Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Declarație comună Juncker-Trump semnată de SUA-UE. Războiul comercial, anulat: zero taxe
Dora Vulcan - - - -
2018-07-26
International
0

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și președintele american Donald Trump au anunțat miercuri că au ajuns la un acord, dezamorsând diferendul comercial dintre Washington și Bruxelles, care a avut ca rezultat impuneri reciproce de taxe comerciale, anunță AFP.

 

 

Statele Unite și Uniunea Europeană au ajuns la un „acord“, a declarat Jean-Claude Juncker susținând că ambele părți doresc soluția cu „zero“ tarife în comerțul industrial, cu excepția industriei de automobile. Potrivit unei surse europene, nu va fi impus niciun nou tarif vamal asupra importurilor de automobile europene în Statele Unite, o chestiune deosebit de delicată pentru Berlin.

 

Uniunea Europeană va crește „imediat“ importurile de soia din SUA, a declarat Trump și a promis să revizuiască problema tarifelor pe importurile din UE de oțel și aluminiu.

 

Potrivit lui Trump, UE va achiziţiona mai mult gaz petrolier lichefiat din SUA. Donald Trump, care a anunțat înființarea "imediată" a unui grup de lucru, a mai spus că relațiile dintre Washington și Bruxelles intră într-o "fază nouă".

 

Germania a salutat rezultatul negocierilor văzând un "progres" pentru a evita un război comercial și a salva milioane de locuri de muncă, a scris Ministrul german al Economiei Peter Altmaier pe Twitter.

 

În SUA, industria auto germană dispune de peste 118.000 de angajaţi, iar 60% din producţia sa americană este exportată în alte ţări.

 

 

 

Cum a decurs războiul declarațiilor

 

 

Trump a ameninţat să majoreze cu 20% impozitele impuse importurilor de maşini europene. Miliardarul a transmis prin Twitter că America ar trebui "să le producă aici", sugerând astfel că pe piaţa americană ar trebui să fie comercializate mai multe maşini europene produse în SUA.

 

UE a reacționat ameninţând cu măsuri de acelaşi calibru şi enumerat o serie de produse americane extrem de populare care ar putea suporta o serie de taxe suplimentare ca urmare a măsurilor promise de preşedinte.

 

Compania americană producătoare de motociclete, Harley-Davidson, a avertizat Washingtonul că, în urma acestor majorări, profiturile sale s-ar putea reduce la jumătate. Firma susţine că profitul s-ar situa între 9 şi 10%, comparativ cu cel de anul trecut, care a fost de 20%.

 

"Tarifele sunt cele mai grozave! Orice ţară care tratează SUA cu rea credinţă va trebui să negocieze un acord corect sau să suporte taxele", a fost reacția lui Trump.

 

 

 

Ce prevede declarația comună

 

 

"Am convenit astazi ca, inainte de toate, sa actionam pentru zero taxe, zero bariere si zero subventii pentru marfurile industriale non-auto. De asemenea, vom colabora pentru a reduce barierele si a creste schimburile comerciale in domeniul serviciilor, produselor chimice, farmaceutice, medicale, precum si pentru soia", se arata in documentul emis dupa intalnirea Trump - Juncker.

 

"Ne-am intalnit astazi in Washington D.C. pentru a lansa o noua etapa a relatiilor dintre Statele Unite si Uniunea Europeana, o etapa a unei prietenii apropiate, a relatiilor comerciale puternice in care ambele parti sa castige, a unei mai bune colaborari pentru securitatea si prosperitatea globala si a unei lupte comune impotriva terorismului", este formula cu care incepe declaratia comuna a celor doi lideri.

 

Declaratia consemneaza ca SUA si UE au impreuna 830 de milioane de cetateni si reprezinta peste 50 la suta din Produsul Intern Brut la nivel global.

 

"Daca ne unim eforturile, putem transforma planeta intr-un loc mai bun, mai sigur si mai prosper", mentioneaza documentul.

 

Deja SUA si UE au un nivel al schimburilor comerciale de un trilion de dolari, cea mai ampla relatie economica din lume.

 

"Vrem sa intarim aceasta relatie comerciala in beneficiul cetatenilor americani si europeni", consemneaza documentul, adaugand ca aceasta inseamna deschiderea de noi piete pentru fermieri si muncitori, cresterea investitiilor si va duce la o mai mare prosperitate atat in Statele Unite, cat si in Uniunea Europeana si va face relatiile comerciale mai oneste si bazate mai mult pe reciprocitate.

 

Conform declaratiei comune, SUA si UE au convenit ca Uniunea Europeana sa importe mai mult gaz natural lichefiat din SUA.

 

De asemenea, cele doua parti au convenit sa initieze un dialog mai strans cu privire la standarde, pentru a facilita relatiile comerciale, a reduce obstacolele birocratice si a diminua costurile.

 

Un alt punct asupra caruia au convenit Donald Trump si Jean Claude Juncker este asigurarea unei mai bune protectii a companiilor americane si europene in fata practicilor comerciale neloiale la nivel global.

 

SUA si UE vor actiona, alaturi de alti parteneri pentru a reforma Organizatia Mondiala a Comertului si pentru a solutiona problema practicilor comerciale neloiale, inclusiv furtul de proprietate intelectuala, transferul fortat de tehnologie, subventiile din industrie, perturbarile create de intreprinderile de stat, precum si supraproductia.

 

Pentru punerea in practica a agendei decise in urma intalnirii Trump - Juncker a fost instituit un Grup de Lucru Executiv format din consilieri din ambele parti. De asemenea, acest grup va identifica masuri pe termen scurt pentru facilitarea schimburilor comerciale si pentru a evalua masurile existente cu privire la tarife.

 

Totodata SUA si UE isi anunta intentia de a solutiona problemele referitoare la taxele pentru importurile de otel si aluminiu, precum si la taxele impuse ca riposta la aceste masuri.

 

(surse: Hotnews.ro, Ziare.com, AFP)

TAGS : sue ue juncker trump acord comun zero taxe
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din International
2699
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22