 

 “Din punctul meu de vedere statul nu a făcut tot ce se putea, pentru că lucrurile acestea se rezolvă în timp. Călin avea o problemă foarte gravă de sănătate, problemă identificată încă acum doi ani de zile. Cred că în doi ani am fi putut schimba multe. Am început să schimbăm poate prea târziu pentru Călin, însă poate nu târziu pentru alţi pacienţi. (...) Statul nu a modificat poate legislaţia la timp. (...) Probabil am avut o activitate de pionerat şi nu ne-am gândit că pacienţii noştri au nevoie de mult mai multă grijă şi atenţie. (...) Sunt nişte decizii pe care statul român trebuia să le ia vis-a-vis de transplantul pulmonar. Primii paşi s-au făcut. Am modificat Ordinul 50 care a fost nemodificat din 2004. Astfel, pacienţii care nu pot beneficia de un transplant pulmonar în România pot să meargă în străinătate. Din fericire am început cu transplantul pulmonar în România, dar pentru pacienţii gravi, de asemenea, acest ordin prevede că pot fi trataţi în străinătate”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată de Mediafax.

 

Pitea precizează că în prezent România are un acord valabil cu Eutrotransplant, însă ţara noastră nu şi-a respectat atribuţiile.

 

“În prezent România are un acord perfect valabil cu eurotransplantul. Acest acord a fost încheiat în 2017, din păcate România nu şi-a respectat atribuţiile şi contribuţiile pe care trebuia să le aducă eurotransplantului astfel încât să poată adera la această organizaţie în calitate de membru deplin. Adică, trebuia ca România să intre în acest circuit, să dea nişte organe ţărilor din eurotransplant. Am început să facem asta în urmă cu două luni, doi plămâni au plecat deja spre eurotransplant fiind prelevaţi de specialiştii din aceste ţări. Din punct de vedere financiar, Guvernul nu are o problemă cu acea cotizaţie, că s-a discutat şi despre aceasta, de un milion de euro, dar ca să poţi accesa o asemenea organizaţie trebuie să ai nişte acorduri cooperare. Noi am transmis scrisori către toate ţările membre eurotransplant. Singurii care au răspuns au fost cei din Ungaria şi cu care am început discuţiile. Discuţii care au fost sistate temporar având în vedere că acolo s-a schimbat Guvernul”, a mai precizat Sorina Pintea,

 

Sorina Pintea mai adaugă că clinica AKH din Viena, care efectua transplantul în cazul pacienţilor români, nu a putut prelua cazul tânărului din Braşov, din motiv că în 2018 a refuzat orice pacient străin, inclusiv românii.

 

“Nicio clinică din eurotransplant nu a acceptat acest caz. (...) Statul român a negociat anul trecut cinci locuri pentru 2017 ( n.r. - cu clinica AKH), cinci pentru 2018. În 2017 s-a efectuat un singur transplant . Din păcate, lista de aşteptare era plină şi nu puteau să-l pună pentru 2017, spuneau că-l vor pune în 2018. În ianuarie 2018, AKH anunţă că nu va primi niciun pacient din străinătate, nu se referea doar la România. Lucrurile au fost foarte clare, AKH nu a luat anul acesta niciun pacient străin. (...) Am dat o decizie consilierului meu pe probleme de transplant, pentru a putea negocia cu Austria şi Ungaria, el practic a avut câteva intâlniri în Ungaria”, a mai adăugat Sorina Pintea.

 

Ministrul Sănătăţii precizează că pe lista de aşteptare a unui transplant pulmonar sunt 31 de pacienţi. Întrebată când se va rezolva situaţia acestora, Sorina Pintea a spus că nu există donatori pentru aceştia.

 

“Sunt 31 de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare la Agenţia Naţională de Transplant şi la Spitalul Clinic Sfânta Maria. (...) În primul rând trebuie să avem donatori. Trebuie să avem un acord ferm cu o ţară şi suntem cel mai aproape de a avea cu Ungaria. Şi trebuie să avem decizia intrării în eurotransplant, pentru că un acord ferm ne-ar salva de multe lucruri şi nu vorbim doar de transplantul pulmonar. (...) Poate trebuie să acord şansa medicilor noştri de a face transplantul, ei poate pot să o facă însă nu le acordăm suficientă încredere”, a răspuns ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

 

Sorina Pintea a mai spus că restructurarea Agenţiei Naţionale de Transplant va avea loc cât mai curând şi că potrivit unui raport realizat de Ministerul Sănătăţii, mai multe persoane din interior au comis greşeli.

 

“N-aş putea acum să de detaliez (n.r. - raportul). Pot să vă spun că a greşit şi nu cineva însă mai mulţi. Până la urmă cred că s-a văzut. (...) Concursul pentru noul post de director al Agenţie va avea loc în termenul legal, dar poate avem surprize mai devreme”, a mai spus Pintea.

 

Ministrul Sănătăţii susţine că pentru Călin Farcaş, tânărul din Braşov care aştepta un transplant pulmonar, statul român oferea banii necesari. De asemenea, Sorina Pintea mai spune că deşi o clinică din india l-a acceptat, aceasta nu îl acceptase pentru transplant, dar pentru evaluare.

 

Călin Farcaş, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Braşov, care aştepta un transplant pulmonar de mai bine de doi ani, a murit luni noapte la Institutul „Marius Nasta” din Capitală. Pacientul a fost diagnosticat în urmă cu doi ani cu hipertensiune pulmonară, fiind dependent de aparatul de oxigen. În luna aprilie a acestui an, zeci de braşoveni s-au strâns în faţa Spitalului Clinic Judeţean din oraş, pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte transplantul pulmonar în România.

 

 

 

 

Călin Farcaș, 29 ani, a murit așteptând aprobarea statului pentru transplant de plămâni 

 

Călin Farcaș, tânărul de 29 de ani pentru a cărui salvare s-au mobilizat sute de oameni, a murit, marți. Tânărul a așteptat mai bine de doi ani un transplant de plămâni și, deși reușise să strângă cei 200.000 de euro pentru operație, statul român l-a împiedicat să se salveze.

 

Tânărul de 29 de ani a aşteptat doi ani un transplant de plămân care nu a putut avea loc deoarece ţara noastră nu şi-a mai prelungit înţelegerea cu Eurotransplant, instituția prin care se făceau operaţii la Viena. În lipsa unui acord, pentru Călin nu a fost disponibilă nici varianta unei operaţii plătite, deşi strânsese cei 200.000 de euro, transmite Digi 24.   

 

În România, spitalul Sfânta Maria din Bucureşti are acreditare pentru transplant de plămâni din 2016, însă prima intervenţie de acest fel a fost făcută abia la finalul lunii aprilie 2018.

 

„Sperăm să fie un pas important pentru țara noastră, pentru că prin acest transplant care s-a facut, pur și simplu, s-a arătat ca se poate. Și se putea mai demult”, spunea Călin în urmă cu două luni.

 

Birocrația și timpii mari de așteptare la care l-a condamnat statul român i-au fost fatale lui Călin.

 

Calvarul lui Călin Farcaș a început în urmă cu trei ani, când s-a îmbolnăvit. Acum trei ani eram o persoană perfect normală, aveam un loc de muncă. Nu aveam nici cea mai mică idee că în doi ani voi fi pus pe butuci de această boală”, povestea tânărul. Imobilizat într-un scaun cu rotile, el a vrut să tragă un semnal de alarmă și să le arate autorităților că lipsa de acțiune din partea lor poate fi periculoasă pentru cei care se ajung într-o situație asemănătoare cu a lui.

 

„Nu mă simt prea bine și am tras de mine pentru a ajunge aici. Am făcut-o pentru că împreună trebuie să tragem un semnal de alarmă față de starea sistemului nostru de sănătate, care, mulți ani a fost căpușat și a ajuns în acest stadiu. Cerem două lucruri simple, garantate prin Constituția României: dreptul la viață și dreptul la sănătate. Acum, în această situație sunt eu. Mânie poate fi oricine în locul meu. Acesta este crudul adevăr, deși nu mi-aș dori ca cineva să treacă prin ce trec eu”, spunea Călin Farcas.

 

Tânărul a încercat în zadar să găseasca o clinică din străinătate unde să se poată opera. Astfel, deși avea toată suma de bani necesară pentru intervenția complicată, Călin Farcaș nu a avut unde să meargă.

 

 

 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, nu a putut spune de ce Călin nu a putut face transplantul în străinătate

 

 

„Sunt mâhnită că acest băiat a decedat. E foarte trist. Răspunsul la întrebarea de ce a murit e cam imposibil de dat, dar vă pot da detalii legate de acest aspect. România are un protocol valabil cu Eurotransplant. România chiar a cedat doi plămâni Eurotransplant, pentru că nu erau compatibili cu pacienții înscriși pe listele din România.

 

Avem un ordin care spune că pacienții care nu pot fi transplantați din cauze de complicații pot fi transplantați în străinătate. Din informațiile pe care le am, Farcaș a fost evaluat la Spitalul Sfânta Maria și i s-a dat acceptul de transplant în străinătate”, a declarat Pintea la Digi24.  

 

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul lui Călin Farcaş. Potrivit unui comunicat al instituţiei, în cazul acesta este analizată încălcarea prevederilor din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la ocrotirea sănătăţii. În România sunt în acest moment 35 de persoane care aşteaptă un transplant pulmonar.

 

 

 

 

 Vlad Voiculescu, după moartea lui Călin Farcaș: Curățenie de urgență în „viermuiala” de la Agenția de Transplant

 

 

Românii nu mai sunt primiți pentru transplant pulmonar la clinica AKH din Viena după scandalul declanșat de Narcis Copcă și Gabriela Firea în 2016, afirmă fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, după moartea lui Călin Farcaș.  În plus, el adaugă că Ministerul Sănătății trebuie să facă curățenie de urgență în „viermuiala” de la Agenția Națională de Transplant.

 

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a scris pe Facebook un mesaj dur după ce tânărul de 29 de ani a aşteptat doi ani un transplant de plămân care nu a putut avea loc deoarece ţara noastră nu şi-a mai prelungit înţelegerea cu Eurotransplant, instituția prin care se făceau operaţii la Viena. În lipsa unui acord, pentru Călin nu a fost disponibilă nici varianta unei operaţii plătite, deşi strânsese cei 200.000 de euro.

 

„Călin Farcaș a murit. Fiecare veste ca asta te lasă puțin fără aer. Pentru Călin s-au mobilizat sute de oameni să îi dea șansa la viață pe care statul i-o confiscase. Călin avea 29 de ani. Călin avea recomandare de transplant pulmonar.

 

Transplant pulmonar care la noi nu a fost posibil pentru că avem un centru la început de drum* iar la centrele mari din străinătate, românii nu mai sunt primiți. Mai precis, românii erau primiți la AKH Viena, dar nici acest lucru nu mai este posibil după scandalul declanșat de Narcis COPCĂ și Gabriela FIREA în 2016**.

 

Călin a fost respins de AKH nu datorită patologiei complexe ci pentru faptul că era român, și cu statul român există un anumit tip de "înțelegere". Ar putea fi numită la fel de bine și "neînțelegere".

 

Ministerul Sănătății are obligația să facă de urgență curățenie în viermuiala (cuib de vipere este prea mult) de la Agenția Națională de Transplant și să introducă România în Eurotransplant. Chiar dacă asta o să strice treburile câtorva infractori cu talent și titluri din transplantul românesc. Oamenii cinstiți - medici și pacienți - o să aibă de câștigat.

 

Astea sunt momentele care ne amintesc tuturor că să fii român înseamnă și să fii prizonier al incompetenței statului român și al nemerniciei reprezentanților lui.

 

Astea sunt momentele care ne amintesc tuturor că să fii român înseamnă să rămâi din ce în ce mai des fără aer.

 

Sau fără aer deloc... așa cum l-au lăsat pe Călin.

 

* Pe lângă faptul că este la început de drum, aici s-au investit peste 10 milioane de euro (când ungurii au investit 3), nu există un medic angajat (ci unul voluntar care dă fuga din Germania când e cazul), a fost acreditat în mod ilegal, etc.

 

** Scrisoarea de amenințare la adresa AKH și a medicilor Eurotransplant comandată de Narcis Copcă vorbește de la sine: https://bit.ly/2Nlm9GN”

 

 

 

 

 

Ultimul mesaj postat de Călin Farcaș: „Nu mai am putere să mă lupt și cu statul. Este extrem de frustrant și umilitor”

 

 

Călin Farcaș, tânărul care s-a stins din viață, la doar 29 de ani, după ce a așteptat mai bine de doi ani un transplant pulmonar, a postat vineri un mesaj în care își exprima dezamăgirea și frustrarea față de chinurile la care îl supuneau nu numai boala, ci și statul român.

 

 

„Cu greu reușesc să mă mai țin de la o zi la alta să supraviețuiesc, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care mi-o mai dă ca să mă pot bucura de ea. Nu mai am putere să mă lupt și cu statul, deșo singurul impediment pe care îl am este un acord cu o clinică din Europa să mă salveze. Este extrem de frustrant și umilitor prin ce sunt pus să trec, dacă eram membrul oricărui stat din Europa eram salvat până acum, nu mai era nevoie de atâta suferință și disperare. Nu doresc nimănui să treacă aproape zilnic razant pe lângă sfârșit”, scria Călin Farcaș vineri, potrivit unui mesaj publicat de Știrile ProTV.

 

Deși reușise să strângă cei 200.000 de euro care i-ar fi putut salva viața în străinătate, după o mobilizare exemplară a oamenilor care au donat pentru el, lui Călin i-au fost puse bețe în roate. Birocrația complicată, tergiversarea actelor și întârzierea nepermis de mare a procedurilor care i-ar fi permis să se opereze în străinătate i-au irosit puținul timp pe care Călin îl mai avea la dispoziție. El s-a stins din viață azi, după o luptă cu o boală extrem de rară: hipertensiune pulmonară.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22