China îi livrează muniție lui Trump în războiul comercial: Record istoric al excedentului

Redactia | 13.07.2018

Excedentul comercial al Chinei cu Statele Unite a atins un record istoric în luna iunie, pe fondul unei majorări a exporturilor sale la nivel global, ceea ce ar putea înrăutăți și mai mult disputele și așa foarte intense cu Washingtonul.

Pe aceeași temă

 

 

Datele statistice vin după ce administrația Trump a ridicat, joi, la un nou nivel războiul comercial cu China, prin impunerea unei suprataxe de 10% pentru alte bunuri împortate din China valorând 200 miliarde de dolari, incluzând aici multe bunuri de consum.

 

Excedentul comercial al Chinei cu SUA, care este principalul măr al discordiei dintre cele două superputeri economice, a atins în iunie 30 miliarde dolari, un record istoric pentru o singură lună, în creștere față de 24,58 miliarde în mai, conform calculelor Reuters, bazate pe datele oficiale din 2008 și până în prezent.

 

Aceste cifre sunt ultimele calculate înainte de intrarea în vigoare a taxelor vamale de 25% pe care cele două țări și le-au impus reciproc începând cu 6 iulie pentru mărfuri valorând 34 miliarde dolari la import-export.

 

Washingtonul a avertizat că, în cele din urmă, ar putea impune taxe pe mărfurile chinezești în valoare de peste 500 de miliarde de dolari - aproape totalul importurilor SUA din China de anul trecut.

 

În ciuda ostilităților, comerțul evoluează bine între primele două economii mondiale: în primele șase luni ale anului, comerțul bilateral a crescut cu 13,1% iar exporturile Chinei au crescut cu 13,6% (+11,8% pentru importuri).

 

Dar Beijingul admite că tendința nu poate continua. "Acest război comercial va avea cu siguranță impact asupra schimburilor China-SUA și un impact foarte negativ asupra comerțului mondial", a declarat purtătorul de cuvânt al Vămilor, Huang Songping.

 

În iunie, excedentul comercial total al gigantului asiatic a crescut puternic, la 41,6 miliarde dolari, față de 24,9 miliarde în mai.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22