Tudorel Toader despre raportul Comisiei de la Veneția: Nu comentez comentariile altora

Redactia | 16.07.2018

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, neagă orice implicare în elaborarea legilor Justiției, și că oricum raportul Comisiei de la Veneția este doar „intermediar”, iar România urmează să transmită un punct de vedere oficial, a spus luni Toader.

Pe aceeași temă

 

 

 

Tudorel Toader subliniază că nu ministrul Justiției sau Guvernul au fost inițiatorii proiectului de modificare a legilor Justiției, deși varianta inițială propusă de el era chiar mai toxică decât cea a Comisiei Iordache, și că răspunzători sunt doar parlamentarii și membrii Comisiei care au discutat și elaborat modificările.

 

„Este vorba despre un raport intermediar, ceea ce înseamnă că chiar dânșii, până la sesiunea din toamnă, îl vor definitiva. În al doilea rând, eu de fiecare dată vă spuneam: să ne cunoaștem, să ne respectăm competențele. Ceea ce înseamnă că cele trei legi ale Justiției au constituit inițiativă parlamentară. Ceea ce înseamnă că răspunsul cel mai adecvat îl primiți fie de la inițiatorii celor trei proiecte de lege, fie de la membrii Comisiei care le-au adoptat și le-au supus dezbaterii parlamentare.”, a spus Tudorel Toader.

 

Ministerul Justiției a mai spus că România va transmite un punct de vedere oficial Comisiei de la Veneția.

 

„Inclusiv eu cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneția exprimate într-un aviz, fie el și intermediar. Tot în spațiul public s-a afirmat că România va formula un punct de vedere oficial pe care îl va transmite Comisiei de la Veneția înainte de definitivarea formei finale. În măsura în care Ministerul Justiției va fi solicitat în definitivarea acelui punct de vedere al României evident că vom contribui. (...) Eu, ca ministru al Justiției, nu trebuie să fiu cel care comentează comentariile altora și vă mulțumesc”, a mai spus Toader, la sediul MJ.

 

Întrebat despre anunțul făcut recent de președintele Klaus Iohannis, că va sesiza Curtea Constituțională cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, în contextul recomandărilor cuprinse în opinia preliminară a Comisiei de la Veneția, Tudorel Toader a spus „că mai înainte trebuie să vadă ce anume va critica și după aceea emitem un punct de vedere”.

 

„Ca să răspunzi la întrebare, trebuie să știi argumentele, motivele pentru care va critica. După ce știm motivele, atunci pot să exprim un punct de vedere. Acum eu ar însemna să deduc ce motive ar putea invoca președintele, după care să apreciez dacă motivele sunt întemeiate sau nu. Normal este să vedem dacă va critica, să vedem pentru ce va critica și după aceea să emitem un punct de vedere.”, a spus Tudorel Toader, la sediul Ministerului Justiției.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22