Tudorel Toader, tur de forță între Guvern și Senat. Și-a delegat atribuțiile?

Redactia | 16.07.2018

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, s-a întâlnit, la Parlament, cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, la scurt timp după ce a avut o serie de discuții la Guvern cu premierul Viorica Dăncilă.

Pe aceeași temă

 

 

 

Turul instituțional al lui Toader vine în contextul în care în spațiun public au apărut informații privind intenția emiterii unei ordonanțe privind amnistia și grațierea.

 

Nici Toader, nici Tăriceanu nu au dat declarații după întrevederea din biroul președintelui Senatului.

 

După întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, Tudorel Toader a spus că a informat-o pe aceasta despre măsurile pentru preluarea președinția JAI și despre discuțiile din cadrul reuniunii de săptămâna trecută. „Am informat-o pe doamna premier despre ce s-a discutat la reuniune, dar, mai important, ceea ce m-a interesat este să pregătim măsurile pregătitoare în vederea președinției Consiliului JAI”, a spus Tudorel Toader.

 

Întâlnirile dintre ministrul Tudorel Toader, premierul Viorica Dăncilă și președintele senatului Călin Popescu Tăriceanu, care și l-a asumat pe Toader în Guvern, are loc cu o zi înainte de ședința de Guvern, care a fost programată marți

 

Remus Pricopie, rectorul SNSPA publică un apel pentru ca Guvernul să nu-i facă toate hatărurile lui Dragnea. „Adoptarea unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea va duce la noi tensiuni sociale. Îi recomand premierului Dăncilă să nu își asocieze numele cu un astfel de act normativ” spune rectorul SNSPA.



Adoptarea unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea va duce la noi tensiuni sociale și va fi consemnată în istorie ca practică nedemocratică, avertizează Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației în guvernul Ponta. " Îi recomand doamnei Prim-ministru Viorica Dăncilă să nu își asocieze numele cu un astfel de act normativ, într-un context care nu îi justifică urgența și pe teme atât de importante pentru democrația din România. Dacă își va asuma o astfel de decizie, nu numai că vom asista la noi tensiuni sociale, dar vom deschide un nou capitol care va fi consemnat de istorie ca practică nedemocratică”, susține Remus Pricopie, potrivit unui comunicat remis HotNews.ro de către Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

 

Comunicatul integral remis de SNSPA:

 

"Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, trage un semnal de alarmă pentru democraţia din România

 

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fost ministru al Educaţiei, prof. univ. dr. Remus Pricopie, susține că adoptarea unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea va duce la noi tensiuni sociale și va fi consemnată în istorie ca practică nedemocratică.

 

«Potrivit unor surse media, în ședinta de guvern de mâine, ar urma să fie adoptată o ordonanță de urgență prin care să fie reglementate două subiecte asupra cărora nu există un acord la nivelul societății românești: amnistia și grațierea.

 

Dacă aceste informații se confirmă, trag un semnal de alarmă privind gravitatea momentului.

 

Îi recomand doamnei Prim-ministru Viorica DĂNCILĂ să nu își asocieze numele cu un astfel de act normativ, într-un context care nu îi justifică urgența și pe teme atât de importante pentru democrația din România.

 

Dacă își va asuma o astfel de decizie, nu numai că vom asista la noi tensiuni sociale, dar vom deschide un nou capitol care va fi consemnat de istorie ca practică nedemocratică.»

 

prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA."

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22