Dăncilă se întâlnește săptămâna viitoare cu Juncker, Timmermans și Ottinger

Dora Vulcan | 06.07.2018

Premierul Viorica Dăncilă va avea săptămâna viitoare o întâlnire cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu prim-vicepreședintele CE responsabil de justiție și statul de drept, Frans Timmermans și cu comisarul pentru Buget Günther Oettinger.

Pe aceeași temă

 

 

 

Întâlnirile programate pentru premierul Viorica Dăncilă, marți, 10 iulie 2018, la Bruxelles:

  • Președintele Jean-Claude Juncker și prim-vicepreședintele Frans Timmermans;
  • Comisarul european pentru buget, Günther Oettinger;
  • Comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan;
  • Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

 

 

La rândul său, vineri,  13 iulie, la Innsbruck, Austria, ministrul Justiției, Tudorel Toader, se va întâlni cu comisarul european pe Justiție, Vĕra Jourová.  Austria a preluat președinția Consiliului UE.

 

Comisia Europeană și-a întețit avertismentele față de România, în contextul mdificărilor legislative din Justiție, operate de majoritatea PSD-ALDE.

 

 

Context

 

Consiliul Europei cere României să aștepte avizul Comisiei Veneția înainte să modifice Codurile penale

 

Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, a cerut joi instituţiilor din România să aştepte raportul de evaluare al Comisiei de la Veneţia înainte de a avansa reformarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

 

"Le cer tuturor părţilor implicate să aştepte avizul Comisiei Veneţia şi să ţină cont de această evaluare înainte de a face noi paşi în sensul modificării Codului Penal şi Codului de Procedură Penală din România", a declarat joi Thorbjørn Jagland, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Consiliului Europei.

 

 

Comunicatul a fost postat sub formă de știre pe prima pagină a Consiliului Europei

 

 

 

 

"Aceste reforme riscă să intre în contradicţie cu obligaţiile internaţionale ale României, mai ales cu cele asumate în cadrul Convenţiei Consiliului Europei privind Legislaţia Penală în cazul Corupţiei, după cum s-a semnalat în recentul raport ad hoc elaborat de Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO).

 

În calitatea de stat membru al organizaţiei noastre, România are obligaţia de a susţine principiile statului de drept", a adăugat Thorbjørn Jagland.

 

"Consiliul Europei va continua urmărirea cu atenţie a evoluţiilor în curs din România şi suntem pregătiţi să furnizăm expertiză suplimentară dacă va fi nevoie", a subliniat Jagland.

 

”Opinia Comisiei de la Veneția a fost cerută de Adunarea Parlamentară a Consiliui Europei pe 28 iunie. Opinia va fi dată pe 19 octombrie. Împreună cu recomandările GRECO (Grupul de state împotriva corupției – o instituție a Consilului Europei – n.red.) opinia Comisiei de la Veneția are ca scop găsirea celor mai bune soluții pentru a rezolva chestiunile ridicate de proiectele de amendamente, în concordanță cu standardele europene și cu angajamentele României”, se mai spune în comunicatul postat pe prima pagină a Consiliului Europei. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22