Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Lecturi de vară
Ioana Moldovan - - - -
2018-07-17
Cultura
1

Unele cărți sunt călătorii în timp, populate și locuite de oameni fascinanți și unici.

 

În România, a citi e un mic lux. Cărțile sunt tipărite în format mare, cu pagini groase, grele. Costă mult. Unele au coperți cartonate, făcute să reziste cel puțin 100 de ani. A cumpăra trei-patru cărți odată e și un act sportiv, căci a purta pe umăr greutatea lor într-o zi de vară nu e un lucru la îndemâna orișicui. Și totuși, a citi vara – în vacanță sau în concediu – e un act de rezistență, de deconectare, pe care toată lumea încearcă să-l pună în practică măcar o dată. „Știi ceva bun de citit?“

 

În general, lumea pleacă în concediu cu măcar o carte. De la literatură clasică la romane polițiste, de la cărți de anticariat la ultimele apariții, un muzeu virtual al lecturilor de peste vară ar fi un experiment interesant. Mi-l imaginez ca o pagină de Facebook unde fiecare cititor ar încărca o fotografie de copertă și ar scrie despre întâlnirea cu cartea respectivă, despre primele impresii după primele pagini și atât – oameni și cărți de vară, 2018.

 

Jurnalul necenzurat al lui Vaslav Nijinski (Editura Nemira, 2018) este prima mea alegere. Pe copertă - un bărbat ușor înălțat pe vârfuri, în balerini aurii, cu un costum așa-zis oriental, capul ușor într-o parte și un zâmbet de libertate contagios. Nijinski, marea vedetă a Baletelor Ruse pariziene din La Belle Epoque, încă seduce și intrigă. Ajuns la Paris la doar 18 ani, Nijinski devine vedeta de pe scena Théâtre du Châtelet. Dar înainte să fie vedeta adulată de tot Parisul, Nijinski este doar un tânăr indecent care scandalizează Curtea Imperială, dansând într-un balet (Giselle) semnat de Serge Diaghilev, inventatorul, promotorul și producătorul Baletelor Ruse. Încă adolescent, Nijinski dansa cu un body mulat – considerat indecent la acea epocă - și fără ciorapii care ar fi trebuit să-i acopere picioarele. Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg îl concediază pe loc. Diaghilev însă îl aduce la Paris și încep împreună una dintre cele mai fecunde colaborări din istoria artelor performative – deși atunci colaborarea lor se numea doar balet.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-ioana-moldovan-1-1474.jpg

// VASLAV NIJINSKI

// Jurnal necenzurat

// Editura Nemira, 2018, 304 pp.

 

Baletele Ruse au inovat și au ajutat la difuzarea avangardelor europene în toată lumea, fiind o companie itinerantă care a punctat toate marile capitale ale lumii de-a lungul existenței sale (1907-1929). Picasso a desenat pânze pentru reprezentațiile lor, Coco Chanel nu rata niciun spectacol. Nijinski însă a colaborat cu Diaghilev între 1908-1913 și, mai apoi, 1916-1917. La vremea sa, a fost considerat cel mai mare dansator. Gloria și succesul său nu sunt însă legate doar de salturile sale care sfidau gravitația, de interpretările originale, mișcările revoluționare, ci de inovații reale aduse dansului, printre care un sistem propriu de notare a elementelor de dans, dezvoltat pentru uz personal și care transformă o coregrafie într-o serie de semne ce pot fi „citite“ și deci păstrate, tezaurizate și transmise mai departe.

 

Ca orice om al timpului său, Nijinski a fost marcat de declanșarea Primului Război Mondial. De o sensibilitate și fragilitate excesive, tăvălugul acelor ani de măcel i-a trăit într-un turneu american, inventat de Diaghilev pentru a-l scuti de armata țaristă, în care fusese încorporat. Și totuși, ecoul Marelui Război îl ajunge din urmă. În Statele Unite începe să dea semne de dementia praecox, totul culminând cu o cădere nervoasă survenită în 1919, care i-a pus capăt carierei. Jurnalul său necenzurat este munca de reflexie a unui geniu aflat într-un spital din Elveția, unde caută alinare / tratament, dar caută și să înțeleagă ce i se întâmplă. Traducătoarea, Raluca Rădulescu, a ales să nu cosmetizeze nimic, să nu ordoneze deriva pe care cititorul o încearcă cu fiecare cuvânt.

 

O incursiune pasionantă în mintea unui om care a ridicat săli și a stârnit pasiuni în rândurile ambelor sexe. O confesiune a unui om care arde și care începe să te locuiască. O lectură pe alocuri periculoasă, pentru că, așa cum și-a lăsat coregrafiile în semne ușor de descifrat, Nijinski și-a lăsat angoasele, fricile și intensitățile în cuvinte care te hipnotizează și încep să te locuiască.

 

Cartea Jurnalul unei fete greu de mulțumit ar putea atrage mulți curioși: șase cuvinte pe copertă care provoacă zâmbete; te trimite cu gândul la feministe și te face curios. Volumul (Humanitas, 2017) este voluminos, stufos și greu - ca obiect. E genul de carte de vacanță pe care nu-l poți lua în bagajul de mână, ci doar la valiza de cală, sacrificând măcar două rânduri de haine pentru a lăsa loc celor aproape două kilograme de coperți și 752 de pagini. Mi-aș fi dorit o variantă de buzunar (poche), cu foi fine, cu coperți cuminți, pe care să o pot vârî în buzunarul mic al rucsacului.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-ioana-moldovan-2-1474.jpg

// JENI ACTERIAN

// Jurnalul unei fete greu de mulțumit

// Editura Humanitas, 2015, 752 pp.

 

 

Jeni Acterian, autoarea celor 22+1 caiete și carnete care au prins viață literară între coperțile Jurnalului fetei greu de mulțumit, a făcut parte din lumea intelectuală a României interbelice, alegând după Al Doilea Război Mondial lumea artistică – teatrul. Primele însemnări încep în 1929, când autoarea are doar 13 ani. Gânduri intime despre cărți, despre filme, despre iubire, despre moarte, despre nopți cu insomnie, despre scris. Zilele, lunile și anii curg pe sute de pagini. Scris simplu, fără pretenții – scrisul ca terapie pentru sine, și nu pentru ochi străini. De aceea acest sentiment de lume paralelă în care plonjează cititorul. Tot ce citești se întrupează în imagini și atmosferă. Ai senzația stranie că ești camera de supraveghere din viața cuiva care nu știe că e urmărit și care, de aceea, își permite să fie liber și simplu în tot ceea ce gândește și simte.

 

Cine este fata greu de mulțumit? Cineva care, citind și știind prea multe, așteaptă de la cei apropiați să fie capabili să ofere senzații și experiențe cel puțin la fel de profunde ca literatura și arta, în general; cineva care caută Sensul pentru că nu înțelege moartea. O carte de citit la munte, în liniște. Autoarea dispare tragic la 42 de ani, după o boală incurabilă și galopantă. Citind-o, ai senzația că o readuci la viață, că o așezi în fața ta la o cafea și o lași să-ți povestească.

 

Pentru a treia carte, am ales o copertă demnă de Vogue. Fotografia e alb-negru. Femeia poartă mănuși albe și pe brațul stâng alunecă o blană de vulpe. Privește drept în obiectiv, serioasă, sigură pe sine. Buzele sunt frumos conturate și aproape că vezi nuanța de roșu aleasă. Martha Bibescu și vocile Europei (Editura Corint, 2017) este o colecție de scrisori și file din dosarul CNSAS adunate de Alina Pavelescu, în prezent director adjunct la Arhivele Naționale. O serie de documente prezente la CNSAS, Biblioteca Națională și Arhivele Naționale au fost potrivite pentru a pune în valoare extremul talent diplomatic al unei femei care și-a depășit timpul în care a trăit. Perioada aleasă este 1941-1945, cei mai tulburi ani ai Europei, iar pentru români doar un preludiu pentru o eră absurdă ce se desena la orizont.

 

E ușor să te îndrăgostești de Prințesa Bibescu; le-a avut pe toate: frumusețe și avere, gust și talent, cultură și eleganță, curaj și gust pentru aventură, noblețe și o lume la picioare. Dar demersul și interesul profesional al editorului mi-l imaginez altfel: în vremea în care altor copii li se povestea de Cosânzene, poveștile cu prințese ale Dr. Pavelescu o aveau ca personaj principal pe Martha Bibescu - o prințesă adevărată; și româncă.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-ioana-moldovan-3-1474.jpg

// ALINA PAVELESCU (ed.)

// Martha Bibescu și vocile Europei

// Editura Corint, 2017, 272 pp.

Scrisori de dragoste, scrisori tandre, scrisori în care se scriu lucruri serioase despre mersul lumii populat deja de Hitler și alți războinici asemenea... Filele cărții propun cititorul ultimele sclipiri ale lumii românești care a ridicat societatea interbelică și complicatele lor conexiuni internaționale. Iar printre toate personajele masculine - bărbați puternici, de modă veche -, o femeie liberă care face politică cu mult tact și multă diplomație. Sunt povestite pragmatic mici evenimente și întâlniri cu mari aristocrați europeni. Uneori, ai senzația că autoarea este un fel de jurnalist people al anilor ’40, care observă cu finețea unui sociolog și leagă poveștile cu înțelepciunea unui istoric. Fiecare scrisoare e un mic ciob colorat care se adună într-un mozaic impresionant.

 

Unele cărți sunt călătorii în timp, populate și locuite de oameni fascinanți și unici. Când realitatea unora e mai puternică decât orice ficțiune imaginată de scriitori de geniu, nu-ți vine să mai citești literatură. Personajele imaginare pălesc în lumina oamenilor care au trăit splendid, în întuneric, ca și în lumină. Jurnalele lor intime și scrisorile personale nu sunt o literatură, dar sunt o poartă deschisă spre o lume demult apusă. //

TAGS : carti Jurnalul necenzurat Vaslav Nijinski balet rus Teatrul Mariinsky coco chanel
Comentarii
lmihai 2018-07-27
As mai adauga cartea "Trantind usa- dialog intre Cristian Patrasconiu si Tia Serbanescu".
Total 1 comments.
Mai multe din Cultura
2193
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22