Dragnea anunță că referendumul pentru familia tradițională va avea loc în această toamnă

Dora Vulcan | 24.07.2018

Liviu Dragnea a anunțat, marți, că referendumul pentru familia tradițională ar putea avea loc în această toamnă, la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie.

Pe aceeași temă

 

 

„Eu cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul în Senat pentru inițiativă și referendumul poate fi organizat la sfârșitul lunii, pe 30 septembrie, sau în prima duminică din octombrie”, a spus liderul PSD, citat de Hotnews.ro. 

 

Cu toate că legea prevede ca referendumul de revizuire să fie organizat în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la aprobarea inițiativei , Dragnea a susținut că „nu e obligatoriu să fie duminică, nu e obligatoriu să fie o zi”.

 

Șeful PSD a susținut, totodată, că trebuie reglementat și parteneriatul civil.

 

„Sper să se finalizeze discuțiile cu cei implicați în subiect, pentru ca la începutul lui septembrie să construim și să se clarifice multe lucruri în parteneriatul civil. Susțin în continuare că trebuie să avem o astfel de lege. Nu am fost și nu voi fi niciodată intolerant. Trebuie să clarificăm noțiunea de familie, dar și parteneriatul civil pentru că orice român trebuie să aibă posibilitate să trăiască cum vrea, fără să deranjeze pe altcineval”, a spus el.

 

Întrebat despre posibilitatea cuplurilor gay, într-un parteneriat civil, de a adopta copii, Dragnea a răspuns: „Am o rezervă aici”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22